Pe ţară nu poţi să te superi, nu e drept. În ea se includ şi diriguitorii, politicienii de azi, toţi aproape îmbogăţiţi prin mijoace necinstite, dar şi oamenii simpli, care trăiesc de azi pe mâine, aceştia fiind cei mai mulţi.

Îmi amintesc că ai căutat un job în ţară, dar nu l-ai găsit. Cei care trebuiau să creeze locuri de muncă, pentru a asigura un trai decent, nu au făcut-o. După anul 1989, ai sperat altceva, apoi te-ai revoltat. Sperai să fie mai bine. Împreună cu mulţi alţii, cei ca tine aţi plecat şi înainte, dar mai ales după ce a apărut urarea ”Să trăiţi bine!”.

Ai observat atunci că nu se schimbă nimic, că urarea e mincinoasă. Şi cei plecaţi, dar şi cei rămaşi am crezut orbeşte într-o promisiune electorală, iar acum plătim un impozit pe prostia noastră, cum se spune. Urmează să vedem dacă noua guvernare nu va proceda la fel. Vom da de pământ şi cu ei dacă va fi cazul.

Dragă prietene, trei şefi de stat şi numeroase guverne au încercat să facă ceva în ţara asta, dar în bună parte au eşuat. Al treilea şef de stat aşa-zis capitalist, în premieră mondială, constatând că statul aproape nu mai există, dar că şeful acestuia trebuie să rămână în funcţie cu orice preţ, a spus ceva de genul acesta:

Plecaţi, măi, nu mai avem cu ce vă plăti...”.

Unii ca voi au plecat, alţii au rămas. Nu o ducem bine, dar nici nu plecăm. Facem parte din categoria naivilor, în viziunea voastră, care mai credem că va fi bine în România. De ce nu? Ţara încă nu a murit, dar, e adevărat, nici nu se simte prea bine.  E ca o mamă bătrână şi bolnavă, ale cărei zile depind doar de Dumnezeu.

Acum e ”la pat”, cum se spune, se bucură când vă vede întorşi acasă de Crăciun, de Paşte, sau măcar o dată pe an. Ar dori să vă vadă mai des, dar voi trebuie să fiţi în primul rând acolo, departe, să puteţi trimite un ban de cheltuială celor de acasă.

Ce nu înţelege ţara, aşa bolnavă cum e? Cum e posibil ca unii străini, francezi, austrieci, nemţi, italieni, olandezi, chinezi, de toate neamurile, să vină în România, să se stabilească aici, unde le e bine,  unde se şi căsătoresc şi sunt foarte fericiţi? Cei mai mulţi deschid o afacere, inclusiv în sate rămase goale după plecarea voastră, muncesc în agricultură, susţinând că pământul românesc e miraculos, atât de prietenos şi fertil este.

Ce nu înţeleg eu, aşa bătrân cum sunt: cum e posibil ca regele neîncoronat al Marii Britanii să vină în România, să cumpere case ţărăneşti, să înfiinţeze o fabrică de dulceţuri şi sucuri naturale pe care să le pună pe masa regală ca pe nişte adevărate trofee? De ce în ochii prinţului englez România este o ţară mirifică, iar în ochii unora dintre noi apare ca un loc unde nu se mai poate trăi şi munci?

Cum e posibil ca Gerard din nordul Franţei să înfiinţeze o fermă de vaci în România, unde munceşte întreaga lui familie, ajungând să exporte brânzeturi în câteva ţări ale Europei, la concurenţă cu italianul Giuseppe care nu se lasă mai prejos? Să mai ştii, dragă prietene, că l-am cunoscut de curând pe Chen, un chinez care a cumpărat pământ într-un sat din Prahova, unde produce tot felul de legume, şi româneşti, dar şi de-ale lui, ajungând să nu mai poată face faţă comenzilor. Am auzit că mulţi alţi chinezi fac acelaşi lucru prin alte sate.

Îţi mai spun că Raed Arafat, pe care l-a dat afară din serviciu Traian Băsescu, tot el numindu-l ministru după ce a recunoscut că a greşit, a părăsit de mult ministerul, continuând să se ocupe de SMURD-ul lui, salvând numeroase vieţi de români.

Acest palestinian iubeşte România şi nu ar pleca de aici niciodată.

Pe zi ce trece, numărul celor ca Giuseppe şi Raed creşte, dar golurile lăsate de voi, care aţi plecat cu milioanele, nu pot fi umplute aşa de uşor. În timp ce ei prosperă pe pământ românesc, voi aţi luat calea pribegiei ca să culegeţi căpşuni, să măturaţi străzile străinilor, să le ridicaţi case şi edificii importante, dar să spălaţi şi WC-urile lor, sau să le creşteţi copiii, în timp ce ai voştri se sinucid uneori de dorul părinţilor.

Eu respect alegerea voastră, dar trebuie să ştii, prietene, că ţara este în ruină. Ţi-o spun deschis: dacă ai muncit acolo şi ai adunat ban lângă ban, e nevoie acum de tine aici! Nu poţi lăsa o ţară atât de frumoasă, lăudată şi locuită de alţii tot mai mult, să se prăbuşească în faţa ochilor tăi.

Mai avem munţi, mare, râuri, câmpie, peisaje mai frumoase ca în Elveţia, inclusiv bogăţii naturale pe punctul de a fi vândute, dar acestea riscă să rămână singure, pustiite, fără oameni ca tine. Nu sunt patetic, dar îţi spun: există deja ochi hulpavi de fiară flămândă, atât înăuntru, dar şi în afară, care vor să sfâşie trupul ţării tale.

Totodată, nu uita: acolo unde eşti nu vei fi ca acasă niciodată. Nu mai umbla cu slănina afumată şi pălinca după tine, creând probleme pe la vămile lumii, vino acasă! Vă rog, veniţi acasă!

Dacă nu te întorci acum, există riscul să nu mai ai la ce te întoarce. Cu voia ta, îţi dau un sfat: să nu îţi pese de cine e la guvernare, nu ei hotărăsc soarta ţării, ci tu şi cu mine, şi cu noi. Apoi, nu te lua după îndemnurile unor ziarişti euforici, care îţi spun ”Nu te întoarce în ţară, prietene!”. Aici e rău, se dă de înţeles, dar ei rămân în ţară, unde se poate trăi bine-mersi, inclusiv cu banii pe care îi trimiteţi voi după ce staţi cocoşaţi o zi întreagă pe pământuri străine.

Până te hotărăşti ce vei face, te mai rog ceva: poate îi transmiţi fiului meu, care e supărat şi pe mine, nu numai pe politicieni, că îl aşteptăm împreună cu soţia să vină acasă de Paşte. Vreau să ciocnim un ou roşu şi să bem un pahar de vin alb ca lacrima, care abia acum s-o limpezit bine. Dar, mai ales să vorbim, să ne săturăm de vorbit.

Mai spune-i că maică-sa nu prea e bine cu sănătatea, mi-e teamă să n-o pierd, iar copiii îşi cam şterg ochii pe furiş la gândul că timpul trece greu până de Paşte, când s-ar putea să vină ”mama şi tata”. Să aibă grijă cum conduc, că s-or întâmplat multe. Poate reuşeşti să vii şi tu, dragă prietene. La bună vedere!