Slujbe simple cu denumiri pompoase

Slujbe simple cu denumiri pompoase

Portarul hotelului se numeşte acum „Responsabil Acces-Orientare“

Problemele financiare îi obligă pe patronii din întreaga lume să ofere salarii mai mici decât în anii trecuţi. În compensaţie, funcţiile primesc astăzi titulaturi complicate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poate că e normal ca şeful portarilor unui hotel să se numească azi „director Acces-Orientare", iar portarul însuşi să fie „responsabil Acces-Orientare", dar „schimbarea la faţă" a vechilor meserii nu s-a produs numai în domeniul serviciilor. O veritabilă inflaţie a denumirilor alambicate de funcţii bântuie prin Europa şi afectează toate domeniile, semnalează BBC.

Un comentator al cotidianului „Financial Times" nota deunăzi că nu e normal, totuşi, ca în nomenclatorul de meserii o fostă menajeră să devină „şefa serviciilor, infrastructurii şi aprovizionării" unei familii, iar un jurnalist să-şi poată trece pe cartea de vizită că ar fi „explorator al vieţii cotidiene şi povestitor multimedia". Denumirile cât mai exotice sunt însă la modă şi, se pare, au puterea de a compensa o bună parte a neplăcerilor care vin odată cu funcţia.

Poate că, la prima vedere, denumirea n-are cum să schimbe importanţa jobului, iar în contextul crizei economice important e să ai o slujbă şi contează mai puţin ce titulatură poartă ea. Şi totuşi, încă de prin anii '60, chiar în sânul societăţii socialiste, numele slujbelor cu denumiri de tristă amintire au fost înlocuite cu altele noi. Astfel, şoferul a devenit conducător auto, portarul a fost „avansat" pe post de responsabil cu paza, gunoierul s-a metamorfozat în angajat la salubrizare, iar lustragiii şi cărăuşii au dispărut cu desăvârşire. Lumea nouă, care desfiinţa exploatarea omului de către om, trebuia să se redefinească şi a simţit nevoia să desfiinţeze meseriile umilitoare, dacă nu altfel, măcar ştergându-le din nomenclator.

Fală în loc de bani

Acum, în contextul crizei, o nouă titulatură a slujbei - mai ales dacă include şi un aspect de responsabilitate - sună a promovare şi poate compensa, pentru o vreme, lipsa unei creşteri salariale. Şi patronii sunt foarte generoşi când e vorba să mâzgălească nişte cuvinte în plus pe hârtie. Astăzi, o secretară poate să se numească „manager pentru relaţia cu partenerii" şi probabil va face cafele mai bune întrucât e fericită că postul ei e asimilat funcţiilor de conducere.

Angela Baron, directorul Institutului britanic de reglementare în probleme legate de personal şi dezvoltare (CIPD), spune că oamenii ţin foarte mult la denumirea slujbei pe care o au.

„Titulatura trebuie neapărat să releve gradul de responsabilitate şi să facă o distincţie clară între un coordonator şi subalternul său", explică Baron. Din acest motiv, chiar zilele trecute, o companie feroviară din Newcastle a schimbat denumirea controlorilor de bilete, transformându-i în „ofiţeri responsabili cu încasarea tichetelor", pentru a-i diferenţia de angajaţii mai mărunţi, care aduc biletele de la imprimerie şi care, desigur, se numeau tot controlori de bilete. 

„Denumirile complicate pentru funcţiile de conducere sunt însă dăunătoare în mediul de afaceri", atrage atenţia Natalie Evans, director-adjunct la Institutul de Politici Europene. „Un manager care are o funcţie cu nume ridicol sau absurd riscă să atragă atenţia asupra lipsei de seriozitate a patronului sau a firmei la care lucrează", consideră Evans. Ea recomandă moderaţie în privinţa înscrierii liderilor în noul trend.

Funcţiile pompoase rămân, prin urmare, apanajul meseriilor considerate umilitoare sau fără importanţă, pe post de balsam pentru orgoliile mărunte. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările