În plus, are un trecut demn de respect. În timpul dictaturii comuniste, era un personaj indezirabil pentru autorităţi. Dacă venea pe la Casa Scânteii şi trecea prin diferite redacţii, exact acele redacţii erau vizitate ulterior de un „civil“ care voia să ştie dacă tânărul scriitor n-a tulburat în vreun fel apele.

Îmi aduc aminte cum mi s-au cerut în repetate rânduri explicaţii pentru faptul că făcusem aprecieri elogioase în legătură cu manuscrisul primului său roman („Luxul melancoliei“, scris în perioada 1975-1977 şi publicat abia în 1982). Parcă aş fi oferit sprijin unui răufăcător... Stelian Tănase ducea după sine fără teamă, chiar cu un fel de bravadă, această trenă de ostilităţi. Bărbos şi agitat, cu un temperament de revoluţionar sud-american, el dovedea în discuţii – în mod surprinzător – capacitatea de a vorbi raţional şi argumentat, în tradiţia parlamentarismului european. La fel de şocant era şi contrastul dintre stilul de viaţă boem pe care îl afişa şi cunoştinţele sale vaste de sociologie, politologie, filosofie a istoriei. Într-un curiculum vitae (din SLAST, 31 ianuarie 1982) există o listă semnificativă a ocupaţiilor pe care le avusese până la acea dată: funcţionar de bancă, instrumentist în diferite grupuri de jazz şi rock, încărcător într-un depozit de materiale sportive, profesor de ştiinţe sociale.

După revoluţie, eliberat, asemenea unui Gulliver, din reţeaua de interdicţii în care îl prinseseră pigmeii regimului comunist, el a publicat noi cărţi, de o remarcabilă valoare literară, şi a făcut numeroase emisiuni TV, care aveau ţinută intelectuală şi se bucurau, totodată, de popularitate, ceea ce în programele TV de la noi reprezintă un caz rar. La noi s-a instituit de mult timp ideea greşită că emisiunile de televiziunile nu pot fi decât elevate şi lipsite de audienţă sau vulgare şi aducătoare de rating. Stelian Tănase a dovedit că imposibilul este posibil.

Dar nu de performanţele sale culturale mi-am propus să mă ocup acum. Vreau altceva şi anume să explic de ce consider că este foarte important ca la conducerea TVR să se afle un om de valoare. Culmea este că sunt cu totul în dezacord cu poziţia politică pe care se află Stelian Tănase. Faptul acesta, însă, nu mă alarmează. De ce?

Pentru că un om care are o operă, care va rămâne în istoria literaturii şi, poate, şi în istoria televiziunii nu-şi poate bate joc de imaginea sa.

Un Claudiu Săftoiu nu are ce pierde. Fiind un nimeni din punct de vedere cultural, el poate săvârşi acte de vandalism (cum a fost desfiinţarea TVR Cultural) fără să-i pese de consecinţe. Dar un scriitor şi un publicist ca Stelian Tănase are ce pierde. El se va strădui, obligat de propria sa bio-bibliografie, să fie la înălţimea situaţiei. Prestigiul său de intelectual este o garanţie, aşa cum este averea cuiva care se împrumută de la o bancă.