Timp suspendat. Alexandru Călinescu (Invitaţii ZFR)
0
« M-am străduit, în izolare, să duc, cât de cât, o viaţă normală : ieşeam la cumpărături (ba chiar era un pretext pentru o scurtă plimbare), să iau ziarele, să mă opresc în faţa vitrinelor de librării care se încăpăţânau să rămână închise. Socializarea a avut cel mai mult de suferit în timpul pandemiei. »
Timp suspendat. Nu ştim încă bine în ce tip de naraţiune să aşezăm perioada de izolare, cu amestecul său straniu de stări şi gesturi. Spaima de sfârşit, orele de plictiseală, cifrele pandemiei, surescitarea şi îngrijorarea, energia creativă sau lipsa de vitalitate au ritmat un spaţiu-timp singular, inedit, deschis unor interogaţii multiple, în intimitate cel mai adesea.
Impusă, solitudinea fiecăruia a vibrat însă colectiv.
Sedentari în galop prin imensitatea reţelelor sociale, constrânşi la intimitate în faţa spaţiului public interzis, cum s-a redesenat raportul nostru cu sinele şi cu ceilalţi ?
Invitaţii ZFR
Am deschis pe blogul francofon Zoom France Roumanie un spaţiu de exprimare în acest sens, invitând săptămânal scriitori şi artişti de expresie franceză să analizeze, la cald, în ce mod i-a afectat (sau continuă să-i bulverseze) criza, individuală şi colectivă, cauzată de pandemie.
Ancheta iniţiată de ZFR propune trei întrebări, înţelese însă ca puncte de pornire, provocări pentru o reflecţie liberă, individuală, asumată:
1.Cu ce asociaţi timpul suspendat al izolării, ce reflecţii vă stârneşte această experienţă insolită ?
2.Ce raport a instaurat experienţa izolării între intimitate şi extimitate (preluând termenul psihiatrului francez Serge Tisseron). În ce măsură aţi resimţit o tensiune expresivă, dorinţa de a exprima mai intens în exterior lumea interioară?
3.Ieşim din izolare. Ca să mergem unde? Spre ce?
Invitatul săptămânii în proiectul Temps d’arrêt /Zoom France Roumanie este profesorul Alexandru Călinescu*.
Alexandru Călinescu - Un cântec de răzbunare
1. M-am străduit, în izolare, să duc, cât de cât, o viaţă normală : ieşeam la cumpărături (ba chiar era un pretext pentru o scurtă plimbare), să iau ziarele, să mă opresc în faţa vitrinelor de librării care se încăpăţânau să rămână închise.
Socializarea a avut cel mai mult de suferit în timpul pandemiei. Închiderea cafenelelor, a restaurantelor, a teatrelor, a cinematografelor, a stadioanelor etc. a avut consecinţe teribile, inclusiv pe plan economic.
Să sperăm că exact acest lucru ne-a ajutat să înţelegem rolul fundamental pe care aceste spaţii de convivialitate îl joacă în viaţa noastră. E ceea ce mi-a lipsit cel mai mult, iar la această frustrare s-a mai adăugat una, neputinţa de a mai călători. De abia asta m-a făcut să mă simt cu adevărat prizonier.
2. În 2002 Michel Tournier publica la editura La Musardine Journal extime (Jurnal extim). Nu ştiu dacă era la curent cu teoriile lui Tisseron, în orice caz susţine că el a inventat termenul. Tournier admite că Michel Butor a fost şi mai inspirat când a opus alţi doi termeni, explorarea şi implorarea. : « Primul corespunde unei mişcări centrifuge de descoperiri şi de cuceriri. Dimpotrivă, implorarea trimite la o repliere plângăcioasă în jurul măruntelor şi jalnicelor noastre secrete », cum spunea André Malraux. Jurnalul extim al lui Tournier, care se deschide deci către exterior, e făcut din notaţii diverse, impresii de lectură, anecdote, citate. Iată, din pură plăcere, două citate superbe.
Primul este anonim : « Am priceput ce înseamnă obscuritatea, spune orbul. Atunci când nu mă mai atingi. » Al doilea citat îi aparţine lui Alphonse Allais : « Însăşi forma piramidelor ne învaţă că, încă din antichitate, muncitorii aveau deja tendinţa să lucreze din ce în ce mai puţin. »
De fapt, Tournier ne arată că intim şi extim sunt inseparabile. Din fericire, aş adăuga.
3. Cineva pe care-l apreciez mult, e vorba de Pierre Peret, m-a surprins plăcut la începutul lunii iunie compunând un cântec – disponibil pe You Tube – inspirat de avatarii izolării. Cântecul se intitulează Les confinis. Tentaţia de a reproduce aici câteva versuri e prea mare :
„Ils nous ont tant confinés/ Puis déconfinés, puis reconfinés/ Qu’on redoutait d’être in fine/ Des confinis, des cons finis// Ils décrétaient un jour qu’les vieux de la vieille/ Faut les ach’ver à soixant’ dix balais/ Disant le contraire de ce qu’ils disaient la veille/ Quand cette gripette les faisait bien marrer.”
Ştiu, e un fel de răzbunare sub forma unui cântec şi asta nu poate face decât bine.
Unde merg ? Doamne, dar e de la sine înţeles ce răspuns voi da : imediat ce se vor relua cursele aeriene îmi voi rezerva un bilet spre Paris.
*Notiţă biografică
Profesor universitar de literatură franceză mai bine de 50 de ani, francofon şi francofil, Alexandru Călinescu a ţinut cursuri la Universitatea Cuza din Iaşi şi la INALCO – Institut National de Langues et Civilisations Orientales din Paris. A publicat numeroase volume de studii literare, între care : Anton Holban – complexul lucidităţii – 1972, Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii – 1976, Perspective critice – 1978, Biblioteci deschise – 1987, Interstiţii – 1998, Adriana şi Europa – 2004, Proximităţi incomode – 2008, O anume idee despre Franţa – 2011, Instantanee cu final deschis – 2020.
În anul 2000 a primit distincţia « Les Palmes Académiques » iar în 2004 titlul de « Chevalier de l’Ordre National du Mérite ».
Se încarcă comentariile...
