Pentru „punctul 8 de la Timişoara" am ieşit în stradă. Era primăvara anului 1990, iar Piaţa Universităţii ne-a oferit ocazia să spunem „cine suntem şi ce vrem", dar - mai ales - încotro vrem să fie dusă România semicomunistă şi semicapitalistă a lui Iliescu. Nu ne mulţumeam cu perestroika, nu voiam „despoţi luminaţi" şi nici „comunism cu faţă umană", aşa cum ne asasina urmaşul lui Ceauşescu. Cum care Ceauşescu? Cel care „a întinat nobilele idealuri ale socialismului"!

Prin celebrul său punct 8, Proclamaţia de la Timişoara propunea lustraţia nomenclaturii comuniste. Adică, printre altele, trimiterea la plimbare, pentru următorii cinci ani, a tovarăşului Ion Iliescu. Era prea mult pentru activistul flămând de putere! Păi, de-aia „a murit el la Revoluţie"?!

Timp de 20 de ani, lustraţia n-a avut nicio şansă. Nici măcar Convenţia Democrată şi preşedintele Emil Constantinescu, în guvernarea 1996-2000, n-au clintit vreun fir de păr de pe scăfârliile nomenclaturiste. Între timp, legiunea lustrabililor ne-a livrat un preşedinte cu trei mandate, câteva plutoane de parlamentari, un batalion de miniştri şi o armată de directori răspândiţi prin instituţiile patriei.

Problema e că noi, românii, lustrăm prea târziu. Nimic nu facem la timp. Pensionarului Iliescu îi impunem să fie pensionar în continuare. Singurul loc din care-l mai putem scoate este cel de preşedinte onorific al unei căprării create pentru el şi pentru oamenii lui: Institutul Revoluţiei Române. Altceva era să-l fi ţinut departe de Cotroceni, să nu mai aibă ocazia de a nenoroci Ţara Românească... Acum e prea târziu, răul a fost făcut. Mulţi lustrabili au murit, alţii sunt prea bătrâni pentru a mai revendica poziţii în stat.

Şi totuşi, lustraţia nomenclaturii comuniste trebuie făcută. Venită cu o întârziere de 20 de ani, legea nu mai are efecte spectaculoase. Valoarea ei este una simbolică. Iar dacă în privinţa bătrânilor activişti nu prea mai are efect, măcar să nu lovească anapoda în tineri care erau responsabili UTC pe clasă, la liceu sau la şcoala generală! Ar fi o nerozie la fel de mare ca şi neaplicarea lustraţiei în anii '90.

Acum, în 2010, mult mai utilă ar fi o altă lustraţie: cea a nomenclaturii criptocomuniste şi pseudocapitaliste care a prăduit România ultimelor două decenii!

Contrarevoluţia, mineriadele şi jaful organizat ne-ar oferi o mare captură de rechini, infinit mai spectaculoasă decât plevuşca stafidită a protipendadei comuniste. Aceea ne-a scăpat prin vârşogul tranziţiei, în siniştrii ani '90.

La cum merg lucrurile în România, tot ce mai putem spera este să-i lustrăm prin 2030 pe lustrabilii din 2010, aşa cum în 2010 îi lustrăm pe lustrabilii din 1990... Suntem o naţiune defazată cu 20 de ani. Nimeni nu se pricepe mai bine ca noi să lustreze stafii, zombi şi moroi.