STUDIU Cum pot fi chiştoacele de ţigară la fel de nocive ca fumatul propriu-zis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea antifumat - tigari - scrumiera FOTO Mediafax

Un chiştoc stins şi lăsat în scrumieră sau aruncat pe stradă eliberează substanţe nocive timp de mai multe zile, iar acestea devin şi mai periculoase pentru sănătate atunci când se află într-un mediu cu căldură, arată un studiu publicat de către Daily Mail. Prin urmare, oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă privind riscurile la care fumătorii se expun pe ei înşişi şi pe cei din jur, atunci când nu aruncă mucurile de ţigară la gunoi.

Concret, resturile de ţigară lăsate în scrumieră sau aruncate pe stradă elimină substanţe chimice nocive pentru cel puţin o săptămână. Studiul, derulat pe 2.100 de chiştoace arată că cele mai multe chimicale conţinute în mucurile de ţigară sunt eliberate în aer în primele 24 de ore după ce au fost stinse. Mai exact, un chiştoc elimină 15% din nicotina pe care o degajă o ţigară aprinsă.  După cinci zile însă, conţinutul de nicotină şi triacetină (plasticul din filtrul ţigării) emanate de un chiştoc scade doar cu 50%, aşadar efectele negative asupra sănătăţii sunt unele pe termen lung. Studiul mai arată că mucurile de ţigară emit opt chimicale diferite, printre care stiren (compus organic derivate al benzenului), furfural (compus organic derivat din produse secundare din agricultură) şi naftalină. 

Oamenii de ştiinţă americani arată, în plus, că temperaturile ridicate duc la o degajare mai mare şi mai rapidă a substanţelor nocive din chiştoace. Aşadar, aceştia recomandă ca resturile de ţigară să nu fie lăsate în maşină sau în interiorul locuinţei. „Ai crede că dacă nu fumezi în maşină atunci când sunt de faţă şi nefumători sau copii, îi protejezi. Dar dacă scrumiera este plină de chiştoace, îi expui pe aceştia la chimicale extrem de nocive pentru sănătate. Este ca şi cum ar fuma şi ei”, arată autorul studiului, doctorul Dustin Poppendieck, de la Institutul Naţional American de Standarde şi Tehnologie. 

Un alt studiu recent arată că fumătorii pasivi, la mâna a doua, sunt mai predispuşi la un risc crescut de boli de inimă, infarct şi sindromul morţii premature. Apoi, fumul de mâna a treia (expunerea la mirosul stătut de nicotină şi substanţe chimice care rămân în aer, chiar dacă resturile de ţigară nu mai există) este şi el, extrem de nociv pentru sănătate, întrucât o altă cercetare arată că acestea rămân mult timp în aer şi, cu ajutorul prafului, se „agaţă” de diverse suprafeţe precum mobilier, covoare, pereţi, perne sau scaunele din maşină. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite