Sorin Oprescu: „Nimic nu depersonalizează mai tare ca puşcăria, spitalul şi armata“

Sorin Oprescu: „Nimic nu depersonalizează mai tare ca puşcăria, spitalul şi armata“

Sorin Oprescu

Nu nu ştiu dacă omul acesta e aşa cum pare. Ăsta e pasivul unei discuţii cu un politician. Am stat şi l-am ascultat pe primarul Capitalei o oră. Eu nu ştiu cum e. Pot să spun cum pare. Pare că e greu ca un om să se prefacă atât de bine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşa cum pare că e greu ca un politician să semene atât de bine cu un om. Atât de bine, încât să pleci cu certitudinea că ăsta ar fi în realitate. Şi totuşi nu e imposibil.

Păreţi un om greu suportabil.

Sorin Oprescu Nu par. Câteodată chiar sunt greu suportabil pentru idioţi. Nu stau să mă cert cu oa­menii cu mintea odihnită.

La televizor cel puţin, discursul dumneavoastră pare tot timpul pe un fond nervos.

Poate că aşa sunt eu, mai reactiv. Depăşesc niş­te cutume comportamentale. Pentru că n-am fost conformist niciodată. Dar şi viaţa m-a obligat să fiu aşa. Dacă stăteam şi plângeam cu bolnavul de mână, mă aşezam şi plângeam lângă patul lui: „Iu­bitule, ai cancer!" şi-aşa mai departe, iar discursul meu nu era uşor cinic, pacientul n-avea încredere. Îmi zicea că nu vrea să se opereze. Siguranţa i-o dai prin vorbă şi prin faptele care preced întâlnirea. Aici n-ai ce să ascunzi. Chirurgii îşi ascund greşelile cu pământ. Arhitecţii, cu iederă.

Ce vă face pe dumneavoastră fericit?

Întotdeauna am ars pentru alţii. Maică-mea m-a învăţat ce-i ăla altruism. Şi mie, şi lui frati-miu ne-a lăsat lecţia asta. Şi azi o ştiu pe dinafară.

Dar ziceţi-mi, ca un om, nu ca un politician, n-aveţi momente de egoism?

Niciodată. La noi în casă nu s-a încurajat bârfa şi poate de-aia n-am avut parte de ceea ce se cheamă invidie. Coane, înţelegi că n-am fost invidios? Băi, tu ştii ce înseamnă să fii într-o şcoală unde era tot cartierul nomenclaturii? Erau copii de demnitari. Dar demnitari demnitari. Nepoţii lui Gheorghiu Dej, băiatul lui Ceauşescu şi-aşa mai departe. Ăş­tia aveau de cinci-şase ori mai mult ca noi. Şi nu vorbesc despre haine. Erau la modă motoretele, Vespele. Nu erau cu Ferrariuri pe-atunci. Dar ideea în sine, să nu simţi că te roade invidia... N-am avut, mă.

Care era diferenţa între dumneavoastră şi cei pe care i-am înşirat?

Erau mai dezinhibaţi. Nu dădeau doi bani pe re­gulile sociale.

Aveau mai multe gagici?

Dom'ne, aici s-ar putea să mi se pară că am min­ţit. Pentru asta îi cam invidiam. Aveau mai multe.

Dezumanizează medicina?

Eşti o mască. N-ai voie să arăţi că suferi că-l vezi pe ăla că suferă. Pentru că ăla nu e niciodată pri­mul. În viaţa ta de doctor, ai văzut doar suferinţă. Nimic nu depersonalizează mai tare ca puşcăria, spitalul şi armata. Toţi sunt chei, toţi merg într-un rând. Unii sunt îmbrăcaţi în haine de puşcăriaş, al­ţii în haine militare. La spital, toţi au pijamale.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL AICI


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările