STUDIU Peste 15.000 de medici români lucrează în străinătate. Care sunt ţările în care îşi desfăşoara activitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exodul medicilor a atins cote alarmante FOTO Adevărul
Exodul medicilor a atins cote alarmante FOTO Adevărul

Exodul medicilor a atins cote alarmante. Peste 15.000 de doctori români lucrează în străinătate, principalele destinaţii fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa. Datele se desprind din cel mai recent studiu de profil.

Concret, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS) arată că 15.700 de medici lucrează în străinătate, cu precădere în vestul Europei, asta în condiţiile în care deficitul de medici de familie din ţară este de 600, conform ultimelor cifre ale asociaţiilor de profil. 

„Cu ocazia cercetării întreprinse în 2017 prin proiect referitor la deficitul de medici pe fiecare judeţ înregistrat de direcţiile judeţene de sănătate publică s-a aflat din răspunsurile parţiale (24 din 42 de direcţii au oferit informaţii) că deficitul de medici specialişti era de aproximativ 4.700”, se arată în studiu. 

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea, diaspora ştiinţifică este alcătuită în prezent din aproximativ 15.000 de cercetători români activi în străinătate, pentru care România nu a reuşit să construiască programe eficiente de atragere în ţară, de reintegrare sau de angrenare în parteneriate cu cercetători din ţară.

Prin urmare, în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o reducere cu circa 30% a numărului de salariaţi din activitatea de cercetare-dezvoltare. De asemenea, numărul studenţilor care au ales în ultimii 10 ani să studieze în străinătate este de aproximativ 300.000, reducându-se semnificativ baza de formare a unor noi generaţii de cercetători şi perspectivele revitalizării sistemului românesc al cercetării - dezvoltării şi inovării, arată ARPS.

Câţi IT-işti lucrau în ţară în 2014

În ţară lucrau în 2014 circa 120.000 de specialişti IT şi se estimează că, până în 2020, cererea va ajunge la circa 300.000, din datele făcute publice de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS). Salariul mediu net în domeniu era de 5.811 de lei în ianuarie 2017, conform Institutului Naţional de Statistică, faţă de 2.300 de lei salariul mediu net pe economie.

studiul relevă existenţa unor diferenţe în tendinţele migratorii înregistrate în cele trei domenii: în timp ce în cercetare-dezvoltare migraţia circulatorie şi mobilitatea sunt mai accentuate datorită reţelelor ştiinţifice, migraţia medicilor tinde să fie permanentă sau pe termen lung, iar în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), datorită specificului activităţii şi dezvoltării accentuate din ultimii ani, se remarcă atât migraţia, cât şi lucrul la distanţă pentru angajatori străini.

„Principalul motiv care a determinat decizia de a emigra a specialiştilor din cele trei domenii analizate, aşa cum relevă studiul, nu este venitul prea mic. Cel mai des invocate de specialişti au fost, în această ordine, corupţia, lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională, avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale, birocraţia din instituţiile publice, veniturile mici şi lipsa infrastructurii/echipamentelor tehnice”, se arată în comunicat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite