Stafilococul auriu „creşte“ în continuare la Maternitatea Giuleşti

Stafilococul auriu „creşte“ în continuare la Maternitatea Giuleşti

Imagine de arhivă

Mai mulţi bebeluşi care s-au născut la maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu, iar primele analize arată că una dintre moaşele din blocul operator ar fi purtătoare a periculoasei bacterii. Asta la doar câteva luni de la momentul în care alte câteva zeci de nou-născuţi au fost infectaţi cu periculoasa bacterie în aceeaşi maternitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bătrâna Maternitate Giuleşti face din nou victime. Mai mulţi bebeluşi care s-au născut aici au ajuns în ultimele zile la Spitalul Grigore Alexandrescu infectaţi cu stafilococ auriu. Scandalos este că din primele analize efectuate de inspectorii de specialitate rezultă că micuţii ar fi fost îmbolnăviţi de una dintre moaşele din blocul operator al maternităţii care ar fi purtătoare a periculoasei bacterii. „Astăzi avem internaţi trei bebeluşi cu MRSA (Stafilococ auriu meticilino-rezistent-n.r.), născuţi la Giuleşti. Doi dintre aceştia s-au internat ieri, cu manifestări cutanate (au trei săptămâni, şi respectiv cinci zile). Cel de-al treilea bebeluş este cel cu probleme respiratorii, internat în data de 4 mai. Toţi sunt stabili", au transmis reprezentanţii Spitalului „Grigore Alexandrescu".
 
În acest context, Ministerul Sănătăţii a comunicat că inspectori sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, însoţiţi de medici epidemiologi, verifică, în perioada 8 - 15 mai, la Maternitatea Giuleşti respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, a normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.  Mai exact, DSP şi Inspecţia sanitară fac acum investigaţii şi vor decide dacă este cazul ca spitalul să fie din nou închis. 
 
Se promite o clădire nouă
 
Contaminările vin la o jumătate de an după ce Maternitatea Giuleşti a fost închisă, tot din cauza stafilococului auriu. În luna noiembrie a anului trecut, 45 de copii s-au îmbolnăvit din cauza bacteriei descoperite inclusiv pe mâinile medicilor şi asistentelor.  În ancheta care s-a efectuat atunci specialiştii au ajuns la concluzia că  9 asistente şi 2 medici sunt purtători sănătoşi ai stafilococului auriu, iar, în final, unitatea medicală a fost închisă. 
 
În luna decembrie, problema părea tranşată după ce Primăria Capitalei a anunţat că în Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost aprobată o hotărâre conform căreia se vor achiziţiona trei clădiri pentru relocarea a tot atâtea unităţi spitaliceşti printre care şi Maternitatea Giuleşti. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, pentru relocarea maternităţii Giuleşti este necesar un imobil cu suprafaţa de minimum 14.000 de metri pătraţi.  
 
Igienizarea prin zugrăvire
 
În acelaşi timp la Maternitatea Giuleşti s-a executat o „igienizare”. „Eu vă spun că dacă în 10 zile nu dăm drumul, Bucureştiul explodează. Pentru că noi avem pe lună 320 de naşteri, în medie, care trebuie să meargă în altă parte. Cât o să poată să le primească şi ăia?”, spunea la sfârşitul anului trecut când a fost întrebat de jurnalişti dacă acea nouă zugrăveală este suficientă petru igienizarea unităţii spitaliceşti, managerul maternităţii, doctorul Moisa Ovidiu Marcel.
 
Astfel, pe 20 decembrie spitalul a fost redeschis, dar autorităţile în domeniu au pus şi o condiţie ca maternitatea să rămână funcţională. „Reluarea activităţii unităţii sanitare implică respectarea cu stricteţe a normelor legale privind supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare”, atrăgeau atenţia reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. „Nu înteleg de ce s-a redeschis Maternitatea Giuleşti în condiţiile în care, la numai câteva luni distanţă, îmbolnăvirile curg în acest spital. Mai ales că deja este aprobată în Consiliul General mutarea spitalului într-o cladire igienică”, arată consilierul general Lucian Iliescu, într-o postare pe Facebook
 
Mai mult acesta susţine că există şi o soluţie care poate rezolva, cel puţin parţial, problema acestor infecţii din spitale cu preţul unor investiţii nu foarte mari. „A existat acum 6 luni un proiect pilot la Spitalul Victor Babeş care a dat rezultate pozitive. Un robot de fabricaţie americană care neutralizează infecţiile din spitale a dat rezultate foarte bune. Proiectul era ca toate spitalele din Bucureşti ce ţin de PMB (Primăria Municipiului Bucureşti-n.r.) să fie înzestrate cu această aparatură de ultimă generaţie. Chiar primarul Capitalei a promis acest lucru, pe 25 februarie.  Ulterior, acest lucru a fost uitat de Gabriela Firea, iar în proiectul de buget al ASSMB (Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti-n.r.) aferent anului 2019, achiziţia aparaturii care distruge bacteriile din spitale a dispărut cu totul.  Asta în condiţiile în care dăm bani pe studii de fezabilitate şi borduri sau alei incinta spitalelor”, mai spune Lucian Iliescu.
 
Un astfel de aparat costă 200.000 de euro, iar pentru unităţile medicale din Capitală trebuie investiţi, în total, 10 milioane de euro. 
 
Amenzile din iarnă nu au contat
 
În urma îmbolnăvirilor din iarnă, când zeci de bebeluşi au fost contaminaţi la Spitalul Giuleşti cu stafilococ auriu s-a luat decizia amendării medicului şef de secţie de la Neonatologie cu 2.000 de lei, amendarea directorului medical cu 2.000 de lei, amendarea asistentei şefe de la Neonatologie cu 1.000 de lei, amendarea asistentei şefe de la sala de naşteri B2 cu 1.000 de lei, amendarea asistentei şefe de la Obstetrică-Ginecologie 1, amendarea medicului epidemiolog, amendarea medicului şef de laborator, amendarea coordonatorului activităţii în relaţia cu mediul şi amendarea şefului de la Spălătorie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: