„Simfonia lalelelor“ intră în vizorul autorităţilor pentru protecţia copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetarea modului în care au fost implicaţi copii vinerea trecută la parada „Simfonia lalelelor“ de la Piteşti este mai mult decât necesară. Cel puţin aşa afirmă specialiştii, atrăgând atenţia că în cadrul acelui eveniment au fost lezate siguranţa şi demnitatea copiilor, a căror protecţie este consfinţită de legislaţia naţională şi internaţională.

De altfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, respectiv Avocatul Poporului, au fost sesizate deja în acest caz pe motiv că implicarea copiilor la evenimentul „Simfonia lalelelor“ reprezintă o „amputare a demnităţii umane“.

Reamintim că toţi elevii şcolilor din judeţul Argeş, dar şi copiii de grădiniţă, inclusiv cu dizabilităţi, au defilat vineri prin faţa premierului costumaţi în flori. O fetiţă de nici trei ani a fost pusă să stea în cap în faţa Vioricăi Dăncilă.

„Fetiţa de trei ani care a trebuit să facă tumbe în faţa lui Dăncilă“

Specialiştii în drepturile copiilor găsesc anchetarea situaţiei ca fiind îndreptăţită invocând legislaţia în vigoare. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului  arată că cei mici „nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice“. Pentru asta, părintele sau persoana responsabilă riscă să primească o amendă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Totodată, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) atrage atenţia că cei mici nu pot fi folosiţi în scopuri politice şi că nu pot fi forţaţi să ia parte la acţiuni politice conduse de anumite entităţi dintr-un stat.

„Minorii nu au voie să participe la manifestări politice. Aşa ceva este specific doar regimurilor totalitariste cum a fost şi cel ceauşist. Este evident că o astfel de manifestare nu face decât să arate nostalgia pesediştilor după perioada comunistă. Drept dovadă, primarul şi toţi politicienii care au participat la eveniment fac parte din gaşca roşie.În plus, nu doar că au fost încălcate drepturile copilului, dar a fost periclitată siguranţa şi sănătatea acestora, dacă discutăm şi despre fetiţa de trei ani care a trebuit să facă tumbe în faţa lui Dăncilă şi a lui Carmen Dan. Un astfel de exerciţiu trebuia să fie făcut pe o saltea, în niciun caz pe asfalt. Dacă se lovea cu şira spinării de asfalt putea să rămână încremenită acolo“, consideră Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“.

 Simfoniei Lalelelor.

Nu poţi să îi plasezi ca pe un simplu decor“

La rândul său, preşedintele organizaţiei „Salvaţi Copiii“, Gabriela Alexandrescu, spune că „prezenţa publică a copiilor la astfel de manifestaţii ar trebui să ţină cont de câteva principii privind dreptul la participare. În primul rând, ar trebui să se asigure securitatea şi protecţia copiilor. În al doilea rând, participarea copiilor la un eveniment public trebuie să fie relevantă pentru cei mici în raport cu dezvoltarea lor. Copiii trebuie să înţeleagă de ce se află acolo şi dacă îi ajută într-un fel sau altul, astfel încât să poată lua o decizie conştientă. Nu poţi să îi plasezi ca pe un simplu decor sau ca o masă de manevră. Mai mult, fiind vorba despre o festivitate cu o expunere într-atât de mare trebuia să fie cerut şi acordul lor, pe lângă cel al părinţilor. Aşadar, toate aceste chestiuni legate de evenimentul cu pricina trebuie investigate. Este necesară realizarea unei anchete mai ales de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, întrucât aceasta este instituţia însărcinată cu monitorizarea legii pentru drepturile copilului“, explică Alexandrescu.

Poziţia Unicef România (rectificată):

Experţii de la Unicef România spun că nu stă în atribuţia lor să constate dacă trebuie declanşată o anchetă, dar susţin că problema este una complexă.  „Problema este una sensibilă, complexă şi care trebuie analizată din punct de vedere contextual. Depinde asupra a ce aspecte părinţii şi-au dat consimţământul. De asemenea, trebuie văzut ce fel de eveniment a fost: dacă a fost o acţiune politică sau dacă a fost doar o festivitate la care au fost invitaţi şi politicieni. În plus, trebuie stabilit clar dacă respectivii politicieni s-au dus în calitate de membri de partid sau de membri ai Executivului. Numai după aceea, ne putem pronunţa asupra vreunei posibile încălcări a drepturilor copilului“, subliniază specialistul în Educaţie de la Unicef România, Luminiţa Costache.

UNICEF citează Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi, în particular, Articolul 12 (dreptul de a-şi exprima liber opiniile), Articolul 13 (dreptul la libertate de exprimare) şi Articolul 15 (drepturile copilului la libertatea de asociere şi de participare la manifestaţii paşnice): participarea este un drept dacă demonstraţiile sunt paşnice, nu afectează educaţia copiilor, iar aceştia nu sunt expuşi la riscuri.

În toate ţările, UNICEF colaborează cu parteneri pentru a facilita accesul la informaţii, activităţi şi platforme relevante şi potrivite vârstei care îi încurajează pe adolescenţi să contribuie cu opiniile lor la procesul de luare a deciziilor de la nivel local şi naţional.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite