Tătaru: Se pare că vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri. Vom avea valuri până ce vom fi imunizaţi măcar 70%, din boală sau vaccin

Tătaru: Se pare că vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri. Vom avea valuri până ce vom fi imunizaţi măcar 70%, din boală sau vaccin

Nelu Tătaru afirmă că imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală, dar "majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare".  FOTO Inquam Photos

Trebuie să decidem dacă vrem ca această pandemie să se încheie şi ne imunizăm cel puţin 70% din populaţie sau dacă acest val patru va avea foarte multe victime şi îl aşteptăm şi pe cel de-al cincilea, a scris fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului demis Florin Cîţu, pe o reţea de socializare.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba «da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?», liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele «u treceţi peste rând!», vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat. S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat", a scris Nelu Tătaru, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Acesta a menţionat că el a atenţionat, încă de anul trecut, că „cel puţin patru valuri există”.
 
"Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%", a adăugat Tătaru. 
 
Nelu Tătaru a afirmat că imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală, dar majoritatea au ales cea de-a doua variantă.
 
"Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Vă asigur că dacă noi toţi nu conştientizăm ACUM, nu vom fi pregătiţi nici de valul cinci. Cred că ar trebui să înţelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea", a conchis Nelu Tătaru.
 
Preşedintele Comitetului de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă a declarat marţi că rata de acoperire vaccinală anti-COVID la nivel naţional din total populaţiei de 19,3 milioane de locuitori este de aproximativ 30%.
 
„La nivel naţional din totalul populaţiei rezidente rata de acoperire vaccinală este de aproximativ 30%, iar din populaţia elogibilă, de peste 12 ani, rata de acoperire vaccinală este de circa 34%” , a precizat Valeriu Gheorghiţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările