Spitalul de Urgenţe din Cluj a primit aparatură medicală vitală bebeluşilor născuţi prematur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Secţiile de neonatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au primit 6 aparate medicale în valoare de 66.000 de euro, necesare bebeluşilor născuţi prematur. Donaţia a fost făcută de Asociaţia „Salvaţi Copiii”.

Preşedintele executiv al asociaţiei  „Salvaţi Copiii” , Gabriela Alexandrescu, a afirmat marţi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că au ales să doneze aparatele în această secţie deoarece aici se nasc anual aproximativ 5000 de copii pe an, 500 dintre aceştia fiind născuţi prematur, informează mediafax.ro. 

„Sprijinim activitatea unor medici minunaţi care salvează vieţi şi am donat celor două secţii de neonatologie ale SCJU Cluj-Napoca 6 aparate medicale cu o valoare de 66.000 de euro, care sunt vitale şi absolut necesare. Ultima dotare amplă în neonatologie a fost la nivel naţional în 2007 dintr-un împrumut luat de la Banca Mondială. Am ales Clujul pentru această donaţie deoarece aici se nasc foarte mulţi copii în ambele secţii, avem aproape 5.000 de nou-năcuţi pe an, din care 500 prematur, iar alţi 30 vin din alte judeţe”, a spus Alexandrescu.

Printre aparatele donate se numără  un ventilator neonatal şi un pulsoximetru pentru Secţia Neonatologie I, care deserveşte patru judeţe – Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş. Iar pentru Secţia Neonatologie 2 s-au donat o masă radiantă cu modul resuscitare, două monitoare pentru funcţii vitale şi un ventilator neonatal.

Şeful Secţiei de Neonatologie I, Gabriela Zaharie, a menţionat că aparatura primită se adresează patologiei severe a prematurului. „Fiecare zi de viaţă a unui om este unică. Important este faptul că de calitatea asistenţei medicale din primul minut, din prima zi, depinde calitatea vieţii viitorului adult”, a spus aceasta.

Gabriela Zaharie a mai menţionat că cel mai mic bebeluş din decţia pe care o conduce, care a fost salvat, a avut 24 de săptămâni la naştere şi o greutate de 470 de grame.

Rata mortalităţii infantile în România este de 6,5 mie, iar la nivelul judeţului Cluj este de 6 la mie, sub media naţională.

Aparatură medicală vitală bebeluşilor născuţi prematur, la Spitalul de Urgenţe din Cluj/ Cel mai mic copil salvat cântărea la naştere 470 grame.

Secţiile de neonatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au fost dotate cu aparatură medicală vitală bebeluşilor născuţi prematur, printre care ventilatoare neonatale, pulsoximetru şi o masă radiantă cu modul resuscitare, în urma unei donaţii a Asociaţiei „Salvaţi Copiii”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite