Sistemul de sănătate e în colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma informatică prin care se fac plăţile serviciilor medicale a îngheţat de săptămâni întregi şi sute de mii de pacienţi nu au acces la consultaţii şi la medicamente.

Sistemul de sănătate este în colaps. Asta pentru că, din nou, platforma informatică a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) care gestionează serviciile din sănătate refuză să mai funcţioneze. Potrivit CNAS, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line „până la remedierea indisponibilităţii PIAS". Numai că platforma este blocată de săptămâni întregi şi mulţi medici de familie refuză să consulte pacienţi şi să elibereze reţete.

Oficialii CNAS îi încurajau joi pe medicii de familie asigurându-I că „serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iulie 2019”.

Ziua la cabinet, noaptea pe calculator

Concret, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti (AFMB), Sandra Alexiu, a declarat că în mod normal sistemul este unul greoi, dar că de această data nu mai funcţionează de prea mult timp. „Platforma informatică nu mai funcţionează de pe 1 iulie, dar cei de la CNAS au recunoscut asta abia joi. Şi problema este că, în unele judeţe, raportările se fac numai până pe data de 4 ale fiecărei luni şi, chiar după ce se va remedia defecţiunea, problema se va menţine. Aşa am ajuns ca în ultimele zile să ţinem pacienţii cu orele în cabinet, să-i trimitem acasă, să-i chemăm în altă zi. Aşa nu se mai poate. Şi noi stăm la 1- 2 noaptea să raportăm un serviciu, două, ca să nu le pierdem pe toate. Ajungem şi până la 5 dimineaţa, asta nu e viaţă, nu se poate aşa ceva. De la 1 iulie e jale, nu mai merge deloc”, spune preşedintele AFMB.

Sandra Alexiu atrage atenţia că afirmaţia reprezentanţilor CNAS, conform căreia serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iulie 2019, nu se fundamentează, întrucât medicii se confruntă cu probleme legate de sistemul informatic încă de pe 1 iulie.

Vasile Barbu, Asociaţia Pacienţilor: Nu mai sunt bani în sistem

La rândul lui, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Vasile Barbu, susţine că mulţi bolnavi sunt acum în situaţia de a achita din buzunar unele tratamente sau analize. „Există cazuri în care medici sau centre medicale ridică din umeri şi le cer banii pentru o serie de servicii deja furnizate, care nu au putut fi introduse în sistem în termenul legal”, spune Vasile Barbu.

Preşedintele ANPP susţine că resposabilii CNAS nu au recunoscut problemele de sistem până când pacienţi, medici sau unele centre medicale nu s-au revoltat şi au făcut publică defecţiunea. „Drept urmare, ca să se răzbune, unele Case Judeţene au trimis chiar şi controale peste cei care au comentat, au găsit tot felul de chichiţe şi le-au comunicat că nu decontează unele sume de bani. Mai mult, în unele cazuri, contractele le-au fost reziliate. Şi sunt convins că totul se întâmplă pentru că nu mai sunt bani în Sănătate. Poate chiar şi această defecţiune de sistem poate fi o urmare a lipsei fondurilor. Într-un cuvânt lucrurile au scăpat de sub control”, a precizat Vasile Barbu. Probleme sunt şi la farmacii. Dacă medicul eliberează o reţetă offline, farmacistul are două opţiuni: acceptă reţeta şi îşi asumă faptul că ar putea pierde banii de pe ea sau refuză pacientul. „Din câte ştiu eu, numeroase farmacii nu îşi asumă riscul. Este o problemă pentru copii, pentru persoanele cu boli grave”, spun medicii de familie.

Semnal de alarmă tras încă de acum o lună

Încă de la mijlocul lunii iunie, Societatea Naţională de Medicină a Familiei avertiza, prin intermediul unei scrisori deschise adresate Guvernului României, Ministerul Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, că medicii de familie din întreaga ţară au ajuns „la limita suportabilităţii”, întrucât sistemul informatics e în „colaps total”.

Medicii de familie susţineau că, de exemplu, pe o perioada de 3 zile, sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore. Iar introducerea unui alt sistem informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate „este exclusă", anunţa recent ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. „Aruncăm 100 de milioane (de lei - n.red.)?", a fost reacţia ministrului Sănătăţii. „Asta mă întreb şi eu, unde sunt specialiştii? Am pregătit 1.000 de specialişti în aceste proiecte", a adăugat Sorina Pintea. Pe 30 iunie 2016, CNAS anunţa că a desemnat firma care va asigura mentenanţa sistemului IT al cardului de sănătate (CEAS) şi a platformei IT a asigurărilor de sănătate (PIAS), fiind vorba despre SC Team Net International SA, firmă fondată de fostul parlamentar Sebastian Ghiţă. Valoarea contractelor a fost anunţată atunci la peste cinci milioane de euro, cele două contracte acoperind o perioadă de trei ani.


 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite