SERIAL ADEVĂRUL De ce suntem creştini? Voievozii români trimiteau averi la Muntele Athos

SERIAL ADEVĂRUL De ce suntem creştini? Voievozii români trimiteau averi  la Muntele Athos

Muntele Athos

Domnii şi boierii Ţărilor Române au dăruit bani mănăstirilor Kutlumuz, Zografu, Marii Lavre şi Dionisiu din Grecia. În schiturile Prodromu şi Lacu sunt şi azi călugări români.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de secole, până când averile mănăstireşti au trecut în proprietatea statului (1863), voievozii şi boierii munteni şi moldoveni s-au întrecut în danii către Athos cu omologii sârbi, ruşi şi bulgari.

Kutlumuz, mănăstirea de suflet a muntenilor

La început, atenţia domnilor munteni s-a îndreptat spre Mănăstirea Kutlumuz. Primele legături datează din timpul lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a ajutat lăcaşul. Apoi, cu banii lui Vladislav I (1364-1377), stareţul Hariton, devenit mai târziu mitropolit al Ţării Româneşti, a refăcut mănăstirea.

Tot la Kutlumuz, au trimis danii Mircea cel Bătrân (la cererea călugărului Ieremia, voievodul a dăruit satul Cireşoaia), Laiotă Basarab, Basarab cel Tânăr, Vlad al IV-lea „Călugărul", Vlad al VI-lea „Înecatul", Vlad al VII-lea
Vintilă şi Radu cel Mare.

Iar Neagoe Basarab (1512-1521) a construit Biserica Sfântul Nicolae, chilii pentru călugări, o trapeză (sală de mese), o pivniţă, o brutărie, o bucătărie, un hambar, o bolniţă (spital), un arhondaric (casă pentru primirea oaspeţilor). Potrivit lui Nicolae Iorga, Neagoe Basarab a sprijinit şi Marea Lavră. „Bătrâna clădire a lui Atanasie suferi prefaceri adânci, făcându-se din nou, «toată biserica cea mare, cu oltarul şi cu tinzile», tot acoperişul, cu întrebuinţarea plumbului celui vechi, «toată clisarniţa», pe lângă un dar de vase de aur şi de argint, de zevese cusute cu sârmă de aur, prea înfrumuseţate. (...) Un venit, «un mertic mare», de 90.000 taleri pe an, o asigura" (Nicolae Iorga, Muntele Athos în legătură cu ţerile noastre).

Şi alte mănăstiri au beneficiat de galbenii vistieriei domneşti. De pildă, Alexandru, fiul lui Mircea cel Bătrân, a făcut daruri Xeropotamului şi Zografului. În timp ce, Vlad al IV-lea „Călugărul" a oferit Pantelimonului 6.000 de aspri pe an.

O sută de ducaţi pentru Zografu

În Moldova, Ştefan cel Mare a fost primul domnitor care a făcut danii Athosului. La 1466, a oferit o sută de ducaţi Mănăstirii Zografu. Bani mulţi pentru acele vremuri! Pe turnul de veghe, la far, s-a găsit o inscripţie cu numele domnitorului moldovean. A dat bani şi pentru construcţia unei trapeze, unde este menţionat, de asemenea: „Isus Hristos învinge. Întru numele lui Hristos Dumnezeu, binecredinciosul Io Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţerii Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, am făcut această trapeză". La Zografu, s-au păstrat o icoană a Muşatinului şi două steaguri cu Sfântul Gheorghe.      

Amintirea daniilor româneşti a stăruit pe Muntele Athos. Din generaţie în generaţie, călugării au păstrat recunoştinţa faţă de Ţările Române. La 1852, englezul George Ferguson Bowen a vizitat Grecia, inclusiv „Muntele Sfânt", redactând la sfârşit un jurnal de călătorie (Muntele Athos, Tessalia şi Epir. Jurnalul unei călătorii. De la Constantinopol la Corfu, 1852).

Prin peregrinarea sa, lordul englez a ajuns la Mănăstirea Sfântul Pavel. Călare pe asini, cu un ghid, Bowen, însoţit de un slujitor de origine albaneză, a trecut mai întâi printr-o pădure de pini, prin ceaţă, pe-nserat. Pe lângă coasta abruptă, cu valurile spărgându-se de ţărm dedesubt. Întâmpinaţi cu căldură, oaspeţii au făcut cunoştinţă cu cei aproape 100 de călugări de origine ioniană.

Din istorisirile lor, oaspetele a aflat că „mănăstirea a fost fondată iniţial pentru slavi şi valahi...". Bowen a relatat şi o legendă referitoare la denumirea mănăstirii. Care s-ar fi datorat unuia dintre fiii Împăratului Mauriciu (582-620 d. Hr.), şi nu sfântului Pavel. Moşiile mănăstirii se aflau mai ales în Moldova, mai nota Bowen. La puţin timp după vizita englezului, Cuza a secularizat averile mănăstireşti... 

Danii nenumărate

În vasta sa operă istoriografică, savantul Nicolae Iorga a abordat şi legătura Ţărilor Române cu Athosul. De pildă, în lucrarea „Bizanţ după Bizanţ", unde a prezentat o listă a domnitorilor interesaţi de soarta călugărilor. „Cum Simopetra arsese, în 1581, Stavronikita având şi ea nevoie de restaurare, fură siliţi să recurgă din nou la danii ca cele, atât de bogate, ale domnilor români, deveniţi ocrotitorii lor, începând din secolul al XIV-lea, cum vor fi şi mai târziu.

Avem deci privilegii pentru aceşti călu­gări din partea domnilor munteni Vlad Ţepeş, Vlad Călugărul, Vladislav, Radu de la Afumaţi, Vlad Vintilă, donatorul unui măreţ prapur, Radu Paisie, Alexandru al II-lea, Mihai Viteazul, Simion Movilă, Radu Şerban şi urmaşii săi (pentru Rhossikon, Filoteon, Sf. Pantelimon, Sf. Ilie, Xenofon, Chilandari, Simopetra), din partea marelui moldovean Ştefan (la Zografu, la Gregoriu), a urmaşului său Petru Rareş (la Kastemunitu), a fiicei sale Ruxandra şi a soţului ei Alexandru (la Dochiariu, la Dionisiu, la Karakalu), a lui Petru Şchiopu (la Zografu, Dionisiu, Lavra), a lui Ieremia Movilă (la Zografu, la Lavra) ". 

În afară voievozilor, şi-au deschis baierele pungilor şi boierii mari şi mici din cele două principate. Printre alţii, au trimis danii Craioveştii (Barbu, Danciu, Pârvu, Radu), marele logofăt Barbu, vornicul Duca şi fratele său (din Ţara Românească), marele logofăt Gavril Trotuşanu (în Moldova).

Sârbi, ruşi, bulgari, români

Încă de la începuturi, la Athos s-au stabilit călugări străini de meleagurile greceşti. La Zografu s-au aşezat trei bulgari din Ohrid, încă din secolele IX-X. Ţarii bulgari Ioan Asan al II-lea şi Ioan Alexandru au făcut danii către mănăstire.

În secolul XI, câţiva ruşi au întemeiat Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon). În nord-estul Athosului, sârbii au ridicat Mănăstirea Hilandar, în secolul al XII-lea. Printre primii sosiţi pe munte a fost Rastko (călugărit cu numele Sava), de 17 ani, fiul marelui jupân Ştefan Nemania, stabilit la Vatopedi. L-a urmat tatăl său (călugărit Simeon), pe când Ana, soţia lui Nemania, s-a călugărit în Serbia. La 1343, Ştefan Uroş a întărit privilegiile Hilandarului.

Totuşi, în secolele XIV-XV, adevăraţii Mecena ai mănăstirilor greceşti de la Athos au fost voievozii munteni şi moldoveni.

"Bătrâna clădire a lui Atanasie suferi prefaceri adânci, făcându-se din nou tot acoperişul, cu întrebuinţarea plumbului celui vechi, «toată clisarniţa», pe lângă un dar de vase de aur şi de argint, de zevese cusute cu sârmă de aur, prea înfrumuseţate."
Nicolae Iorga istoric

20 de mănăstiri şi 13 schituri

La Athos, primele mănăstiri datează încă din secolul al VIII-lea. Apoi, în jurul anului 860, Eftimiu cel Tânăr s-a stabilit acolo, împreună cu alţi călugări. Mănăstirile şi schiturile s-au înmulţit în deceniile următoare. Într-un document emis la 885 de Împăratul bizantin Vasile I, muntele este amintit ca „loc al călugărilor". În fruntea comunităţii se afla un protos (prim-călugăr), stabilit la Karyae. Marea Lavră, cea mai importantă mănăstire a muntelui, înfiinţată de Atanasios Atonitul, a luat naştere în 962.

Cucerirea otomană nu a bulversat viaţa comunităţii. Sultanii au recunoscut autonomia şi drepturile călugărilor. Ba chiar sultanul Selim I a stipendiat comunitatea monastică, cu precădere Mănăstirea Xiropotamu. În perioada otomană a fost construită ultima mănăstire, Stavronikita (1536). Dar, aşa cum obişnuia şi cu alte state, „Sublima Poartă" a taxat scump mănăstirile. Începând din secolul al XVIII-lea, pe lângă Mănăstirea Vatopedi, funcţionează Academia Athonită.

