O mare parte dintre noi, tinerii, neglijăm importanţa votului fiindcă nu îi înţelegem puterea şi credem că zicala „fiecare vot contează” e o prostie. Dar greşim, pentru că atunci când nu votezi, renunţi la puterea şi la vocea ta, renunţi la ce te interesează pe tine, dai cu piciorul la a te forma uniform şi a integra în identitatea ta faptul că tu ca cetăţean,  contezi! Tinerii sunt o forţă politică importantă, dar nu sunt uniţi.
 
Alegerile pentru Parlamentul European sunt importante. Îmi amintesc cât de prost m-am simţit când eram în Strasbourg, la Parlamentul European, acum doi ani. Tocmai ieşisem de la o dezbatere în plen şi eram încântată de calitatea discuţiilor unor europarlamentari din alte ţări ale Uniunii Europene.  În momentul acela a  trecut pe lângă mine eurodeputata Maria Grapini. Era cu un grup de vizitatori tineri, români, entuziaşti, pe care îi zorea şi la care ţipa, jignindu-i. Mi s-a şters instant zâmbetul de pe faţă. Mă simţeam prost faţă de ei, că vizita le era ruinată de aşa atitudine nedemnă de un ”ales”. Comportamentul ei  oribil m-a făcut să îmi amintesc de calitatea politicienilor noştri, per ansamblu. De aia e important să mergem la alegeri. Ca să putem vota oameni despre care noi credem că merită să ajungă acolo şi care ne reprezinte interesele.
 
Ştiu că pe mulţi dintre tinerii care au 18 ani sau peste,  subiectul alegerilor politicieni este un no-no sau un mare fâs. Am prieteni care au patruzeci de ani şi habar n-au de ce se întâmplă în ţara asta în care cică trăiesc şi ei, aşa că nu îi judec pe cei mai tineri. Problema e că atunci când admitem că nu ne pasă de ceva anume, asta nu anulează şi efectele pe care acel ceva le va avea asupra noastră şi apoi ne trezim că nu ne convine cutare şi cutare lucru. Atunci ne enervăm pe ”bătrânii psd-işti” când ar trebui în schimb, să ne tragem de mânecă unii pe alţii şi să mergem la vot.
 
Observ un cinism în rândul multor oameni: se plâng şi o fac peste tot: la cafea, în metrou, pe Facebook, când scot căţelul la plimbare, la piaţă, la întâlnire, dimineaţa devreme şi noaptea târziu, despre câââât de rău se trăieşte în ţara asta. Păi dacă noi, cei middle-class sau  mai privilegiaţi, cu studii, majoritari şi hetero o ducem greu, oare cum o fi pentru cei cu dizabilităţi, fără şcoală, de etnie, cu altă orientare sexuală? Dincolo de identităţile pe care fiecare dintre noi le avem, suntem cetăţeni iar politicienii aleşi sunt după chipul şi asemănarea noastră. Mereu am crezut asta. 
 
Ar fi bine să înţelegem că nu trăim într-o bulă apolitică, ci într-un stat care momentan e guvernat de un partid care se dă cu greu dus de la conducere. Nu am de gând să fac vreo pledoarie pentru vreo ideologie politică (fiecare ar trebui să voteze în funcţie de propria viziune politică) ci doar să amintesc că a vota e un drept constituţional şi o datorie. Dacă nu vrei să-ţi exerciţi voinţa şi să votezi, mai apoi nu prea mai ai voie să te plângi de rezultatele alegerilor şi de (proasta) guvernare sub care te afli.
 
Dacă noi nu mergem la vot, nu ieşim la protest când ei ”fură”, pentru că ne îngheaţă năsucul de frig sau mergem pe deviza ”lasă, că unul în plus în stradă nu contează”, atunci ni-i merităm. Noi îi urmărim cu privirea pe banner-ele electorale, le ascultăm promisiunile în campanie, suntem fermecaţi de cuvinte precum „vă promit”, „creştere economică”, „patriotism”, „dumnezeu” , „împreună, până după alegeri... Apoi, dezamăgire totală. Păi de ce? Pentru că nu am mers la vot sau pentru că am mers fără să ne informăm corect şi am ales şi noi „răul mai mic”, vorba aia. Cât de greu o fi să ne informăm şi să avem o conştiinţă politică? Ce ne costă să mergem la vot? Dacă pot merge oameni foarte în vârstă, oameni care sunt analfabeţi şi pun un ”X” în loc de semnătură, persoane cu dizabilităţi şi alţii pentru care fiecare pas făcut le provoacă oboseală  şi durere,atunci  noi, ăştia tinerii, nu prea avem scuze.
 
Cuvintele de mai sus sunt o pledoarie pentru schimbare, pentru angajament şi implicare politică. Dacă nu ne maturizăm politic, naţionalismul nebun, deghizat pentru unii în patriotism şi fundamentalismul religios vor câştiga şi mai mulţi adepţi. 
 
Am terminat o facultate, un master şi un doctorat în Ştiinţe Politice pentru că am vrut să aflu cum funcţionează instituţiile şi cum pot oamenii să deţină puterea asupra acestora, nu invers. Ştiu cât de important este să votezi, atât de la profesorii şi profesoarele mele, dar şi de la oameni de la ţară, simpli, care plângeau din cauza că nu aveau ce să dea animalelor să mănânce. Dar cel mai mult am învăţat asta de la tatăl meu. Tata a votat când era în spital, s-au dus cu urna mobilă la el.  A vrut să voteze pentru alegerile prezidenţiale, era în anul 1996. Deşi era pe morfină, după o operaţie invazivă, a vrut să facă şi efortul ăsta. Zicea că e datoria lui, ca tânăr (avea 31 de ani) şi ca tată, care îşi dorea un viitor bun pentru copiii lui. Deşi avea metastază, a vrut să-şi exercite un drept constituţional, a ales să spere că votul lui contează şi că poate va schimba ceva. A murit două luni mai târziu. Şi nu, nu l-a votat pe Ion Iliescu.
 
Cum ar fi ca duminică, înainte de plimbarea cu bicla cu iubitul/a sau de ieşirea cu prietenii, să mergeţi împreună la vot?