Taxicomania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce ador cu adevărat când merg cu taxiul sunt dezbaterile captivante ce izvorăsc din staţia dată la maximum.

Capitala e plină de taxiuri, le găseşti când vrei şi unde vrei - mai puţin când plouă, când ninge, când e prea soare, când e prea nor şi ameninţă să plouă, când e prea nor şi ameninţă să ningă, la primele ore ale dimineţii, la primele ore ale serii sau când n-ai nevoie de taxi. În rest, calci pe ele. Sau, după caz, calcă ele pe tine, dacă n-ai de lucru şi te-apucă trecutul pe zebră şi pe verde taman când se apropie bolidul galben fără cai.

Eu merg mult cu taxiuri, mai exact aş merge, dacă le-aş găsi. Rectific: eu merg mult (pe jos după ce-am vrut să merg) cu taxiuri. Cred, de fapt, că datorez supravieţuirea mea până la această respectabilă vârstă faptului că găsesc din ce în ce mai rar taxiuri libere.

Iniţial, când prind câte-un din ăsta şi mă prăvălesc pe bancheta din spate, mă bucur ca de-o reală ispravă. Înainte să ajungă însă în viteza a treia (de altfel, cred că taxiurile intră direct într-a treia, judecând după cum demarează), încep să regret amarnic şi palpitarnic.

Excepţiile să mă ierte, neexcepţiile să mă evite. Asta deoarece călătoriile cu taxiul sunt un sport extrem, începând cu maniera de a şofa şi terminând cu conversaţia inclusă în servicii (vorba vine „terminând", fiindcă discuţiile cu taximetriştii nu se termină niciodată). Ceea ce nu poate decât să mă încânte! Altfel, cum mai aveam eu acces la informaţii senzaţionale, de genul modului corect în care nevastă-sa a încheiat balanţa contabilă la serviciu - căci ştiaţi că şi nevastă-mea are serviciu? Păi altfel cum am trăi, măi, doamnă, că nu e de lucru, s-a rărit comenzile, nu ne mai ia nimeni!

I-am explicat respectivului văităcios că eu, de exemplu, am senzaţia că s-au rărit şi s-au afurisit taxiurile, nu comenzile. Păi cum să nu se rărească taxiurile, măi, doamnă, dacă nu mai rentează, ne ţine ăştia cu acelaşi tarif de ani de zile? Mă gândesc şi io serios să nu mai lucrez, mai ales că nevastă-mea e contabilă, v-am zis? Şi face bani frumoşi, noi n-avem probleme cu banii!
Nu ştiu ce-aţi înţeles voi din această fază absolut autentică, dar eu, una, am înţeles că expertizele psihiatrice ale celor care lucrează cu publicul ar trebui efectuate o idee mai des.

Ca să mergi mai confortabil cu taxiul, ai nevoie în prealabil de mici pregătiri de rutină, de tipul celor pe care le fac... cine să zic eu?... a, da, astronauţii: învârteli nesfârşite cu giroscaunul, cazne prin camere depresurizate, simulare de şocuri din cauza inerţiei etc. Altfel, n-ai cum să treci teafăr de asemenea experiment urban.

Eu cred că pe săracii şoferi de taxi îi obligă firmele lor, prin contract, să nu stea pe aceeaşi bandă mai mult de o secundă jumate şi să claxoneze la semafor cu o secundă jumate înainte de a se face verde. Ştie el mai bine cât îi ia verdelui ca să vie, că doar face traseul ăsta de atâţia ani, aşa că a vrut să-l pregătească şi p-ăla din faţă! - mi-a explicat unul în detaliu această procedură, şocat de faptul că ţâţâisem critic, în surdină, când a claxonat şi era încă roşu-n semafor.

Dar ceea ce ador cu adevărat când merg cu taxiul sunt dezbaterile captivante ce izvorăsc din staţia dată la maximum: Cine-n cinci în fierarilor bloc olga sandu opt cu scara florica? Haideţi, domnilor, nu m-ajută nimeni cu fierarii ăia? L-am rugat pe unul odată să dea staţia doar oleacă mai încet, ca să vorbesc şi eu la telefon, dar el m-a refuzat politicos şi bine argumentat: deşi sunt ultima lui cursă şi se retrage şi el acasă, că i-e foame, vrea să audă comenzile care se dau, să vadă ce zone se mai poartă în ziua de azi.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango" şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite