STUDIU Fumatul şi consumul de alcool fac ravagii în rândul adolescenţilor români de 16 ani

STUDIU Fumatul şi consumul de alcool fac ravagii în rândul adolescenţilor români de 16 ani

Jumătate din adolescenţii de 16 ani au fumat de-a lungul vieţii FOTO Adevărul

Peste jumătate din adolescenţii români de 16 ani consumă tutun în timp ce 78% din aceştia beau alcool. Datele, care îi îngrijorează pe specialişti, se desprind din cel mai recent studiu ESPAD, prezentat de Agenţia Naţională Antidrog. Consumul de canabis în rândul elevilor de 16 ani din România este de două ori mai mic faţă de media europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studiul, care se desfăşoară la intervale de patru ani, a fost realizat pe un eşantion de 3.500 de elevi, selectaţi din 170 de şcoli, datele fiind colectate în perioada 11 - 29 mai 2015.

Potrivit cercetării, deşi consumul de tutun în rândul adolescenţilor s-a înscris pe o linie descendentă începând cu 2003, el se menţine peste media europeană de 45,6%. În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor decât în cel al fetelor.

Studiul notează că proporţia adolescenţilor de 16 ani care au consumat băuturi alcoolice de-a lungul vieţii este de 77,9%, în scădere faţă de studiile anterioare ESPAD, ţara noastră situându-se sub media europeană de 80,3%.

În 2015, adolescenţii români au consumat mai puţin alcool, urmând astfel trendul european, subliniază cercetarea. Şi în acest caz, băieţii sunt cei care consumă mai des şi mai mult băuturi alcoolice.

Consumul de droguri ilicite rămâne stabil

Urmând tendinţa europeană, şi la nivel naţional, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, conform metodologiei internaţionale a studiului ESPAD, rămâne stabil, înregistrând valoarea de 10,9%.

Acest tip de consum este mai mare în rândul băieţilor – 13,6%, faţă de 8,4%. Dacă ne referim la drogurile ilicite incluse în studiul desfăşurat în România, atunci consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii este de 15%.

Dintre drogurile ilicite studiate, cel mai mare nivel al consumului este înregistrat de canabis – 8,1%. Urmează: NSP cu 5,1%, solvenţi/ substanţe inhalante cu 3,6%, cocaină cu 3,3%, LSD sau alte halucinogene – 2,4%, ecstasy – 2,1%, heroină – 1,7%, ketamină – 1,8%, droguri injectabile – 1,3%, crack – 1,2%, amfetamine -1,1%, ciuperci halucinogene – 1,2%, metamfetamine – 1% şi GHB – 1,1%.

Elevii români preferă să consume cannabis

Consumul de canabis în rândul elevilor de 16 ani din România este de două ori mai mic faţă de media europeană. Pe lângă canabis, elevii români preferă substanţele psihoactive, subliniază cifrele.

„5,1% dintre elevii de 16 ani incluşi în eşantion au experimentat consumul de NSP, acest tip de consum menţinându-se la acelaşi nivel ca şi în studiul anterior, când a fost pentru prima dată măsurat. Pentru consumul în ultimul an, 3,1% dintre persoanele intervievate au declarat consum de NSP, fiind în scădere faţă studiul anterior, când a fost observată o valoare de 4,2%”, se arată în document.

Consumul de amestecuri de ierburi de fumat cu efecte asemănătoare drogurilor a fost declarat de 2,7% din respondenţi, fiind peste media europeană de 2,2%.

În ceea ce priveşte consumul de ecstasy, se observă o menţinere a consumului de-a lungul vieţii, la nivelul valorii înregistrate în studiul anterior – 2,1%, faţă de 2%. În mod similar, şi în cazul consumului de ecstasy din ultimul an, valoarea se menţine la acelaşi nivel cu cel observat în 2011, respectiv 1,4%. Adolescenţii atribuie cele mai ridicate riscuri consumului de NSP – 60,4%, respectiv consumului de canabis – 60,2%.

Băieţii, dependenţi de jocuri de noroc

Participarea la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni înregistrează în rândul adolescenţilor din România o valoare de 13,1%, situându-se la nivelul mediei europene, în valoare de 13,7%.

Interesul este mai mare în rândul băieţilor, 21,6% din băieţii de 16 ani declarând că au participat la jocuri de noroc, în timp ce doar 5% din fete au participat la astfel de activităţi.

Adolescenţii români preferă jocurile mecanice online, pe locurile următoare situându-se jocurile de cărţi sau zarurile, dar şi jocurile de tip loterie sau pariurile sportive.

În ce măsură sunt adolescenţii dependenţi de Internet

Studiul ESPAD arată că elevii români folosesc Internetul sub media europeană. Concret, adolescenţii de la noi stau, pe Internet, 4,4 zile faţă de 5,8 zile, cât este consumul în Uniunea Europeană. Reţelele de socializare, transferul de muzică şi căutarea informaţiilor sunt principalele motivele pentru care ei accesează Internetul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: