SONDAJ Lipsa medicamentelor, principala problemă a pacienţilor cronici

SONDAJ Lipsa medicamentelor, principala problemă a pacienţilor cronici

Jumătate din pacienţii cronici se confruntă cu lipsa medicamentelor FOTO Adevărul

Aproape jumătate din pacienţii cronici se confruntă cu lipsa medicamentelor, arată cel mai recent studiu iniţiat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), în care aceştia au fost nevoiţi să spună ce anume îi supără mai mult în relaţia cu sistemul de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, 45% din respondenţi au arătat că principalul motiv de supărare îl reprezintă lipsa medicamentelor, în timp ce 23% au explicat că atitudinea personalului medical nu îl face să se simtă binevenit. Totodată, 20% din pacienţi susţin că pierd foarte mult timp pentru că este aglomerat şi vin oameni peste rând, iar 5,4% afirmă că faptul că ajung să obţină greu o programare e un alt motiv de supărare.
 
O altă nelămurire pe care o au pacienţii cronici e că nu ştiu la ce doctor să se ducă şi cărui spital să i se adreseze în mod special. 
 
Şi în privinţa problemelor cu care s-au confruntat în ultimul an, mai mult de jumătate dintre pacienţii cu afecţiuni cronice faptul că produsele noi pentru bolile de care suferă nu sunt disponibile şi în România spre deosebire de alte ţări europene. 
 
Pacienţii nu au acces la medicamentele noi
 
Spre exemplu, conform studiului, 50,9% din pacienţii cronici afirmă că există medicamente noi pentru afecţiunea de care suferă dar nu sunt disponibile în România. Alţi 8% spun că există medicamente noi pentru afecţiunea de care suferă dar nu îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de tratament compensat. 
 
Aproape 55% dintre respondenţi au avut nevoie de internare în ultimul an şi peste 40% au spus că nu au găsit medicamentele necesare în unitatea sanitară. Acelaşi studiu relevă faptul că aproape 60% dintre pacienţii cu afecţiuni cronice au fost nevoiţi să se interneze într-un spital dintr-un alt oraş decât cel de domiciliu.
 
Printre motivele pentru care respondenţii au fost nevoiţi să meargă la un alt spital decât cel din localitate se numără lipsa dotărilor, lipsa medicilor specialişti dar şi faptul că unele spitale au fost închise sau desfiinţate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările