Testul cu „fetele de la HR“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am tot scris despre fetele de la HR, mai ales în cel de dinainte, şi despre supărările competenţilor atunci când ajung pe mâna acestora (adica a fetelor), în postura de candidaţi la diverse joburi. Ce supărare, ce indignare, ce e la gura lor (adică a competenţilor)…

Articole precedente:

Nu e treaba fetelor de la HR să îţi evalueze cunoştinţele tehnice

Nu degeaba citesc ce citesc fetele de la HR

Nu ar trebui să vă dezvălui atâtea secrete din meseria asta de recrutator, însă o fac, nu scriu aici de ce.
 

Să ştiţi că aceasta, adică întâlnirea cu fetele de la HR, e unul dintre cele mai relevante teste pe care trebuie să le treceţi. Şi sunt mulţi care nu sunt în stare să treacă onorabil un test atât de simplu, nici nu vă imaginaţi cât de mulţi sunt. Tare greu e să-ţi stăpâneşti orgoliul, să nu faci pe deşteptul şi să nu îţi dai în petic în faţa fetelor de la HR, când le vezi atât de plăpânde şi cu voci subţiri, atunci când eşti un important competent, să le arăţi cât de neştiutoare sunt în ale domeniului tău de expertiză, nu prin vorbe, ci prin mimică, prin aluzii, prin oftaturi şi suspine, prin dat ochii peste cap, prin făcut ochii mari, a uluire, prin bătut aparent necontrolat din picior sau cu degetul în masă, prin răspunsuri intenţionat formulate exclusiv în termeni tehnici, şi câte altele..
 
Ce credeţi că îşi notează feţele de la HR în caieţelul lor după acest interviu? Şi ce credeţi că vor spune şeful fetelor de la HR, şeful şefului fetelor şi alţi şefi care aveau nevoie de această recrutare? Şi când credeţi că veţi fi chemat la al doilea interviu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite