Taxa auto scade cu 25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind reducerea taxei auto cu până la 25%. Dacă aţi plătit deja o taxă mai mare decât cea aprobată ieri, puteţi cere restituirea diferenţei de bani. În schimb, veţi achita taxa de poluare şi pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat după şedinţa de Guvern că statul va restitui 240 de milioane de lei în acest an celor care au înmatriculat maşini în baza vechii legi. Vechea formă a legii a fost considerată discriminatorie de către Curtea Europeană de Justiţie, iar autorităţile din România au fost nevoite să o modifice.

Codul Fiscal a fost modificat

Tot ieri, Guvernul a aprobat şi proiectul de modificare şi completare a Codului Fiscal, document care aduce noutăţi atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firme. Românii care deţin mai multe case vor plăti astfel impozite locale majorate şi în următorii ani.  Iniţial, măsura ar fi trebuit aplicată doar până la sfârşitul acestui an, dar autorităţile au decis să o menţină, pentru a încasa bani la buget.

Executivul a adoptat şi noi reglementări fiscale prin care se anulează penalităţile firmelor care îşi plătesc datoriile faţă de stat până la 31 decembrie. De asemenea, companiile care vor achita principalul şi dobânzile în primul semestru din 2012 vor beneficia de reducerea cu 50% a penalităţilor. „Am luat această decizie pentru că foarte multe firme nu mai reuşesc să iasă din spirala datoriilor", a explicat premierul Emil Boc.

Actul normativ aduce şi alte veşti bune pentru mediul de afaceri. Astfel, firmele mici, cu trei angajaţi şi o cifră de afaceri de până la 100.000 de euro, vor putea depune declaraţia unică trimestrial, nu lunar, ca până în prezent. Boc estimează că în jur de 54% din firmele din România vor beneficia de această facilitate.

Tot potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal, rede­venţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6% din valoarea producţiei, la fel şi pentru producţia de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre preţioase şi semipreţioase.

Ministerul Finanţelor Publice estimează că majorarea redevenţelor la 6% va aduce la bugetul statului venituri suplimentare de 117 milioane de lei în acest an şi de 1,1 miliarde de lei pentru următorii patru ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite