Start la etapa 3 de vaccinare. Platforma de programare, greu de accesat. În ce judeţe mai sunt locuri libere

Start la etapa 3 de vaccinare. Platforma de programare, greu de accesat. În ce judeţe mai sunt locuri libere

Luni a început etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale, dar cei care vor să se înscrie au constatat că platforma de programare pusă la punct de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) are unele probleme de funcţionare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii se plâng de probleme pe pagina de Facebook ROVaccinare. „APAR 0 LOCURI CU ROŞU ŞI NU DĂ VOIE SĂ INTRI LA LISTELE DE AŞTEPTARE...”, „Ce porcărie de platformă ! Stil comunist pur ! Staţi cu mii de locuri neocupate în multe judeţe iar în altele, mereu zero....ţările care vaccinează au centre la tot pasul, inclusiv la benzinarii şi magazine. Fără liste de aşteptare” sau „Bătaie de joc!” spun internauţii în comentariile  lor pe reţeaua de socializare. 

Conform unor surse oficiale, platforma ar fi indisponibilă din cauza numărului mare al cetăţenilor care vor să o acceseze în acelaşi timp. La asta se adaugă faptul că specialiştii Serviciului pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) încă lucrează pe platforma vaccinare-covid.gov.ro pentru activarea centrelor în care se va face imunizarea în etapa a III-a. Situaţia va reveni la normal în câteva ore, spun autorităţile. Aceleaşi surse spun că, totuşi, chiar şi acum, cu puţină răbdare, site-ul de programare poate fi accesat apăsând de câteva ori tasta F5 (Refresh) a computerului. 

Puţine locuri libere

Cei care au reuşit totuşi să deschidă platforma vaccinare-covid.gov.ro au putut constata că numărul judeţelor fără nicio programare disponibilă sau cu doar câteva locuri este de 20, în această situaţie fiind şi Bucureştiul. Bihor, Hunedoara, Olt, Teleorman, Brăila, Tulcea, Vaslui şi Harghita apar cu mai puţin de 1.000 de locuri. Cele mai multe sunt în Suceava – circa 8.300 de programări disponibile, Arad – 5.400 şi Botoşani – 4.900. 

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că luni, 15 martie, începând cu ora 9.00, se deschid succesiv listele de aşteptare pentru programare la vaccinarea anti-Covid şi începe şi etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale, dar doar în localităţile cu rata de incidenţă cumulată de peste 4,5 la mia de locuitori.


Click pe imagine pentru a afla câte locuri mai sunt disponibile în fiecare judeţ

CNCAV spune că listele de aşteptare pe judeţe se vor deschide în conformitate cu următorul program:

9:00-11:00 Centre de vaccinare din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna

11:00-13:00 Centre de vaccinare din judeţele Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova

13:00-15:00 Centre de vaccinare din judeţele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti

Programarea se poate face şi prin call center

Autorităţile se aşteptau ca platforma de programare să dea „rateuri” în funcţionare şi au avertizat oficial despre acest lucru. „De asemenea, vă informăm că pot exista perioade de mentenanţă în vederea optimizării aplicaţiei. În aceste perioade este posibil ca aplicaţia să funcţioneze cu întârzieri”, a precizat CNCAV.

Cei care doresc să se înscrie pentru vaccin o pot face pe platforma vaccinare-covid.gov.ro sau la numărul de telefon 021.414.44.25.

Cum te înscrii pe lista de aşteptare

Din momentul în care programarea la vaccinare pentru populaţia generală devine disponibilă, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de aşteptare.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va face în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

• persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;

• persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);

• persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:

- Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.

- Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare in ziua şi in intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate şi nu este necesar să confirme programarea.

Persoana înscrisă în lista de aşteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările