Sunt din ce în ce mai convinsă că preoţii ar trebui să facă cursuri de „arta actorului”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până la urmă o slujbă religioasă este tot o formă de spectacol  FOTO Adevărul
Până la urmă o slujbă religioasă este tot o formă de spectacol  FOTO Adevărul

De Sfânta Maria, în fiecare an, mă grăbesc să ajung la biserică şi să aprind lumânări pentru Mariile din viaţa mea: mama, bunica si mătuşile grecoaice din partea soţului meu.

De obicei merg la biserica Stavropoleos unde slujba este frumoasă şi adevărată. Din păcate nu ajung întodeauna acolo, iar cand ajung, sunt strivită de mulţimea oamenilor. Ca să găsesc un loc, nici nu se pune problema, iar de stat în picioare toată slujba, îmi este imposibil!

De Sfânta Maria care tocmai a trecut, era deja târziu, m-am îmbrăcat repede şi m-am dus la o biserică din cartier, de fapt, biserica copilăriei mele, pe care încă o mai frecventez din când in cand, mai ales în asemenea situaţii. Curtea era plină de oameni care ascultau slujba, alţii îşi povesteau vieţile. Am intrat în biserica arhiplină, am cumpărat niste lumânări şi am rămas să mă sprijin de unul din pereţii laterali ai micii încăperi unde se vând obiectele de cult. Am încercat să mă ţin pe picioare şi să rezist atacului care venea din spate..Slujba ajunsese la momentul predicii. Preotul avea un fel foarte ciudat şi ridicol de a rosti frazele. De fapt, el nu vorbea, cânta cuvintele, le şuera, lungea prima silabă şi finalul frazei îl încheia pe tonuri de cap. Era atâta falsitate în această aşa-zisă „trăire” încât fără să vreau m-am gândit la actorii proşti şi lipsiţi de talent care nu au cum să emoţioneze şi să convingă publicul. 

Oamenii se străduiau, dar nu prea reuşeau să priceapă ce se intâmplă. Încet, încet au inceput să iasă din biserică. Era cald, copiii plângeau, o femeie a intrat cu un căruţ dublu, deşi avea un singur copil în el, şi după ce m-a călcat pe piciorul stâng, a făcut o advărată pârtie, îndreptându-se spre altar.

Am ieşit din biserică năucită..Plecasem de acasă cu sărbătoarea în suflet şi mă întorceam obosită, goală pe dinăuntru şi cu sentimentul că mi-am pierdut timpul....!

Până la urmă o slujbă religioasă este tot o formă de spectacol care ar trebui respectată nu doar de enoriaşi, dar mai ales de cei care o practică. Ei trebuie sa înveţe sa rostească cuvintele cu dicţie perfectă, cu sinceritate şi emotie. Pentru asta ar trebui să facă niste cursuri de actorie. Altfel  predica impreună cu intreaga slujbă poate să se transforme într-o comedie. Ca să imi reamintesc adevărata semnificaţie a Adormirii Maicii Domnului şi să îmi schimb starea de spirit, am citit un articol de pe prima pagina a unui cotidian!

Mă gândesc din ce în ce mai serios dacă să mai intru sau nu într-o biserică !

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite