Suntem ultimii la vaccinare şi primii la mortalitatea evitabilă. Cum a distrus politica încrederea românilor în vaccinare. Studiu de caz

Românii mor şi în secolul 21 de tetanos, meningite sau pneumonii, deşi pentru acestea există vaccinuri care pot preveni îmbolnăvirea FOTO Shutterstock

Rata de acoperire vaccinală în România rămâne la un nivel scăzut, comparativ cu alte ţări europene. Dacă ne dorim să ajungem din urmă ţările vestice, ar trebui să lucrăm intens la programele de sănătate publică, subliniază experţii, care atrag atenţia că vaccinarea este un proces care se desfăşoară pe tot parcursul vieţii, lucru pe care occidentalii deja l-au înţeles.

Românii mor şi în secolul 21 de tetanos, meningite sau pneumonii, deşi pentru acestea există vaccinuri care pot preveni îmbolnăvirea. Iar asta pentru că percepţia în rândul adulţilor este că nu există un risc de moarte din cauza unei boli infecto-contagioase, prevenibilă prin vaccinare. „Motiv pentru care mulţi români aleg să nu se vaccineze. Şi am văzut acest lucru pe deplin în timpul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Am făcut mereu comparaţie între România şi alte ţări vest-europene, precum Portugalia. Ei bine, Portugalia are o rată de acceptare pentru vaccinarea HPV de peste 87%, noi suntem la 10%. Tot Portugalia asigură o rată de screening pentru cancerul de col uterin aproape de 90%. Atunci când ai o populaţie care este obişnuită cu intervenţiile preventive, e uşor să atingi chiar şi în cazul de COVID-19 rate de acoperire vaccinală superioare. Cred că acesta a fost păcatul nostru, şi anume absenţa unui program de vaccinare a adultului. În care adultul să conştientizeze că e nevoie să se protejeze în faţa unor boli infecto-contagioase care pot duce la deces”, consideră dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.  

Or, mai spune specialistul, noi avem în continuare, de exemplu, persoane care decedează de tetanos, care se îmbolnăvesc de tuse convulsivă – boală care transmisă de familie la sugari poate să devină fatală –, avem diverse alte boli precum cele pneumococice invazive, sau cele produse de haemophilus influenzae de tip B care pot produce în continuare drame, inclusiv la vârste adulte. Faptul că vaccinarea este un proces care se desfăşoară pe tot parcursul vieţii este un lucru pe care occidentalii deja l-au înţeles. „Uitaţi-vă la vaccinul gripal – în România, am vaccinat anul acesta 8% din populaţie. Iar din grupe de risc, dacă atingem 20%, în timp ce în ţări precum Portugalia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca se apropie de 70%, care este ţinta pentru grupe la risc”, compară dr. Dumitra. 

Ce ar trebui făcut pentru a schimba situaţia  

Dacă ne dorim să ajungem din urmă ţările vestice, ar trebui să lucrăm intens la programele de sănătate publică, mai spune Dumitra. „Mă refer la acele programe care au ca scop îmbunătăţirea unor indicatori de sănătate publică. Ei bine, mortalitatea evitabilă este destul de mare pentru România. Aici trebuie lucrat, foarte mult la educaţie, astfel încât populaţia adultă să înţeleagă că şi în cazul lor este nevoie de prevenţie. Noi am avut un hiatus destul de important de 7-8 ani în care în România nu s-a derulat niciun program de screening organizat, nici pentru cancerul de col uterin, nici pentru cel colorectal, nici pentru cancerul de sân – acele cancere al căror screening este la îndemână şi produc imediat impact la mortalitatea prin acele boli”, consideră medicul de familie.

Nu avem program naţional de vaccinare a adultului şi este nevoie de el, adaugă specialistul: „E bine ca oamenii să ştie că anumite grupe la risc trebuie să primească vaccin împotriva pneumococului sau gripei sau diverse alte vaccinuri pe care le avem disponibile în acest moment”. Potrivit dr. Dumitra, alături de programele de vaccinare ar trebui dezvoltate programe de screening şi de consiliere pentru boli precum cele cardiovasculare, hepatitele B şi C sau alte afecţiuni pentru care există instrumente la dispoziţie.

Restabilirea încrederii în autorităţi va avea un impact pozitiv şi asupra procesului de vaccinare. „În localităţile mici, contează vocea primarului, a preotului, a directorului de şcoală. Acestea sunt verigile cu care trebuie lucrat”, arată şi doctorul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

Studiu de caz 

Decenii la rând, România a fost şi a rămas într-un top nedorit al incidenţei şi al mortalităţii prin cancer de col uterin, una dintre bolile prevenibile prin vaccin administrat la timp. Aproape 2.000 de femei mor în fiecare an doar ca urmare a acestui tip de cancer. Ţări precum Australia, care vaccinează de zeci de ani atât fetele, cât şi băieţii ca purtători de virus, abia dacă mai raportează câte un caz pe an, vorbind tot mai des de eradicare.

„Ştim cu toţii trauma pe care am suferit-o în 2008, atunci când practic, această vaccinare a fost respinsă, pe motiv că e prea nouă, că produce cancer, că îmbolnăveşte fetiţele, mituri în mod evident nereale. Dar ele ne-au întârziat 10 ani cu programul de vaccinare”, atrage atenţia dr. Gindrovel Dumitra.

Această întârziere s-a tradus în pierderi de vieţi omeneşti – cam 1.800 pe an. Alte 1.800-2.000 de vieţi de femei se vor pierde în următorii 10 ani din cauza cancerului de col uterin. Ele ar fi putut să trăiască dacă vaccinarea anti-HPV din 2008 nu ar fi fost un eşec. „Noi am susţinut mereu că programul nu trebuie aruncat la gunoi pe motiv că oamenii nu l-au acceptat în 2008 şi exista în permanenţă un risc pentru Ministerul Sănătăţii să cumpere un număr de doze de vaccin şi acestea să nu fie administrate. Din 2013 am tot avut campanii publice de conştientizare a importanţei vaccinării anti-HPV la nivelul SNMF adresându-ne atât publicului în general, cât şi părinţilor, dar mai ales Ministerului Sănătăţii, pentru e reîncepe campania de vaccinare anti-HPV. Lucru care s-a întâmplat în 2019-2020, când ministerul a cumpărat vaccin pentru fetiţele ale căror părinţi au depus cerere în 2017/2018. Şi bulgărele tot creşte, sperăm să ajungă la acceptarea vaccinului HPV în programul naţional, aşa cum se întâmplă şi cu alte vaccinuri”, adaugă medicul de familie.

Lipsa de încredere, efecte în lanţ 

În 2008, odată cu eşecul campaniei de vaccinare anti-HPV s-a mai produs o mutaţie care a erodat încrederea publică. „Prima campanie de vaccinare anti-HPV din 2008 s-a suprapus cu o campanie electorală şi oamenii s-au împărţit pro şi contra vaccinare în baza unor simpatii politice. Au suprapus încrederea într-un om politic sau într-un partid cu încrederea sau lipsa de încredere în vaccinul HPV. Efectul l-am putut constata în perioada următoare, când impactul a fost nu doar asupra vaccinării anti-HPV, ci şi asupra vaccinării copiilor cu vaccinurile din schema obligatorie de vaccinare, cifrele fiind într-un declin constant. Eşecul acelei campanii a antrenat această reacţie în lanţ, pe care am contabilizat-o foarte bine acum în cazul vaccinării anti-COVID, în care, iată, avem doze cât să vaccinăm cu trei doze de patru ori populaţia României, de fapt, vaccinarea completă cu trei doze e undeva la 15%”, punctează Marius Geantă, Adică, nu este vorba neapărat despre lipsa de încredere în siguranţa vaccinului şi a eficienţei lui, cât de lipsa de încredere faţă de decidenţii politici, faţă de autorităţi. „Şi includ aici tot ceea ce ar putea să însemne componentă de decizie, de la Parlament şi până la directorul unui spital sau al unei direcţii de sănătate publică. Oamenii au transferat această lipsă de încredere în autorităţi asupra vaccinului şi l-au refuzat. Asta este ceea ce se vede şi ceea ce ne arată toate datele sociologice. Pe de altă parte, mai este un element important şi anume nivelul scăzut de încredere pe care noi îl avem în cei de lângă noi, încrederea în interiorul societăţii. Efectul acestei divizări noi o constatăm indiferent de subiect”, adaugă dr. Geantă.

„Dacă vorbim de HPV, există un program al OMS de eliminare a cancerului de col uterin prin vaccinarea populaţiei eligibile – fetiţe şi băieţi – în proporţie de 90%, până în 2030. România este la sub 10%t”, a mai spus Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.