Timp suspendat. George Banu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
george banu

"Într-o zi, soţia mea a vrut să iasă dar văzând deşertul urban care i se deschidea în faţă s-a cutremurat. S-a întors şi ne-am consolat amândoi privind la rue de Rivoli din balconul nostru, o imagine ieşită parcă din pictura metafizică a lui De Chirico."

Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea. Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv.

 Invitaţii ZFR

Sedentari în galop prin imensitatea reţelelor sociale, constrânşi la intimitate în faţa spaţiului public interzis, cum s-a redesenat raportul nostru cu sinele şi cu ceilalţi ?

Am deschis pe blogul francofon Zoom France Roumanie un spaţiu de exprimare în acest sens, invitând săptămânal scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.

Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:

1.Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită ?

2.Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o  tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?

3.Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?

Primul invitat în proiectulTemps d’arrêt /Zoom France Roumanie este criticul de teatru George Banu*

George Banu - Virusul mă deculpabiliza 

1.La început a fost neliniştitor, dar apoi totul mi s-a părut a fi o invitaţie la a lua distanţă, la o întorcere către sine şi la un refuz al risipirii. Să te apleci asupra ta dar fără efortul ermitajului, în permanentă concentrare spirituală. Am dobândit astfel o libertate interioară care-mi permitea să fac alegeri surprinzătoare faţă de perioada dinaintea virusului, dar acum virusul mă deculpabiliza. Nu mă mai duceam la teatru, nu din epuizare, ci din contrângere. Şi, cum am dat peste un sfat al lui Dalai Lama care spune « Sfârşeşte ceea ce ai început », l-am ascultat şi m-am dăruit unui text rămas de mult în aşteptare… Am rămas deci în propria mea companie şi, precum o dorea Alfred de Musset, m-am consolat asistând la reprezentaţii de « teatru în fotoliu ». 

Apoi lucrurile s-au tot prelungit şi am fost cuprins de un fel de oboseală... Acum urmează eliberarea, mă pregătesc pentru asta. Un debut timid! Ca după o operaţie grea !

În acestă perioadă am regăsit similitudini frapante cu experienţa vieţii în comunism, am identificat mai multe aspecte. Un « virus comunist », deci, pentru că, la fel ca altădată, trebuia să ne ferim de ceilalţi, să-i ţinem la distanţă, temându-ne de delaţiune ; la fel ca altădată, trebuia să stăm la coadă la alimente, care, slavă Domnului, n-au lipsit ; şi, mai ales, la fel ca altădată, nu mai puteam călători. Şi uite aşa au răsărit vechile frustrări !

2. Drept răspuns la câteva rânduri pe care le-am trimis cuplului Peter Brook şi Marie – Hélène Estienne am primit aceste vorbe : « E teribil cât de mult avem nevoie de ceilalţi. »

xxx

Într-o zi, soţia mea a vrut să iasă dar văzând deşertul urban care i se deschidea în faţă s-a cutremurat. S-a întors şi ne-am consolat amândoi privind la rue de Rivoli din balconul nostru, o imagine ieşită parcă din pictura metafizică a lui De Chirico.

3. Cred că la nivel global nu vor fi schimbări radicale. La nivel personal însă, vom fi numeroşi cei care vom aştepta ca această rană să se cicatrizeze. 

Asta nu înseamnă că vom uita prea curând. Noi, cei mai în vârstă, vom purta până la capăt semnul unei asemenea încercări. Ea se datorează nu unei cauze explicite, cum au fost grevele din iarnă care ne-au perturbat viata, ci unei cauze anonime ! De aceea virusul l-am trăit ca pe o experienţă a destinului, Moïra care loveste arbitrar şi căruia nu poţi decât să i te supui ! Sperând sa-i supravieţuieşti!

Scurtă biografie

*George Banu (n. 22 iunie 1943, Bucuresti ), reputat teatrolog, este stabilit la Paris din 1973. Profesor universitar la Universitatea Sorbonne Nouvelle - Paris 3, a publicat numeroase lucrări consacrate activităţii teatrale din secolul XX şi figurilor ei reprezentative: Brook, Kantor, Strehler, Vitez, Grüber. 

hhh

Printre cele mai cunoscute titluri ale sale se numără Mémoires du théâtre (1987)/ Teatrul memoriei (1993), Peter Brook. De Timon d'Athènes à Hamlet (1991)/ Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Ultimul sfert de secol teatral (2003), Dincolo de rol sau Actorul nesupus (2008), La Porte, au cœur de l’intime (2016) /Uşa, o geografie intimă (2017)

hhh

În Franţa, a fost distins cu Marele premiu al Acadmiei franceze în 2014 şi de trei ori pentru cea mai bună carte dedicată teatrului. Ultima carte publicată: Une lumière au cœur de la nuit. Le lustre, de l’intime à la scène (Arléa, 2020)/ O lumină în inima nopţii. Lustra, din intimitate pe scenă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite