Timpul „rinocerilor“ impostori. Patologicul caz Dăncilă

"Rinocerii" (E. Ionesco). Afiş UBC Vancouver, Canada - stagiunea 2013 (foto: Tim Matheson)

Circula odată un banc idiot. Cum „se“ pronunţă corect: Schubert sau Schumann? Răspuns: Chopin. Nu mi-aş fi închipuit în veci că pildei bancului-epitom al prostiei în stare pură îi va da viaţă - aici, acum, sub ochii noştri - ditamai prim-ministrul, dăăă, Guvernului României!, făcând praf, pe loc, orice conversaţie serioasă despre leadership real şi management performant la eşalonul strategic al unei naţii. Ptiu!

Evident că povestea nu e despre ea în persoană, nefericita lumii. Evident că purtătoarea de steag al prostiei guvernamentale e doar vârful la vedere al unui... unei... nici nu ştiu cum să-i spun, pe bune! Dacă-i spun muşuroi, jignesc inteligenţa şi hărnicia proverbiale ale furnicilor. Dacă-i spun aisberg, dau de pământ cu simbolismul profund al binecunoscutului bloc de gheaţă plutitor. Triumful feroce al impostorilor idioţi, poate?

Ceea ce odată purta numele de politici publice pare acum un imens morman de reziduuri fetide, fără nicio noimă raţională ori de bun-simţ, în care cacofonia analfabetismului multidimensional – politic, în primul rând – a devenit norma otrăvită a rinocerilor impostori de azi, modus operandi cotidian, de-ţi stă mintea în loc. Banalitatea răului (H. Arendt) Incompetenţă înstăpânită masiv pe palierele parlamentar, guvernamental şi ministerial. Mediocritate girată pe faţă, prin politizare până în vârful unghiilor. Indolenţă prezidenţială dincolo de limita bunului-simţ. Sau, mai degrabă, blat grotesc cu hoarda de rinoceri? Unul în plus, mai contează?... DA! Contează enorm!

Ştiu că atunci când afirm un lucru – cu atât mai mult că prim-ministrul e idiot – am a da seamă de îndată, că altfel sare Moromete la gâtul meu, de îndată: Bine, bă, că eşti tu deştept!... Pe ce te bazezi? Păi, citiţi presa ultimelor şase luni şi veţi vedea voi înşivă, cu asupra de măsură. (Re)citiţi presa săptămânii proaspăt încheiate şi ţineţi-vă bravi, să nu vă sară inima din piept, ori ochii din orbite, ori creierul să nu vă crape cumva, de atâta prostie groasă-clisoasă, împroşcată senin-tembel şi împachetată tâmp în haine prim-ministeriale, prin toţi Balcanii. Citez aici din Radu Paraschivescu, autorul unui paragraf sclipitor într-o „paraschivenie a săptămânii“ ea însăşi de zile mari, cu un titlu fabulos: Nu orice om îi este jenă!... (Madi Rădulescu, , mulţumesc pentru distribuirea textului!...):

„Milostivii de vocaţie pun totul pe seama emotivităţii şi a deficitului de atenţie. Pasămite tracul o face pe Viorica Dăncilă să confunde „axarea” cu „anexarea” şi „imunoglobulina” cu „imunoglobina”. Şi pasămite deficitul de atenţie (pe care exigenţii îl numesc, mai plastic, „gura păcătosului”) o împinge să spună „democraţie” când se gândeşte la „birocraţie”. Nu e foarte clar totuşi pe seama căruia dintre beteşuguri trebuie pusă confuzia dintre Priştina şi Podgoriţa şi e cu atât mai neclar dacă bieţii „cetăţeni macedoni” din Skopje sunt soldaţii lui Alexandru Macedon sau cititorii lui Alexandru Macedonski. Ar mai fi, nu-i vorbă, şi afurisitele astea de inundaţii din ţară, pentru care leacul prim-ministerial este o campanie eficientă de irigaţii. Îţi vine să crezi că apetenţa pentru paradox a Vioricăi Dăncilă e stimulată de necazul oamenilor din Bacău, care nu au apă curentă din cauza inundaţiilor. Literară sau nu, povestea unor oameni care au prea puţină apă fiindcă au prea multă apă sigilează absurdul ubuesc în care trăieşte România acestor ani.”

Cu ceva timp în urmă, scriam despre aiuritoarea miruire din ciclul Andronescu garantată Vanghelie (oh, Dumnezeule mare!...): Şova miruit Jipa. Vă aduceţi aminte, de bună seamă – da-da, chiar în Senatul scumpei noastre tărişoare!... Şi iată cum otrepelor timpurilor de atunci le-au luat locul otrepele timpurilor de acum, combinaţii otrăvite de incompetenţă şi impostură parazitând agresiv instituţiile publice ale (pururi eternei şi) pururi halucinantei Românii. Şi atunci, ca şi acum, efectul imposturii acestor rinoceri este devastator.

Unde nu mă pot salva eu deloc e că ăstora, de fapt, nu le pasă de România nici cât negru sub unghie. Nici de Educaţie. Nici de Sănătate. Nici de Infratsructutră – de nimic din ceea ce înseamnă (bună) guvernare!... Lor nu le pasă decât de cum să se scape unele pe altele şi cum să facă bani, pentru ei şi pentru mafiile lor otrăvite. De aceea, Educaţia e cum e: ultima în Europa!... De aceea, Sănătatea e cum e: ultima în Europa!... De aceea, Infrastructura e cum e: vai mama ei, ultima în Europa!...

Educaţie, Sănătate, Infrastructură – toate, vitale, subfinanţate sistematic, ticălos, cu sânge rece şi inconştienţă politică de neoameni cu mintea dusă pe pustii. Şi, de aceea, România e cum e: prima în Europa la corupţie şi furăciune endemice, asemeni igrasiei din pereţi, de parcă am fi fost blestemaţi ca în această ultimă treime de veac aiuritoare să întoarcem ţara cu josul în sus, dând de pământ cu propriile noastre repere morale, făcând ţăndări busola valorilor autentice.

Asemeni împăratului din poveste, peste măsură de fudul şi peste măsură de prost, prim-dregătoreasa nefericită a Guvernului României e în curul gol . Rău de tot. Trei mediocri au năşit această tristă ascensiune mega-mediocră şi ea, goală-puşcă de conţinut. Şeful său de partid, care a împins-o în faţă, Dragnea pe numele lui. Şeful celuilalt partid, care a girat-o şi el, din coaliţie, Tăriceanu pe numele său. Şi, înainte de toţi, şeful statului, Iohannis pe numele său, care a pecetluit oficial infamia, primindu-i jurământul de credinţă faţă de Patrie, jurământ jurat strâmb şi trădat din prima secundă (domnule Preşedinte, la fel aţi făcut şi cu adânc-inadecvatul Pop Liviu – unul ca el, ministru al Educaţiei?!... Căruia tot DUMNEAVOASTRĂ i-aţi primit jurământul de credinţă?!... Dumnezeule mare!...). Toţi cei trei numiţi sunt de o mie de ori mai vinovaţi pentru punerea în fapt a ameninţării, prin prostie ucigătoare, la securitatea naţională a României pe numele său Dăncilă V.V., PM. Primii patru demnitari, formal, ai ţării - toţi, în păr, grele, adânci, rudimentare forme fără fond. Să vă fie ruşine tuturor, aşa cum nu veţi fi în stare niciodată să vă mântuiţi, impostori politici ce sunteţi!...

„La rădăcina răului din societate stă eşecul educaţional” (acad. Solomon Marcus) Quod erat demonstrandum!... Mai multe nu am de spus. În această clipă, ameninţarea fundamentală la securitatea naţională a României este, halucinant, propria sa clasă politică – oroarea de acum, pe care avem a o arunca urgent la lada istoriei, mântuindu-ne astfel de ruşinea că aşa ceva a existat vreodată. Suntem ce votăm, ca naţie. Şi după cum votăm, aşa ne dobândim şi ne merităm condiţia, faţă de noi şi faţă de lumea în care trăim.

Punct.

Şi de la capăt.

P.S. For the record: în acest moment, proiectul prezidenţial aici (“leadership educaţional ratat, cap-coadă”) Aşa conduce un Preşedinte căruia îi pasă de Educaţie ca de ochii din cap?!... Aşa?!...

Estimp, Consiliul Consultativ al M.E.N. a început şi el să funcţioneze, într-o componenţă grea de nume sonore. Am, totuşi, sentimentul unor demersuri politizate, suprapuse, evident necoordonate, din ciclul cine ia faţa cui, la urmă şi la urmă. Mă tem că nesincronizate şi necoordonate vor rămâne în cele din urmă proiectele de natură strategică menţionate. În ce mă priveşte, voi continua sa fiu câinele de pază al procesului, sancţionând sever menţinerea paradigmei comuniste a Educaţiei în România, ori salutând şi contribuind onest la alternativele viabile, de secol XXI.

E simplu de tot: România pe bune începe cu Şcoala pe bune.

Abia după ce vom avea Şcoala pe bune, vom avea România pe bune.

Până atunci, nu.