Sorina Pintea le cere scuze românilor şi explică folosirea sintagmei „popor de infractori”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii a declarat miercuri că le cere scuze românilor pentru generalizarea folosită, „popor de infractori”, declaraţia sa fiind scoasă din context.

„Doresc să îmi cer scuze pentru că am folosit o sintagmă prin care am generalizat. Era de fapt contextul unei discuţii despre fenomenul şpăgii din România, din sistemul medical, în care am vorbit despre majorarea cuantumului amenzilor. Am povestit despre cum publicarea pe site-ului Ministerului Sănătăţii a proiectului de act normativ a stârnit un val de critici. Afirmaţia mea era o expresie în ghilimele, folosită în contextul în care ne plângem de creşterea amenzilor de parcă am vrea să încălcăm în permanenţă legea”, a declarat ministrul pentru „Adevărul”.

Sorina Pintea a precizat că discuţia de marţi era despre „cei care nu îşi fac treaba în mod voit în sistemul de sănătate, despre cei care nu îşi respectă fişa postului punând în pericol vieţile oamenilor şi care sunt, din punctul meu de vedere, infractori, cei care nu respectă dreptul la sănătate, cei care condiţionează actul medical”, a mai spus aceasta. 

„Consider că viaţa unui singur om, pierdută din neglijenţa sistemului, este mai importantă decât orice.  Îmi pare tare rău că s-au făcut aceste speculaţii, care au rupt din context această declaraţie şi aş vrea ca oamenii care au suferit de pe urma lucrurilor pe care le-am expus, să accepte scuzele mele. Nu am vrut să generalizez, doar v-am povestit contextul în care s-a discutat despre asta”, a precizat Pintea.

Ministrul a spus că nu a folosit termenul ”suntem” ci sintagma ”ne comportăm de parca am fi” un neam de infractori. ”Este o diferenţă de nuanţă”, a mai declarat Pintea.

   

Ruptura din context a declaraţiei poate fi înţeleasă politic, a spus aceasta, dar „vorbeam despre sănătate. În proiectul de act normativ introducem noi amenzi pentru nedeclararea infecţiilor asociate actului medical, pentru nerespectarea timpilor de staţionare în urgenţă a unui pacient iar lucrurile astea deranjează dar nu am înţeles de ce”, a conchis ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, că, în opinia sa, suntem un popor de infractori. Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri privind şpaga pe care o dau pacienţii la spitalele de stat, practică înveterată încă de pe timpul comunismului, când oamenii considerau că altfel nu li se dă suficientă atenţie.

„Am constatat şi de-a lungul carierei mele că, dacă nu există măsuri coercitive, nicio problemă nu se rezolvă. Şi nu se referă doar la sesizarea organelor de cercetare penală, trebuie să fie ceva mai mult decât atât”, a adăugat Sorina Pintea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite