Tătaru: Rămânem într-o pandemie, rămânem cu spitalele de Fază 1, Fază 2 şi Suport COVID pregătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / Virgil Simonescu
Foto Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi seara, că, deşi au fost impuse unele măsuri de relaxare şi deşi trecem de la starea de urgenţă la starea de alertă, rămânem în pandemie de coronavirus, iar spitalele rămân pregătite pentru primirea de noi cazuri, aşa cum au fost ele organizate în timpul stării de urgenţă.

Nelu Tătaru a anunţat, joi seară, că o serie de măsuri urmează să fie publicate în Monitorul Oficial, în urma unor Ordine comune date de mai multe ministere.

Este vorba despre reluarea din data de 2 iunie a pregătirii elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a  şi a XIII-a; reluarea slujbelor religioase în afara bisericilor; deschiderea hotelurilor; deschiderea saloanelor de îngrijire corporală; reluarea transportului în comun.

În ceea ce priveşte sănătatea, ministrul Nelu Tătaru a explicat că un Ordin privind deschiderea cabinetelor stomatologice, cu regulile de rigoare, va fi publicat, de asemenea, în Monitorul Oficial şi că vor exista cabinete stomatologice ”special desemnate” care vor trata pacienţi cu COVID -19.

În ceea ce priveşte spitalele, acestea rămân organizate ca în timpul stării de urgenţă. Nelu Tătaru a avertizat, totodată, că rămânem în pandemie.

”Rămânem într-o pandemie, rămânem cu spitalele de Fază 1, Fază 2 şi Suport Covid pregătite. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia de a lua alte măsuri în cazul în care apar cazuri noi de infectare, cazuri noi la ATI sau decese”, a declarat Tătaru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite