Sprijin pentru ucenici: angajatorii trebuie să îi trateze ca pe nişte adevăraţi angajaţi

Sprijin pentru ucenici: angajatorii trebuie să îi trateze ca pe nişte adevăraţi angajaţi

Ucenicul trebuie să participe la susţinerea examenului de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire FOTO Adevărul

Ucenicii vor avea toate drepturile pe care li le conferă un contract de muncă, dar şi pregătirea practică corespunzătoare calificării. Aşa a decis ieri Guvernul care a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind ucenicia la locul de muncă.

Proiectul are ca scop reducerea şomajului în rândul tinerilor, cărora le este greu să-şi găsească un job în condiţiile economice actuale. Astfel, una dintre obligaţiile angajatorului este să-i asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă, dar şi pregătirea practică corespunzătoare calificării.

Mai mult, angajatorul trebuie să încheie un contract de prestări servicii de formare profesională cu un furnizor autorizat şi să suporte contravaloarea programului de formare profesională a ucenicului. 

Şi ucenicul are obligaţiile lui. El trebuie să participe la cursurile teoretice şi să-şi susţină examenul de absolvire odată cu terminarea stagiilor de pregătire.

Actul normativ permite finanţarea atât din resursele proprii ale angajatorilor, cât şi prin sponsorizări ale persoanelor fizice sau juridice, prin Fonduri Structurale Europene sau de la bugetul asigurărilor de şomaj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: