Tony Blair de Românica

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştirea a ţâşnit precum un jet de ţiţei din bogatele pământuri irakiene: un fond de investiţii din Orientul Mijlociu îi plăteşte 1,6 milioane de dolari pe an lui Tony Blair pentru consultanţă în exploatarea petrolului din Irak. Generosul fond de investiţii se numeşte Mubdala şi este înregistrat în Emiratele Arabe Unite.

Şi care ar fi problema? Păi, este una cât sondele din Golf şi sună a conflict de interese. Mubdala face parte dintr-un consorţiu, format din firme occidentale, care va fora un zăcământ de patru miliarde de barili în apropierea portului irakian Basra. Iar Tony Blair, pe când conducea guvernul Marii Britanii, a fost unul dintre principalii decidenţi planetari care au pus la cale înlăturarea lui Saddam Hussein şi democratizarea prin război a Irakului.

Când armatele occidentale au invadat Irakul şi au doborât odiosul regim al lui Saddam, operaţiunea a fost primită, în general, cu aplauze. Un dictator barbar era doborât de la putere, iar un popor întreg - eliberat din tiranie. Binele învinge Răul, se auzea în discursurile politice. Sub această lozincă, în forţa multinaţională din Irak s-au aliniat trupe din majoritatea statelor europene. România a fost chemată şi ea să lupte sub steagul Binelui, că doar nu putea sta deoparte la o asemenea operaţiune de restituire a libertăţii.

Iată însă că vine Mister Blair, cu aranjamentele sale de lobbyst descurcăreţ, şi le dă apă la moară celor care susţineau că războiul din Irak nu e pentru democraţie, ci pentru petrol. Acum se dovedeşte că era şi pentru câştigurile colosale ale lui Tony Blair.

Iar cazul Mubdala nu este o excepţie, ci o reţetă pentru fostul premier britanic. Acesta mai consiliază firmele JP Morgan şi Zürich Financial Services, dar şi guvernul din Kuweit - statul acela micuţ şi mustind de petrol, pe care armatele americano-britanice l-au eliberat de sub barbara ocupaţie a lui Saddam Hussein. Iar aceste mici servicii îi aduc domnului Blair aproape zece milioane de dolari pe an.

Nu deranjează pe nimeni faptul că Tony Blair încasează 9.600 de dolari pentru fiecare minut din discursurile sale, acolo unde este invitat. Ca fost politician de vârf, culegele roadele unei cariere de excepţie şi ale unei popularităţi colosale. Dar să iei bani din afaceri aflate în directă legătură cu deciziile tale de politician, asta sună a aranjament ordinar de Românica!

Mai rămâne să aflăm că Mister Blair îl consiliază şi pe prietenul Mittal, pe care l-a ajutat să ia Combinatul Sidex Galaţi la preţ de-o îngheţată pe băţ...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite