Statul român este obligat să plătească datoria de 1,3 miliarde de euro industriei farmaceutice până pe 16 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1,3 miliarde de euro - datoria statului către producătorii de medicamente FOTO: Adevărul
1,3 miliarde de euro - datoria statului către producătorii de medicamente FOTO: Adevărul

Statul român are o datorie de 1,3 miliarde de euro la producătorii de medicamente. Suma ar trebui achitată până pe 16 martie 2013, potrivit unei directive europene. Pe de altă parte, neplata datoriei atrage cu sine o serie de sancţiuni financiare.

Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii spun că au prevăzut în bugetul pe 2013 banii necesari pentru industria farmaceutică, aflată într-una dintre cele mai dificile situaţii din ultimii ani.

„Deşi termenul oficial era de 180 zile, în fapt plăţile se fac la peste 300 zile. Ne bucurăm ca în prezent Guvernul a decis să pună pe lista priorităţilor plata acestor datorii, întrucât a înţeles că stabilitatea economică în acest sector este în interesul pacienţilor, iar respectarea directivei europene este în interesul României”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Pe de altă parte, reprezentanţii companiilor farmaceutice spun că plata datoriilor nu este un privilegiu pentru industrie, ci doar o respectare a obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene. Prin urmare, va fi stabilit un calendar de eşalonare a datoriior, astfel încât plata să fie făcută gradual şi să nu producă dezechilibre în sistemul de sănătate românesc.

„Această măsură a fost pregatită şi anunţată încă de acum 2 ani şi ştiam cu toţii că se apropie momentul implementării. Rolul Directivei este acela de a transforma statele europene în agenţi economici responsabili pentru obligaţiile pe care le au şi care pot plăti penalităţi în cazul întârzierii plăţilor, principiu care de altfel se aplică demult în mediul privat”, a declarat Sorin Popescu, directorul de comunicare ARPIM.

Termenele de plată la facturile pentru medicamentele în regim compensat din România sunt unice în Europa. Până în prezent, toate ţările membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să plătească facturile la medicamente în termen de 30 zile. România putea să plătească facturile furnizorilor de medicamente la 180 zile - un decalaj de plată de 6 ori mai mare faţă de restul Europei.
 
Nemulţumirea medicilor români legată de salarizarea actuală

Totuşi, alocarea banilor pentru plata datoriilor către industria farmaceutică în detrimentul unor alocari bugetare pentru mărirea salariilor medicilor rezidenţi l-au nemulţumit pe preşedintele Colegiului Medicilor din România. Acesta a decis să înainteze o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta.

"Ne bucuram şi vă felicităm că aţi găsit la bugetul Sănătăţii un miliard de euro pentru a plăti arieratele către firmele de medicamente, însă nu înţelegem de ce nu pot fi găsite doar 40 milioane de euro pentru a fi crescute veniturile rezidenţilor. Totusi, am descoperit cu uimire că la alte categorii pot creşte veniturile", spune profesorul Vasile Astărăstoae, şeful CMR, adăugând că în ultimii cinci ani peste 14.000 de medici au ales să demisioneze din sistemul românesc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite