Topirea gheţarilor din Himalaya, o minciună în valoare de milioane de lire sterline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheţarii din Himalaya nu  sunt în pericol
Gheţarii din Himalaya nu sunt în pericol

Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) a încasat burse de cercetare în valoare de sute de mii de euro de pe urma raportului în care susţinea că gheţarii din Himalaya se vor topi până în 2035. În total fondurile destinate cercetării dispariţiei gheţarilor din acea parte a lunii s-au ridicat la circa 2.5 milioane de lire sterline.

Afirmaţia din raportul prezentat în 2007 s-a dovedit a fi o pură speculaţie nesusţinută de fapte.

Rajendra Pachauri de la Instituitul de Resurse şi Energie (TERI) din New Delhi a primit o bursă de cercetare în valoare de 310.000 de lire sterline de la Carnegie Corporation, precum şi partea elului dintr-o finanţare europeană în valoare de 2,5 milioane de lire sterline.

Astfel, contribuabilii europeni au cotizat la o cercetare ştiinţică despre gheţari, despre care orice cercetător din domeniul ştia că este o eroare. Descoperirea a fost făcută după ce un articol al jurnaliştilor de la The Sunday Times a ridicat serioase semne de întrebare referitor la modalitatea în care a fost realizat raportul alarmist.

În urmă cu doi ani, Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) a dat publicităţii un raport de referinţă, care se presupunea că include cele mai detaliate cercetări despre impactul încălzirii globale. Una dintre ideile principale a susţinut că gheţarii lumii se topesc atât de repede, încât peste 35 de ani cei formaţi pe crestele munţilor Himalaya nu vor mai exista.

Ideea lansată de IPCC a fost subict de glumă pentru mulţi geologi. Săptămâna trecută IPCC a fost nevoit să-şi retragă afirmaţia şi să publice o erată la raportul din 2007.

Se poate spune, însă, că paguba a fost deja făcută. Datele din raportul IPCC au fost invocate pentru multe solicitări de finanţare a proiectelor de cercetare a efectelor încălzirii globale.

La începutul lunii, chiar înainte de izbucnirea scandalului, Carnagie acorda o finanţare în valoare de 310.000 de lire sterline. Motivaţia bursei se află chiar pe site-ul companiei: "Gheţarii din Himalaya, vitali pentru menţinerea debitului principalelor răuri din Asia, de care depind sute de milioane de oameni, se topesc. Un raport autorizat avertizează că gheţarii din această parte a lumii se vor topi în următorii 40 de ani".

Scopul alocării unor astfel de fonduri era de a studia impactul social pe care îl va avea topirea gheţarilor în zonă. Reprezentanta TERI a recunoscut că o astfel de ameninţare, dacă există, se va manifesta într-o perioadă de timp mult mai lungă.

La încasarea banilor, ce-i drept, Rajendra Pachauri a reluat ideea dispariţiei gheţarilor în câteva decenii. Acelaşi comunicat de presă remis de TERI pe 15 ianuarie 2010, îl cita pe Dr Syed Hasnain, un cercetător al gheţarilor, care reafirma dispariţia gheţurilor din Himalaya până în 2035. Hasnain conduce acum un departament din TERI.

Cea de-a doua bursă de cercetare, în valaore de 2,5 milioane de lire sterline trebuia să analizeze impactul retragerii gheţarilor. Banii au fost împărţiţi între TERI şi insstitutele de cercetare din Europa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite