Sora unei doctoriţe de la Spitalul Judeţean Suceava: „Virusul este ucigaş. Sora mea îl descire simplu - Satana, ceva de pe altă lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Dana Semen, de la Spitalul Judeţean Suceava Imagine: Facebook
Medicul Dana Semen, de la Spitalul Judeţean Suceava Imagine: Facebook

Medicii din Suceava au fost expuşi, fără niciun echipament de protecţie, iar virusul SARS-CoV2 este descris ca fiind unul „ucigaş”, „ceva de pe altă lume” scrie într-un mesaj pe Facebook sora unei doctoriţe din Suceava, acolo unde peste 70 de cadre medicale au fost infectate.


Mesajul a fost scris de Simona Semen, sora medicului oncolog Dana Semen, care lucrează la Spitalul Judeţean Suceava. Mesajul a fost distribuit de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Când Corona devine atât de reală încât te sufocă şi te doare literal fiecare bucăţică de corp de teama celui iubit ţie. Situaţia din Suceava este strigătoare la cer. 70 de cadre medicale infectate. Medici expuşi fără nicun fel de echipament de protecţie virusului ucigător care este, descris simplu, de sora mea, medic oncolog, «Satana – e ceva de pe altă lume»”, scrie sora doctoriţei.

Tânăra avertizează pe toată lumea să ia în serios măsurile de protecţie:
„Îmi tremură fiecare cm de corp şi îmi doresc ca şi ultimul idiot care încă mai are senzaţia că asta e doar o răceală, să înţeleagă că e un virus teribil şi că oamenii ca sora mea au ales meseria asta să renunţe la intimitate, la viaţă personală, la timp liber, la nopţi, la vacanţe, dar nu la viaţă! Staţi acasă! Înţelegeţi, nu este o glumă!”, scrie Sinoma Semen.

Peste 70 de cadre medicale au fost infectate la Suceava, acolo unde un întreg spital a fost închis şi dezinfectat. Este vorba despre Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”.

Peste 70 de cadre medicale infectate

„Orice medic din ţara asta care va muri, va muri din cauza egoismului şi prostiei absolute care defineşte poporul ăsta care numai de bici învaţă. În vremuri de război nu ne batem joc de singurii care luptă. Îi protejăm. Oricum, Oricât. Cu orice preţ. Când sora ta, pe care ai purtat-o în braţe de la 1 săptămână îţi spune, «oricum sunt infectată, nu ştiu ce va fi» ai vrea să ai puterea sa proiectezi durerea asta în sufletele tuturor celor care se plimbă sfidător şi se uită în scârbă la tine cel care porţi mănuşi la cumpărături sau le spui tuturor să stea dracu’ acasă! NU vă bateţi joc de cei care nu pot alege!”, avertizează sora doctoriţei.

Numărul cadrelor medicale infectate a ajuns luni seara la 72. Nu mai putin de 1.300 de angajaţi ai Spitalului sunt în izolare, conform secretarului de stat în Ministerul Sanatatii, dr. Nelu Tătaru.

Ministerul Sănătăţii a informat că situaţia epidemiologică de la Spitalul Judeţean Suceava care este sufocat de infectările cu coronavirus este în curs de evaluare.

Virusul a ajuns în secţii precum Cardiologie, Medicină Internă, Pneumologie, Nefrologie şi Boli Infecţioase. Concret, unitatea medicală a anunţat că nu mai preia urgenţe.
 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite