Timp suspendat. George Bodocan BODO (Invitaţii ZFR)

George Bodocan

„Anunţul despre izolarea impusă a fost un şoc. Eram forţat să mă rup de lume. În acelaşi timp, am rămas optimist, mă gândeam că nu poate dura mai mult de două săptămâni, o lună, iar eu deja decretasem 2020 anul iubirii. În primele zile ale izolării, am instalat în curtea mea o lucrare făcută dintr-un fost rezervor de apă, pe care am pictat o scenă simplă de despărţire între două persoane, dar şi o promisiune, cu titlul «Împreună, mâine».“

Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.

Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv. 

Invitaţii ZFR

Am deschis pe blogul francofon săptămânal scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.

Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:

1.Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită ?

2.Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o  tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?

3.Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?

Invitatul săptămânii în proiectul Temps d’arrêt de pe Zoom France Roumanie este George Bodocan BODO, artist vizual*.

Nu suntem făcuţi să trăim izolaţi

Am început anul 2020 cu un chef nebun de viaţă. Două călătorii de neuitat. Din Italia şi muzeele ei florentine am plecat în Maroc, într-un loc situat între ocean şi deşert. M-am întors plin de inspiraţie, aşa că petreceam mult timp în atelier şi continuam să lucrez la noua mea serie de pictură, formate mari. Noi proiecte începeau să se contureze, treabuia să plec pentru prima dată la New York în mai, apoi în iunie era o altă lucrare Dubuffet de restaurat şi eram chemat să particip. Pregăteam şi o expoziţie personală, pentru toamnă.

Totul părea că merge foarte bine. Câteodată, când totul merge bine, e adevărat că ne gândim că poate ceva rău o să se întâmple. Anunţul despre izolarea impusă a fost un şoc. Eram forţat să mă rup de lume. În acelaşi timp am rămas optimist, mă gândeam că nu poate dura mai mult de două săptămâni, o lună, iar eu deja decretasem 2020 anul iubirii. 

În primele zile ale izolării, am instalat în curtea mea o lucrare făcută dintr-un fost rezervor de apă, pe care am pictat o scenă simplă de despărţire între două persoane, dar şi o promisiune, cu titlul Împreună, mâine.

Au urmat stări de anxietate, conversaţii online cu zeci de prieteni mai vechi sau mai noi, de peste tot din lume, şi ei izolaţi. În fiecare seară, la televizor, se numărau morţii. La un moment dat am încetat să mă mai uit la ştiri sau la anunţul zilnic privind starea COVID.

Sunt o persoană foarte sociabilă, iar arta mea e inspirată din interacţiunea umană. Brâncuşi zicea ca el nu a desenat pasărea, ci zborul. Eu mă gândesc că nu desenez oameni, ci întâlnirea lor. Perioada de interdicţie a raporturilor sociale mi-a provocat un adevărat blocaj la nivel creativ. Nu mai reuşeam să intru în atelier. După o scurtă perioadă de lamentatii, am început să fac lucruri practice, activităţi care să îmi distragă atenţia de la toată situaţia. Profitam de soare, mă plimbam prin natură, meşteream prin jurul casei. Mi-am făcut o grădină de legume, am făcut sport. După 3 săptămâni, mi-am dat seama că nu vom ieşi curând din criză aşa ca m-am apucat, cu ajutorul unui bun prieten, lucrând de la distanţă, să-mi fac site-ul personal, proiect lăsat pe tuşă de multă vreme. A trebuit să trec în reviste arhive imense de fotografii, să călătoresc în timp şi spatiu, să revăd oameni dragi, proiecte. O perioadă de introspecţie care m-a ţinut ocupat şi care m-a făcut să mă gândesc profund la multe aspecte ale vieţii. 

La două zile după „confinement“ mă aflam deja la ocean, cu mobileta, la 100 de km distanţă. Voiam doar să revăd orizontul, să recâştig, într-un fel, sentimentul de infinit, senzaţia de libertate. 

Iau totul ca pe o experienţă care trebuie trăită, la fel şi izolarea, doar că aş prefera să nu se mai repete niciodată. 

Concluzia acestei perioade este că sistemul de sănătate, peste tot în lume, e praf şi pulbere, dar am putut observa şi slăbiciunile, ca să nu spun altfel, ale oamenilor politici. Dacă acum un an puteam visa că omul o să ajungă iar pe lună, dupa această criză şi un virus care a oprit o planetă întreagă îmi dau seama cât de multe mai avem de rezolvat aici pe pământ. 

Poate că nu sunt cel mai bun exemplu de urmat în privinţa măsurilor de distanţare, dar e de înţeles. A pune un personaj sociabil şi liber ca mine într-o cuşcă înseamnă sinucidere curată. 

Aşadar trăiesc, iubesc, sunt iubit, creez! 

În tot cazul, 2020 o să rămână pentru mine anul iubirii. După o izolare de doua luni, îmi dau seama că nu suntem făcuţi să trăim izolaţi. Îmi dedic mai mult timp vieţii private, lucrând şi pregătind în acelaşi timp proiecte artistice, călătorind, mereu pentru a sărbători interacţiunea umană chiar şi în condiţiile actuale.

Între timp, am terminat restaurarea la o altă lucrare de Jean Dubuffet la Vitry, lângă Paris. Desenez în atelier sau pe stradă, port mască, aşa cum face toată lumea, şi sper să rămânem cât mai liberi, să pot călători în continuare şi să pot explora noi orizonturi.  

*Notă biografică

George Bodocan BODO este un artist franco-român care trăieşte şi activează în Franţa.

În concepţia artistului, desenul rămâne limbajul universal cel mai expresiv, fiind şi cel mai vechi mijloc de comunicare al omenirii. Portofoliu: georgebodocan.com

Este fondatorul Asociaţiei Villa Sator – un spaţiu dedicat rezidenţelor artistice, deschis artiştilor din întreaga lume, situat la Pougne-Hérisson, o localitate din centrul Franţei.

Mai multe informaţii despre rezidenţele de creaţie, aici