Simona Halep sau cultul muncii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

După stingerea euforiei pricinuite de prima prezenţă românească într-o finală de Mare Şlem după 34 de ani se pot vedea foarte limpede multe lucruri interesante.

Să încep cu cele pozitive. Interesul uriaş pentru tenis a fost dovedit de audienţele din ziua finalei. Se pare că s-au atins cote de audienţă ca în cazul unui meci de fotbal, ca şi când naţionala ar fi jucat într-o competiţie importantă (nu e lipsit de semnificaţie că naţionala de fotbal lipsea de la turneul final din Brazilia). Această publicitate uriaşă pentru tenis e un bun prilej de revigorare a unui sport care, la nivel masculin, în ultimii ani a avut rezultate tot mai modeste. Poate că în acest fel se vor crea bune premize pentru ca baza de selecţie la băieţi să fie măcar la nivelul fetelor şi astfel, în câţiva ani, să putem spera că echipa naţională de tenis va reuşi să revină în elita tenisului mondial, adică în prima grupă valorică a Cupei Davis.

            Aspectele negative sunt mai numeroase, dar tot la fel ca mai sus mă voi mărgini la cel mai interesant aspect. Euforia finalei a durat vreo trei zile. Încet-încet, oamenii, nu numai cei din presă, au început să nu mai scrie despre ,,fenomenul Halep”. Pentru mine, avem aici un semn evident că nu se cunoaşte prea mult din sport, şi în special din sportul alb; înseamnă că nu se cunosc eforturile uriaşe depuse zi de zi de sportivi, părinţi, antrenori, de toţi cei aflaţi alături de Simona Halep în intervalul dintre competiţii. Se dovedeşte, din nou, că mulţi din cei care vorbesc sau scriu despre tenis, şi despre sport în genere, nu au nici cel mai mic habar de munca uriaşă care se depune. Mulţi cred că o victorie depinde de noroc, de starea vremii, de starea de moment, de un arbitru prietenos sau de un public drăguţ. Or, deşi toate acestea sunt extrem de importante, au nevoie de o întregire a imaginii cu orele de muncă asiduă zilnică. Practic, programul zilnic al unui sportiv este făcut exclusiv din antrenament (urmat de recuperare), masă şi odihnă.

            Pe lângă aceste aspecte, se pot observa cât sunt de deplasate multe din comentariile făcute în ultima vreme (în special în ultimul an) cu referire la Simona Halep. Un element des reluat de aşa-zişii comentatori, este că în anumite meciuri Halep a jucat slab, că nu i-a intrat primul serviciu şi că, deşi a câştigat acele meciuri slabe, putea juca mult mai bine. E o observaţie complet deplasată în condiţiile în care nici un meci nu se aseamănă cu altul. Chiar şi când joci cu acelaşi adversar nu există două meciuri identice, căci legea lui Leibniz funcţionează chiar şi în sport. Adesea, nici măcar aceeaşi tactică nu se dovedeşte bună în două meciuri cu acelaşi adversar, astfel încât ai nevoie să aduci ceva nou, să surprinzi, să improvizezi (aici, Ilie Năstase şi-a dovedit uriaşul său talent).

            Am citit despre afirmaţia unei vedete tv că, în comparaţie cu Sharapova, Halep ar fi o simplă ,,ţărăncuţă”. Dar bădăranul care a susţinut aşa ceva, adică grobianul numit Banciu, nu ştie că pentru a ajunge în finala de la Roland Garros, deci după vreo 17 ani de antrenamente, Halep nu a avut timp să meargă la teatru sau la film, să citească cărţi sau să ia lecţii de dans ori de dicţie.

            Alţii au avut sentimentul că în finală, Halep a fost mai presus de Sharapova, că românca a jucat mai bine şi că ar fi meritat să câştige, dacă nu erau trucurile rusoaicei ori erorile de arbitraj (celebra soartă mioritică potrivnică). Părerea mea e că de cele mai multe ori e greu de spus cine e mai valoros, fiecare jucător are şi părţi mai bune şi părţi mai slabe decât adversarul său. În schimb, se uită un lucru esenţial: emoţiile proprii fiecărui meci, când totul, dar absolut totul, poate fi schimbat din cauza emoţiilor. Vedem deseori jucători de nerecunoscut, temători, nesiguri, dând cu mingea fie în fileu fie afară, cu servicii care nu intră etc. Iar în finala de la Roland Garros, ambele jucătoare au avut emoţii foarte mari, deşi în momente diferite, rusoaica la început, românca tot timpul, dar mai mari la sfârşitul meciului (mai precis, la 4-4). Un lucru demn de admirat e că Halep a jucat atât de bine cu emoţii atât de mari, dând dovadă de o tărie de caracter uluitoare, încât la prima sa finală de mare şlem i-au lipsit practic opt mingi ca să câştige titlul. Aşa cum scriam cu un an în urmă, sunt convins că nu va trece mult şi Halep va câştiga un turneu de mare şlem.

            Despre comentariile cu iz politic, misogine, feministe, sexiste etc. nu vreau să amintesc, aşa că închei cu sublinierea lucrurilor pozitive, benefice pe care fiecare dintre noi ar trebui să le luăm din frumoasele rezultate sportive ale Simonei Halep: munca asiduă, corectitudinea cu care se obţin rezultatele, spiritul sportiv şi moralitatea, tenacitatea şi ambiţia, cunoaşterea de sine şi autostăpânirea şi, nu în ultimul rând, modestia exemplară a Simonei Halep.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite