Tătaru, despre o posibilă demisie: Voi continua o activitate şi o reformă a sistemului medical

Nelu Tătaru a afirmat, întrebat dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de ministru al Sănătăţii, după incendiul de la SJU Neamţ în urma căruia au murit 10 pacienţi, că s-a gândit la ce însemnat această tragedie, la acei oameni care şi-au pierdut viaţa, la familiile acestor.
Tatare, nu se asteapta nimeni sa demisionezi. Tu o sa pleci la Jilava direct din birou. Ia-ti niste budigai de schimb in buzuner.
De ce, omule?! Că așa ai tu chef? Ca la golănimea noastră?
Nelu Tătaru este cel mai bun ministru al sănătății pe care l-am avut până acum. Dar cu o floare nu se face primăvară. Ce e prin minister, D.S.P.-uri, spitale și alte cele va trebui să suporte o scuturătură bună după alegeri, ca să-și amintească de ce iau salarii. Am putea constata că unii nu sunt în stare să le ia și civilizat este să le deschidem drumul către alte cariere mai potrivite cu puterile lor.
Mi-am adus aminte de unde senzatia de deja-vu cand il vad pe Tataru. Seamana la ochi si anumite trasaturi faciale cu tipul din Event Horizon, care se dileste si incepe sa le faca felul alora pe nava.
Mergi tu și operează-te de cancer la o prezentatoare de mode că-i frumoasă!
Tataru este un galbejit pus pe furat alaturi de arafat si cercel pandemie. Si sotia lu' tataru tot pe furat este specializata. Eu sunt singurul cinstit! Eu care-s Colonel!
Iar soția dvs. e specializată pe…?
„întrebat dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de ministru al Sănătăţii, după incendiul de la SJU Neamţ” Perlă jurnalistică (să-i zicem elegant, perlă). SJU e în subordinea Consiliului Județean, care face nefăcute, iar demisia să și-o dea alții, pentru faptele CJ. La CJ n-au întrebat de demisii. Daar, majoritatea era P.S.D., până la ultimele alegeri, ceea ce poate explică și perla.