Stăm mult şi fără spor la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Productivitatea muncii în Europa
Productivitatea muncii în Europa

Românii lucrează 41 de ore pe săptămână, dar productivitatea lor nu este nici măcar la jumătate din media europeană.

În pofida aparenţelor, germanii nu sunt nici cei mai harnici şi nici cei mai productivi din Europa, arată Eurostat (biroul european de statistică). Mai mult decât atât, stereotipurile de genul „grecii cei leneşi" nu au nicio legătură cu realitatea surprinsă clar în datele statistice. Asta se ştia ce-i drept de mult timp, ultimele rapoarte confirmând încă o dată situaţia din tabelele Eurostat sau ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Grecii, cei mai harnici

Aşadar, grecii şi austriecii sunt cei care muncesc cele mai multe ore, dacă vorbim despre angajaţii cu normă întreagă. Săptămânal, un grec şi un austriac stau la job 43,7 ore, în timp ce un neamţ stă doar 42 de ore. Dacă în calcule intră şi persoanele cu program neregulat, cei în regim part-time, de exemplu, atunci grecii au cea mai mare medie de ore din toată Europa - 42,2 ore pe săptămână, fiind urmaţi de cehi, cu 41,2 ore.

Această categorie nu este foarte relevantă, deoarece media mai mică a unor ţări provine din faptul că există mai multe persoane care lucrează fără normă întreagă. Românii, cu 41 de ore muncite pe săptămână, se află foarte aproape de media europeană, care este de 41,6 ore. În statistica OECD, grecii figurează pe locul doi, după Coreea de Sud, unde sunt muncitorii care au cel mai lung program de lucru.

Luxemburghezii, cei mai eficienţi

Timpul petrecut la muncă nu este suficient pentru a putea spune care sunt cei mai eficienţi angajaţi. Pentru a avea o imagine despre cât de harnici sunt europenii, orele de muncă trebuie comparate cu un indicator mai sugestiv: productivitatea muncii. Acest parametru este calculat, pentru fiecare ţară, ca procent din media productivităţii europene. Pentru a înţelege mai bine, trebuie spus că  productivitatea medie a lucrătorului din UE  este considerată 100 de puncte procentuale. Productivitatea angajatului român, potrivit Eurostat, a fost în 2010 de numai 47%. 

Românii se află pe locul doi de la coadă în acest clasament al productivităţii, fiind depăşiţi în ineficienţă doar de bulgari, care au o productivitate de numai 41,6. Pe primul loc sunt poziţionaţi luxemburghezii, cu o productivitate de 171,8, deşi nu lucrează decât 37 de ore pe săptămână, în medie, pe cap de salariat.

Grecii nu ajung la media europeană, având un procent provizoriu de numai 93, în 2010. În statistica productivităţii fiecărui angajat şi pe o oră de lucru (care include şi lucrătorii fără normă întreagă), grecii figurează cu o productivitate de numai 73, indicatorul fiind calculat tot prin raportare la media europeană.

Cea mai mare productivitate apare în Luxemburg - 171,8. În datele productivităţii pe oră şi pe cap de angajat, luxemburghezii se apropie de dublul mediei europene - 189,2. De aceea, nu este de mirare că au şi cel mai mare salariu mediu pe economie din Europa. Nemţii au o productivitate peste medie, desigur, însă nu este deloc strălucită - 105,2, per angajat. Înaintea lor se află multe ţări - Franţa, Irlanda,Belgia, Marea Britanie,  Elveţia, Olanda şi chiar Italia sau Spania.

Britanicii muncesc aproape 42 de ore, însă productivitatea este de 108% faţă de media europeană, în 2010. Dintre fostele ţări comuniste, Slovacia (cu 82,8% din productivitatea medie Europeană) şi Slovenia (cu 81,2) stau cel mai bine, cu aproape dublu faţă de productivitatea angaţilor români.  Americanii au o productivitate de 144, comparativ cu media europeană.

41,6ore de lucru pe săptămână este media europeană a timpului de muncă.

infografie
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite