Spitalele private, obligate să afişeze la vedere tarifele percepute. Pacient: Noi ne dorim ca şi în spitalele de stat să se afişeze aceste costuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul român nu decontează costurile reale ale serviciilor medicale
Statul român nu decontează costurile reale ale serviciilor medicale

Noul contract-cadru 2021/2022, pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prevede ca spitalele private care primesc bani de la stat pentru serviciile medicale să afişeze la vedere tarifele percepute pentru internare. Propunerea de transparentizare nu include şi spitalele de stat.

Propunerea vizează reglementarea şi transparentizarea contribuţiei personale pe care pacientul o are de achitat atunci când accesează servicii medicale în spitalele private, au declarat autorităţile. 

”Contribuţia personală reprezintă diferenţa dintre tariful decontat de casa de asigurări şi tariful practicat de spitalul privat şi se percepe şi în prezent în spitalele aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări. Propunerea vizează reglementarea şi transparentizarea acestei contribuţii astfel încât pacientul să beneficieze de mai multă predictibilitate a costurilor atunci când accesează servicii medicale la spitalele private”, a explicat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Tănase a adăugat că, înainte de a lua o decizie, pacientul poate solicita costuri estimative şi de la alte spitale, alegând oferta care îl avantajează. ”Costul este estimativ, fireşte, pentru că, poate pentru o intervenţie chirurgicală este prevăzută o zi de servicii în ATI, şi atunci lucrurile se pot complica şi costurile se pot majora”, a mai spus Mihaela Tănase. 

Tarifele nu acoperă costurile reale

Măsura de transparentizare este absolut necesară, admit şi reprezentanţii instituţiilor sanitare private. "Afişarea tarifelor decontate este un element de transparenţă. Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private- PALMED susţine deciziile care vizează o informare corectă şi completă a pacientului”, a subliniat Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED. 

Ovidiu Tene, juristul asociaţiei, a adăugat că este normal ca, o parte din tariful spitalizării să fie decontat, în condiţiile în care spitalul are contract cu Casa. Pe de altă parte, a adăugat specialistul, pentru că banii adunaţi la fondul naţional unic de sănătate nu sunt suficienţi, statul român ţine aceste tarife decontate la un nivel minimal, care nu acoperă nici pe departe totalitatea costurilor serviciilor medicale. ”Şi aici am văzut cazuri în care tariful decontat nu acoperea nici măcar medicaţia preoperatorie, intraoperatorie, anestezică, şi postoperatorie, a pacientului. Vorbim de ceea ce se decontează pe tariful de spitalizare, indiferent că e public sau privat”, a mai spus Tene. 

Reprezentantul patronatelor mai spune că spitalele de stat beneficiază de alte tipuri de finanţări, pentru că altfel s-ar închide. Bugetele spitalelor publice au doar o parte ca sursă de venituri, contractele cu casele de asigurări de sănătate. Restul banilor vin sub formă de subvenţii de la autorităţile publice locale, de la primării şi consilii judeţene, partea de investiţii este acoperită ori de aceste autorităţi, ori de Ministerul Sănătăţii, iar infrastructura în care funcţionează spitalele publice este scutită de impozit, mai spune juristul PALMED.

Comparativ, spitalul privat nu are decât tarif decontat pentru acoperirea costurilor. ”Tariful este şi pentru public, şi pentru privat. Şi atunci, dacă din bugetul de asigurări sociale de sănătate tarifele pentru partea de spitalizare nu pot acoperi costurile reale, atunci măsura vine şi spune, în mod just, că diferenţa până la costul real al serviciului este acoperită de pacient, în condiţiile în care acesta optează, la libera alegere, pentru servicii medicale de spitalizare continuă în privat. Spitalele private sunt nevoite să asigure un nivel cert de control al infecţiilor nosocomiale, un nivel al condiţiilor de spitalizare. Toate se reflectă în costuri şi se vor reflecta în decontul pacientului”, a explicat Ovidiu Tene. 

Ce spun pacienţii

Reprezentanţii pacienţilor admit că propunerea reprezintă un pas înainte către transparentizare, dar ea ar trebui să vizeze şi spitalele de stat. Şi acolo ar trebui ca aceste costuri să fie afişate. ”Noi ne dorim ca şi în spitalele de stat să se afişeze aceste costuri. Şi vă spun şi de ce nu se afişează: pentru că decontările nu sunt făcute la adevărata valoare a serviciilor medicale. De aceea şi în privat – deşi tratamentele de chimioterapie şi radioterapie în cancer sunt gratuite – percep anumite taxe ca să ajungă la valoarea reală a serviciului acordat pacienţilor. Noi am cerut de multe ori decontarea corectă a serviciilor medicale şi nu ni s-a răspuns niciodată. Se folosesc în continuare acele DRG-uri depăşite de ani de zile. Trebuie spus că se poate şi jongla cu acele DRG-uri. E clar că nu se doreşte o afişare corectă şi o decontare corectă a serviciilor medicale, nici la stat, nici la privat. De aceea spitalele de stat internează mai mult decât este cazul, ca să-şi scoată banii care le lipsesc, iar cele private impun tarife hoteliere, tot ca să-şi acopere serviciile medicale. Dacă s-ar face o decontare reală a serviciilor medicale, nu ar mai putea fi vorba de aceste costuri în plus”, subliniază Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania. 

Plus că am putea avea şi surprize. ”Este posibil să constatăm că, la privat, în unele cazuri, costurile sunt mai mici decât la stat. Ar putea apărea şi acest paradox, pentru că ştim sigur că privatul este interesat să atragă cât mai mulţi pacienţi”, a conchis Irimia. 

349 de spitale private au contract cu Casa

Prevederea vizează 349 de spitale private care au încheiate astfel de contracte cu casele de asigurări de sănătate. Aceasta înseamnă 7% din paturile de spital din unităţile private şi de stat din întreaga ţară. 378 de spitale sunt publice. Dacă propunerea va fi acceptată, instituţiile sanitare private vor fi obligate să afişeze la vedere la sedii şi pe site-urile proprii tarifele percepute pacienţilor pe durata internării. Dacă va fi aprobată, prevederea ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite