Trafic cu cruci la Săpânţa

Obiceiul locului în Săpânţa face ca după o vreme, în acelaşi loc de veci, să fie îngropat un alt membru al familiei. Conform tradiţiei, mortului i se aşterne la cap o nouă cruce.

Multă vreme nimeni nu şi a pus însă problema ce se întâmplă cu toate crucile vechi care au fost scoase pentru a face loc celor noi. Multe dintre crucile de patrimoniu, crucile lui Pătraş au ajuns astfel fie pradă interperiilor, fie obiectul unui trafic internaţional cu astfel de obiecte, trafic organizat, se pare, chiar de reprezentanţii bisericii.  
 
Mai nou, alertate asupra acestui fenomen de jaf organizat, de către un sătean de frunte, familiile îşi iau crucile vechi acasă, imediat după ritualul de înhumare.  
 
V-aţi putea imagina, pentru o clipă, că muzeul Luvru să arunce la gunoi tablourile „vechi“ pentru a face loc celor noi? Pentru că, în esenţă, nu este nicio diferenţă între tablourile din orice muzeu din lume şi crucile pictate de la Săpânţa.  
 
Lipsa de diligenţă a Ministerului Culturii faţă de acest fenomen este cutremurătoare. Pentru a deturna atenţia de la jaful cu obiecte de patrimoniu, preotul din comună ridică problema dreptului familiilor de a recondiţiona sau chiar schimba crucea de la căpătâiul celor dragi.

În sensul prezervării acestui patrimoniu cultural ar trebui realizată o inventariere la zi a tuturor obictelor de patrimoniu şi alocarea unui buget pentru amenajarea unui nou spaţiu expoziţional în care să fie conservate şi prezentate vechile cruci.  

În acest fel se realizează păstrarea şi conservarea obiectelor de patrimoniu, dar şi valorificarea acestora prin expunere. Explicarea fenomenului exhumării şi faptul că cele mai multe dintre aceste cruci sunt realizate de către fondatorul Cimitirului Vesel ar atrage acelaşi număr de vizitatori precum cimitirul cu un potenţial de dublare a veniturilor provenite din vânzarea biletelor.
 
Nimănui nu i se ia dreptul de a recondiţiona sau schimba crucea cu condiţia respectării unor regului de recondiţionare şi păstrare a obiectelor de patrimoniu. Măsura respectării acestor regului nu este împotriva săpânţenilor, ci pentru ei. Miile de turişti ce vin anual să viziteze acest cimitir vorbesc de la sine despre cine sunt beneficiarii direcţi ai acestui obicei creat de Pătraş în 1935.
 
Fie că vor sau nu săpânţenii, viziunea lui Pătraş a creat în timp un muzeu în care din întâmplare sunt îngropaţi oameni. Din acest motiv, de acest loc nu se pot îngriji azi un gropar şi un popă, ci un curator de artă şi un preot cu har.  
 
În plus, având în vedere că familiile săpânţenilor sunt cele care plătesc realizarea acestor cruci, ar trebui ca bisericii să îi revină măcar toate costurile de recondiţionare dacă nu să împartă cu satul toate veniturile obţinute din exploatarea acestui cimitir.  
 
Popa Grigore Lutai spunea nu de mult, cu o voce diabolică cum că „Cimitirul vesel nu este Castelul Bran şi nici alt monument istoric“. Nu am cum să comentez această declaraţie decât cu un simplu „Iarta-l, Doamne, pentru că nu ştie ce spune!“.  
 
Pătraş le-a lăsat consătenilor săi o mină de aur. M-ar durea sufletul să o văd transformată în pirită de către un reprezentant nedemn al Bisericii Ortodoxe Române. Asta ca să nu ajungem să spunem că pe ce pune mâna biserica se alege praful.