În zilele noastre, în peninsulă se găsesc 20 de mănăstiri (Megisti Lavra, Vatopedi, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Kutlumuz, Pantokrator, Xeropotamu, Zografu, Dochiariu, Karakalu, Filoteu, Simonopetra, Sfântul Pavel, Stavronikita, Xenfont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon, Konstamonitu) şi 13 schituri (Schitul Sfântul Dumitru, Schitul Sfântul Dumitru - Lacu, Schitul Sfântul Pantelimon, Schitul Sfântul Andrei, Schitul Colibelor Sfântul Pavel, Schitul Katunakia, Schitul Proorocul Ilie, Schitul Sfânta Ana, Schitul Sfânta Treime - Kavsokalivia, Schitul Carulia, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul - Iviron, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu). Călugării români populează două schituri, Prodromu şi Lacu. În zilele noastre, comunitatea athonită numără aproape 2.200 de suflete. De-a lungul secolelor însă, pe munte au trăit şi 7.000 de călugări.

Călugării şi femeile cuţovlahilor

Prezenţa femeilor este interzisă la Athos. Numai bărbaţii au voie să viziteze mănăstirile, după ce obţin „viza". Numai că, în trecut, au existat cazuri în care urmaşele Evei au pătruns printre călugări. Într-un text datând din secolul al XIV-lea, descoperit în biblioteca Ivirului, de academicianul Marcu Beza, intitulat „Scandalurile petrecute la Athos prin anul 1088", se relatează o astfel de întâmplare. În miezul scandalului s-au aflat vlahii.

„În zilele lui Alexie Comnenul, care a domnit timp de treizeci şi şapte de ani, din 1081 până la 1118, vlahii cuţovlahi, păstori de oi şi capre, înaintând au pătruns în Athos", ne informează autorul anonim al manuscrisului. „Şi cu turmele au pătruns şi femei în arătare bărbătească; şi mult desfrâu şi spurcăciuni au săvârşit, mânându-şi turmele în haine de bărbaţi; încât monahii Athosului s-au întors către împăratul Alexie, şi-au fost îndată izgoniţi.

Însă, după ce s-au dus vitele şi vlahii din Athos, în loc să mulţumească lui Dumnezeu monahii, că a ridicat mare pierzanie şi urgie, de s-a curăţit Muntele, în care ne-a învrednicit să trăim, ba mai degrabă plângeau nesăbuiţii. Şi era mare jelanie în Athos; şi pe când fugarii Eghipetului simţeau lipsa cărnii, peştelui şi altora, monahii râvneau după stricăciunea vlahilor, amintindu-şi de laptele, brânza, lâna, petrecerile şi schimburile negustoreşti ce făceau împreună, şi de beţiile care mai pe urmă s-au arătat.

Că intrase diavolul în sufletele vlahilor, de-şi ţineau femeile în podoabe bărbăteşti ca ciobani şi păşteau turmele şi slujeau călugărilor în mânăstiri şi le duceau brânzeturi, lapte şi lână, şi le frământau pâinea la zile de praznic. Iar cele săvârşite de ei ruşinos este a le spune şi a le auzi". Vlahii au avut atunci şi un complice din înăuntru, pe egumenul Lavrei, Ioanichie Valmas.

Sabia lui Ştefan cel Mare, păstrată de turci

În muzeele turceşti contemporane, mai ales la Istanbul, există numeroase obiecte de provenienţă românească. Bunăoară, la Top­kapî, vechiul serai al sultanilor, turiştii pot admira o sabie aparţinând lui Ştefan cel Mare. Într-un volum dedicat subiectului, Emil Vârtosu ne-a lăsat o descriere a artefactelor din Ţările Române aflate în custodia statului turc („Odoare româneşti la Stambul", 1936).

În sala Tezaurului este expus un relicvariu realizat la ordinul lui Neagoe Basarab. Ar fi trebuit să conţină moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Apostol Petru. Realizată din aur, împodobită cu perle, rubine şi diamante, piesa are forma unei carapace de broască-ţestoasă. La momentul în care profesorul Vârtosu îl descoperise, relicvariul adăpostea doar osul occipital al Sfântului Ioan Botezătorul. Se pare că Neagoe Basarab rezidise mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), iar la sfinţirea lăcaşului dăruise călugărilor moaştele profetului. 

Pe lama sabiei lui Ştefan sunt gravate  mai multe cruci

   

În sala armelor există trei săbii brâncoveneşti, confecţionate din oţel de Damasc. Una dintre ele, „de factură orientală", se prezintă în stare excelentă de conservare. Potrivit lui Emil Vârtosu, domnitorul valah ar fi avut sabia la el când l-au arestat turcii.

În acelaşi loc sunt expuse trei săbii moldoveneşti, din secolul al XV-lea. Printre care, şi sabia lui Ştefan cel Mare, ipoteză lansată de istoricul Marcu Beza. Şi astăzi turiştii români zăbovesc, cât le permite ghidul, neîncrezători în faţa exponatului. Să fi ajuns arma „Atletului creştinătăţii" în mâinile otomanilor?! Mânerul spadei este din fir de argint. Pe ambele părţi ale lamei sunt inscripţionate câte patru cruci.

citeste totul despre: