STUDIU Peste jumătate dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19. 70% dintre ei doresc redeschiderea şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, deşi 70% dintre ei doresc redeschiderea şcolilor, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" în perioada 16 - 21 decembrie 2020.

Astfel, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET“ a realizat un sondaj în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a vedea percepţia acestora privind redeschiderea unităţilor şcolare şi vaccinarea voluntară, potrivit unui comunicat al FSE Spiru Haret.

De altfel, chestionarul vine în contextul în care Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/ BioNTech, primul vaccin anti-COVID pentru uz în Uniunea Europeană. Astfel, din ianuarie, autorităţile române ar urma să înceapă vaccinarea populaţiei. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinşi şi angajaţii din sistemul de învăţământ.

Potrivit FSE Spiru Haret, la întrebările puse au răspuns 13.356 de angajaţi din învăţământ, iar cele mai multe dintre acestea (92,6% ) fiind cadre didactice. Totodată, în ceea ce priveşte categoria de vârstă, cei mai mulţi dintre respondenţi sunt în categoria de vârstă 40 – 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 – 59 ani (23,3%) şi cei din categoria 30 – 39 de ani (21,8%).

Organizaţia spune că rezultatele sunt edificatoare pentru toate zonele şi nivelurile de învăţământ, deoarece la întrebarea „În ce zonă predaţi?“ 49% dintre repondenţi au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori plus Municipiul Bucureşti; 21,7% predau într-un oraş; 29,3% în comune şi sate.

Peste 70% dintre respondenţi doresc redeschiderea unităţilor de învătământ

Majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităţilor de învăţământ şi revenirea la predarea faţă în faţă. Mai precis:

  • „73,1%, doresc redeschiderea grădiniţelor;
  • 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare şi I-IV să revină în clase;
  • 70,6% sunt pentru redeschiderea şcolilor pentru elevii claselor V-VIII;
  • 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor şi şcolilor profesionale” potrivit sursei citate.

Peste jumătate dintre respondenţi nu doresc să se vaccineze

Organizaţia transmite că cu toate că cei mai mulţi dintre angajaţii din învăţământ, care au răspuns la chestionar, doresc reîntoarcerea la şcoală, au observat că majoritatea nu sunt de acord să se vaccineze – 56,3% dintre repondenţi nu doresc să se vaccineze, chiar dacă vaccinul va fi gratuit.

Totodată, în ceea ce priveşte momentul revenirii la predarea faţă în faţă:

  • 43,2% doresc să revină în şcoli cât mai curând posibil,
  • 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel naţional.
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite