Streinu-Cercel: „Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă. Dacă nu tac, ar trebui să-şi asume morţii”

Streinu-Cercel: „Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă. Dacă nu tac, ar trebui să-şi asume morţii”

Adrian Streinu-Cercel, FOTO Mediafax / Eduard Vinatoru

Profesorul Adrian Streinu Cercel susţine că vaccinul anti-COVID-19 este unul „cât se poate de bun”, el explicând că autorităţile internaţionale care avizează punerea pe piaţă a acestui tip de produse nu şi-ar permite să înregistreze un vaccin care să nu fie „eficient şi sigur”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă, pentru că, dacă nu tac, ar trebui să-şi asume morţii”, consideră Streinu-Cercel.

„Dacă noi nu înţelegem că suntem în pandemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României este o epidemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României se moare din cauza acestui virus, înseamnă că avem o problemă conceptuală majoră. Haideţi să ne deşteptăm în ceasul al şaptelea: să lăsăm specialiştii să vorbească”, a afirmat profesorul Adrian Streinu Cercel, marţi seară, la Antena 3. 
 
Acesta a pledat pentru testarea în masă, arătând că alte ţări au obţinut ”rezultate minunate”. 
 
Profesorul Adrian Streinu Cercel a mai afirmat că folosirea anticorpilor monoclonali ar duce la oprirea epidemiei în două săptămâni, iar în şase luni virusul ar ”ieşi din circulaţie”, dacă nu ar fi introdus în ţară. 
 
„Dar pentru a nu-l mai introduce în ţară trebuie să venim cu a doua etapă, cu vaccinarea. Aşa că haideţi să terminăm cu prostiile! Vaccinul este cât se poate de bun, este cât se poate de corect, nicio autoritate de EMEA sau Food & Drug Administration nu şi-ar permite să înregistreze un vaccin care nu este eficient şi care nu este şi sigur”, a mai afirmat Adrian Streinu Cercel. 
 
Acesta a precizat că cei care contestă eficienţa vaccinului sunt responsabili pentru decesele cauzate de COVID-19.
 
„Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă, pentru că, dacă nu tac din gură în momentul de faţă, ar trebui să-şi asume morţii care devin sursă a acestor informaţii”, a adăugat Adrian Streinu Cercel. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările