STUDIU Criza medicamentelor s-a accentuat în decursul ultimelor luni. Paradoxal, românii consideră că găsesc suficiente produse în farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza medicamentelor se accentuează, pacienţii fiind nevoiţi să meargă din farmacie în farmacie pentru a găsi produsele necesare. Concluzia se desprinde din cel mai recent studiu făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), conform căruia majoritatea respondenţilor au achiziţionat tratamentele pe bază de reţetă compensată de casele de asigurări.

Un sfert din cei peste 2.800 de respondenţi, toţi pacienţi cronici, susţin că şi-au cumpărat medicamentele cu bani din propriul buzunar. Preţul ridicat al medicamentelor şi faptul că prea puţine dintre acestea sunt compensate reprezintă cele mai mari probleme pentru bolnavii români care au nevoie de tratament zilnic, arată documentul citat.

Potrivit studiului, principalele afecţiuni pentru care românii iau medicamentele sunt cele cardiace, urmate de cele legate de circulaţia sângelui şi de afecţiunile sistemului osos. Concret, 61% din respondenţi iau medicamente pentru bolile cardiace, 18% pentru boli ale aparatului circulator şi 17% pentru afecţiunile sistemului osos. 

Aproape 20% din cei chestionaţi afirmă că iau două feluri de medicamente în cadrul tratamentului prescris, 18% iau patru feluri de medicamente, 16% trei feluri de medicamente şi 11% folosesc un singur tip de medicament. Problemele apar în momentul în care aceştia nu găsesc produsele necesare în farmacii, scoate în evidenţă studiul. Doar 32% din respondenţi afirmă însă că s-au regăsit în situaţia de a nu obţine din prima farmacie vizitată medicamentele prescrise. 

Pacient: „În România nu avem sustenabilitate”

Prin urmare, fie au căutat produsele indicate de medic în alte farmacii, fie au revenit în aceeaşi farmacie în ziua următoare. Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi arată, totuşi, că în cazul bolnavilor cronic, lipsa unui medicament poate însemna chiar renunţarea la tratament. 

„Faptul că în România ai şanse să-ţi iei tratamentul o lună iar în a doua rişti să nu-l mai găseşti e o mare problemă. În România nu avem sustenabilitate, nu ştim niciodată ce se va întâmpla. Avem promisiuni că vor fi scoase medicamentele perimate acolo unde avem evenimente mai noi astfel încât pacientul să acceseze direct tratamentele tratamentele eficiente. De la a zice şi până la a face e mult de lucru”, a explicat, pentru „Adevărul”, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC).

Guvernul este perceput de români ca fiind principalul vinovat pentru lipsa medicamentelor din farmacii. Următorii vinovaţi, în opinia românilor sunt producătorii de medicamente, distribuitorii, farmaciile şi medicii, însă într-o proporţie mai mică decât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, indicată ca vinovat pentru aceeaşi problemă de un sfert din subiecţii intervievaţi de cercetătorii IRES. 

„Lipsa de medicamente - una dintre principalele probleme din sistemul de sănătate românesc - este o problemă europeană şi nu trebuie pornit de la ideea că în România e dezastru. Nu este ceva ce se poate rezolva printr-un set de măsuri de azi pe mâine”, a declarat şi Adrian Moraru, directorul Institutului pentru Politici Publice. 

Soluţiile autorităţilor la criza medicamentelor

Potrivit studiului, jumătate din respondenţi consideră că Guvernul României serveşte intereselor proprii în ceea ce priveşte politica medicamentului, prin dorinţa de a face economii la bugetul statului şi doar 20% din români indică un rol al Executivului în promovarea intereselor producătorilor de medicamente. Doar 16% consideră că Guvernul serveşte intereselor pacienţilor.

„România este ţara în care nu ai acces la investigaţii pentru că nu sunt bani. Nu ai acces la medicamente, pentru că nu sunt bani. Nu ai acces nici măcar la medici, pentru că au plecat, tot din lipsa banilor”, a comentat Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR).

Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Octavian Alexandrescu, consideră că a fost găsită o soluţie de echilibru între interesele pacienţilor, administraţia centrală şi interesele economice ale producătorilor, distribuitori şi farmacişti.

„La această oră am modificat strategia de preţuri şi, la începutul lunii următoare, vom demara practic procesul de corecţie a preţurilor pe care le vrem finalizate până la 1 octombrie”, a punctat oficialul, adăugând că trebuie reglementat modul în care se aplică taxa clawback astfel încât ea să devină predictibilă. 

Pacienţii cronici, prea puţin informaţi 

Studiul „Comportamente şi atitudini privind consumul de medicamente” arată că pacienţii nu sunt corect informaţi. Aproape trei sferturi din ei nu au auzit de Agenţia Naţională a Medicamentului şi nu ştiu de existenţa adresei de e-mail lipsamedicament@anm.ro, unde pot raport lipsa unui produs din farmacii. De asemenea, doar 26% din respondenţi au auzit de site-ul medicamentelipsa.ro, pus la dispoziţie chiar de Ministerul Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite