Transplantul pulmonar la Sf Maria – ambiţii şi interese pe viaţa bolnavilor

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Transplant au încheiat deja evaluarea făcută la Spitalul Sfânta Maria din Capitală şi au ajuns la concluzia că unitatea medicală îndeplineşte toate condiţiile pentru intervenţii de transplant. Asta în ciuda faptului că nu are specialişti, iar unele criterii de acreditare pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite, unitatea neavând laborator de analize, şi nici staţie centrală de sterilizare.

Contractul cu clinica austriacă AKH pentru transplant pulmonar trebuie să continue, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, precizând că face demersuri în acest sens. Ministrul a spus că va vorbi cu omologul său austriac, deoarece există pacienţi români care merg la tratament la AKH după ce au beneficiat de transplant pulmonar în această clinică. 

Bodog a adăugat că luni va vedea raportul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) privind Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Potrivit preşedintelui ANT, Radu Deac, reevaluarea făcută miercuri arată că se menţin condiţiile de la acreditare.

Florian Bodog ceruse la începutul săptămânii o nouă reevaluare a spitalului bucureştean aflat în subordinea Primăriei Capitalei, care ar putea intra astfel în programul naţional de transplant pulmonar. Asta în ciuda faptului că pneumologii au avertizat în repetate rânduri că problema cea mai mare, legată de lipsa specialiştilor, rămâne. 

Ba mai mult, unele criterii de acreditare ale Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite: unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50 la sută mai mare faţă de 2015, arăta Inspecţia Sanitară de Stat, după controlul făcut anul trecut la unitatea sanitară.

Se recoltează prea puţine organe 

Pacienţii resimt din plin reacţia lentă a autorităţilor române. Asta pentru că, deşi erau conştiente că acordul cu Eurotransplant expiră în luna martie a acestui an, nu au fost luate niciun fel de măsuri. Ba mai mult, într-un interviu acordat postului de televiziune Digi24, medicul Dirk van Raemdonck, membru Eurotransplant, a punctat că nu au fost contactaţi oficial în ultima lună nici de Florian Bodog, nici de profesorul Radu Deac, preşedintele ANT. 

„Trebuie să avem o cooperare oficială între Eurotransplant şi autoritatea competentă din România”, a explicat van Raemdonck, adăugând că şi alte centre din Europa ar putea fi dispuse să ajute pacienţii români. Despre o continuare a acestei colaborări vorbeşte şi medicul Carmen Pantiş, coordonatorul de transplant pe Bihor. Din punctul său de vedere, contractul cu Eurotransplant şi includerea Spitalului Sfânta Maria în programul naţional de transplant ar putea merge în paralel. 

„Există infrastructura, dar am reţineri legate de resursa umană. Dacă medicii din Olanda vor veni cu o întreagă echipă care să asigure şi monitorizarea post transplant e altceva. Partea de anestezie şi terapie intensivă este esenţială, avem anestezişti pregătiţi, dar este nevoie de o echipă complexă. Cred că, pentru a nu periclita viaţa bolnavilor, s-ar putea da finanţare pentru Spitalul Sfânta Maria, dar este esenţial să se meargă în parteneriat şi cu AKH. Avem o problemă legată şi de organe. Nimeni nu se gândeşte că pentru a face transplant trebuie crescut numărul de donatori. Or, la noi, numărul de donatori a scăzut”, a precizat medicul anestezist. 

„Ori salvezi pacientul, ori îl pierzi”

Specialişti care activează de ani întregi în domeniul transplantului au arătat că, în ciuda reconfirmării acreditării din partea Agenţiei Naţionale de Transplant pentru Spitalul Sfânta Maria din Capitală, sunt multe întrebări fără răspuns.

„Cine e cel care va face lista? Cine va asigura bolnavilor monitorizarea post transplant? Cum se va proceda atunci când există un donator compatibil? Este necesar ca medicul din străinătate să vină aici foarte rapid pentru că nu trebuie să treacă mai mult de opt ore din momentul în care organul a fost prelevat până la cel în care ajunge la pacient. Lucrurile sunt de o complexitate extraordinară, tocmai din acest motiv nu s-a făcut până acum transplant de plămâni în România. Nu-l poţi pune pe dializă sau la alte aparate. Ori salvezi pacientul, ori îl pierzi. Nu există cale de mijloc”, a subliniat unul dintre experţi. 

Îşi pregătea bagajele când a primit al doilea refuz

De cealaltă parte, pacienţii a căror viaţă depinde de un transplant de plămâni spun că nici varianta Sfânta Maria nu li se mai pare atât de rea, în condiţiile în care pot respira doar cu ajutorul a două sau chiar trei aparate de oxigen la care sunt conectaţi şi 18 ore pe zi. În această situaţie este un bărbat de 46 de ani din Constanţa, care suferă de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) în stadiu avansat. Vasile a primit iniţial acceptul clinicii vieneze AKH pentru efectuarea unui transplant la finalul anului trecut. În momentul în care Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa a adunat toate hârtiile la dosar şi le-a trimis unităţii sanitare din Viena, două răspunsuri negative au venit la o distanţă de două luni. Vestea a venit ca un trăznet pentru pacientul din Constanţa. 

„Când te refuză de două ori nu te gândeşti că mai ai prea multe şanse la viaţă. Trăiesc legat de două aparate de oxigen, obosesc şi dacă vorbesc prea mult. E un calvar, m-am pensionat deja pe caz de boală, chiar nu întrezăresc nicio rază de speranţă în momentul acesta. Şi ca mine sunt alţi români”, a povestit Vasile pentru „Adevărul”. 

A ajuns să scoată bani din buzunar pentru tratamente

Într-o situaţie asemănătoare este şi Florin de 60 de ani, din Oradea care însă a trecut printr-un transplant de plămâni în urmă cu patru ani. A stat internat peste o lună şi jumătate în clinica vieneză AKH. Pentru toate problemele de sănătate care s-au ivit după intervenţie, chiar şi pentru o infecţie pe care a făcut-o în 2015, a mers în spitalul vienez unde teoretic statul român i-a achitat controalele. 

În practică, probleme legate de bani au tot existat în decursul acestor ani, astfel că Florin s-a văzut nevoit să scoată sume importante din buzunar pentru controale şi uneori pentru tratament, care ajunge şi la 8.800 de lei pe lună. Acum, spune că următorul control ar trebui să fie peste câteva luni, dar are semnale că banii pe care Ministerul Sănătăţii ar trebui să-i vireze în contul pacienţilor pentru controale nu sunt acolo. 

„Mă gândesc, cu groază, că am putea fi nevoiţi să ne tratăm aici, unde riscul de infecţii este enorm. Spitalul Sfânta Maria nu are nici măcar pneumolog. Am fost în spitalele de la noi şi am fost tratat ca ultimul om. Însă, dacă nu se va prelungi acordul cu AKH, nu vom avea altă variantă. Nu mi-aş putea permite să merg strict pe banii mei la Viena”, a mărturisit pacientul care a primit indicaţie de transplant nu din România, ci din Ungaria, unde a mers la consultaţie. 

Se consideră un norocos pentru că a fost compatibil în proporţie de 78% cu donatorul său, situaţie rar întâlnită. „Nu mă mai puteam lega la pantofi, băiatul meu mă purta pe braţe pe scări, eram dependent de trei tuburi de oxigen. Unul din plămâni nu funcţiona deloc, iar celălalt funcţiona doar 25%. Aşa că era singura variantă. A fost un coşmar acea perioadă”, a conchis Florin. 

Profesorul Săndesc: „E nevoie de o pregătire specifică”

Profesorul Dorel Săndesc, şeful Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, susţine că deşi anesteziştii români din marile centre universitare sunt foarte bine pregătiţi şi dispun, în mare parte, de dotările necesare pentru a îngriji un pacient cu transplant de plămâni, ar avea nevoie totuşi de o pregătire specifică în străinătate, pentru a se specializa în tratarea acestor bolnavi. „E nevoie de un stagiu de pregătire pe transplant pulmonar”, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul Dorel Săndesc. 

Acesta a precizat şi că pacientul transplantat are nevoie de multă aparatură de suport, care să sprijine în mod special funcţia respiratorie imediat după operaţie.