Tătaru: Avem în intenţie modificarea Legii 95, tocmai pentru faptul că are peste o mie de modificări, nu mai ştim nici care este forma ei originală

Tătaru: Avem în intenţie modificarea Legii 95, tocmai pentru faptul că are peste o mie de modificări, nu mai ştim nici care este forma ei originală

foto mediafax andreea alexandru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că liberalii iau în calcul modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ despre care actualul ministru susţine că a cunoscut o mie de modificări. El spune că astfel unele spitale importante, aflate în subordinea autorităţilor locale, ar putea trece în cea a MS.

Nelu Tătaru a declarat, miercuri seară, la B1 Tv, că managerii spitalelor din Bucureşti aflate în subordinea Ministerului Sănătăţi vor fi evaluaţi.
 
Tătaru a spus că PNL ia în calcul modificarea legislaţiei, astfel încât unele spitale importante aflate în prezent în subordinea autorităţilor locale să treacă în subordinea ministerului de resort. 
 
Tătaru a explicat de ce unele spitale de interes naţional se află în coordonarea autorităţilor locale şi nu în subordinea ministerului. 
 
"Fiindcă trebuie schimbată legislaţia, iar în acest moment în care majoritatea Partidului Naţional Liberal nu există ne gândim ca după următoarele alegeri parlamentare ne gândim să putem să facem acest lucru”, a afirmat el. 
 
În acest context, ministrul Sănătăţii a precizat că PNL intenţionează schimbarea legii privind reforma în domeniul sanitar.
 
"Avem în intenţie modificarea Legii 95, reforma în sănătate, tocmai pentru faptul că are peste o mie de modificări, nu mai ştim nici care este forma ei originală la câte modificări au fost. Noi am iniţiat, sub coordonarea primului ministru şi a vicepremierului Turcan, grupuri de lucru cu specialişti din sănătate din privat dinspre sistemul public, din farma, comisii de specialitate în care să putem veni cu idei, cu perspective pentru a modifica această lege”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: