Comparaţia se dezvoltă catastrofal, pornind de la dinţi şi ajungând în zone inavuabile, pentru a semnala degenerescenţa albilor faţă de uriaşul potenţial biologic al africanilor. Publicul britanic adunat în jurul îndrăzneţului tribun şi-a pierdut repede calmul caracteristic. Unii au plecat deprimaţi, zdrobiţi de evidenţa argumentelor, alţii au început să vocifereze barbar, prilejuind oratorului o ultimă, strivitoare, constatare: «Uitaţi-vă cât de primitiv reacţionaţi! V-aţi pierdut până şi umorul!»“ 
 
Am reprodus - cu speranţa că n-am încălcat vreo normă - câteva fraze (discursul unui bărbat negru, ţinut în faţa unui auditoriu perplex - cum altfel? - în celebrul „Speaker's Corner“ din nu mai puţin faimosul Hyde Park londonez), dintr-un text drag mie, al autorului meu preferat, Andrei Pleşu („Toleranţa şi intolerabilul. Criza unui concept“).
 
De asemenea, drepturile de autor pentru tiltlu îi aparţin marelui Ilie Năstase, un tip cam spurcat la gură, că n-o fi el un model intelectual, dar cu siguranţă e unul din puţinii români care au pus România pe harta Lumii! Un individ ce poate fi suspectat de multe păcate, fiind însă în realitate la fel de rasist precum ştiu eu să joc tenis! 
Atunci când in stilul său hâtru, de om nu prea dus la biserică (şi nici la şcoală), Campionul făcea acea "previziune" despre viitorul copil al Campioanei, a fost mult prea aspru taxat la nivel internaţional şi mult prea puţin apărat acasă, căci, nu-i aşa, pentru noi românii e întotdeauna mai important "ce crede lumea"...
 
Declaraţie: subsemnatul, în nemernicia mea, ca o bestie albă ce sunt, îi pizmuiesc pe negri, pentru toate avantajele lor (savuros exprimate în textul de mai sus) şi mă cam dau în vânt după negrese (mă rog, mulatrele sunt şi mai apetisante, fără nicio aluzie la fetiţa mulatră a Serenei Williams, să-i dea Dumnezeu sănătate! - că frumuseţea o are garantată)! Sunt, aşadar, misogin, sexist şi rasist, cel puţin! 
 
De fapt, nici vorbă de aşa ceva! Cred sincer că femeia, de orice rasă, e o fiinţă esenţialmente superioară bărbatului, şi iubesc toţi oamenii care sunt... oameni! În acelaşi timp, îi desfid pe toti cei ce-şi permit să-mi facă procese de intenţie, plecând de la nişte biete cuvinte, scrise fără patimă întunecată, dar - recunosc - cu o mare exasperare în suflet, faţă de nebunia ce simt că ne cuprinde tot mai rău şi pe noi românii...
 
Totodată, nu-mi asum personal niciuna din greşelile majore pe care semenii mei albi - cu siguranţă - le-au comis în timp şi spaţiu, şi le recomand tuturor „caucazienilor“ să facă la fel, să nu comită periculoasa confuzie între ceţoasa istorie şi mizerabila politică, şi propria lor existenţă.
 
Iubiţi cititori de toate „culorile“, cel mai bun antidot împotriva infestării cu virusul corectitudinii politice, aidoma ca faţă de toate complexele şi spaimele care ne macină mărunt existenţa, e înfruntarea directă a problemei, autosugestia adâncă, vorbirea slobodă, conform vechii zicale „ce-i în guşă, şi-n căpuşă!“, fără teama paralizantă că s-ar putea supăra cineva...! Sau, vorba ceea, de se supără, să fie sănătoşi! 
 
Atâta timp cât in mintea noastră nu asociem cuvinte care descriu simple realităţi, noţiuni ce nu sunt vinovate, ele însele, că au fost „părtaşe“ la nenumărate nedreptăţi şi discriminări, de-a lungul istoriei, termeni şi expresii care încă nu sunt oficial interzise în limba noastră frumoasă şi liberă, nu avem motiv a ne teme, şi cu atât mai puţin a ne preface că suntem altceva decât ceea ce suntem!
 
Iubiţi români, luptaţi cu toate armele pe care le aveţi împotriva acestei teribile metode de spălare a creierelor şi de nivelare, până la anulare, a diversităţii umane, numită corectitudine politică (şi a limbajului aferent ei), nu vă lăsaţi învinşi de manipularea maleficilor exponenţi ai marxismului cultural! 
 
Grăiţi liber, în minunata noastră limbă, în fond, iar în formă n-o mai stâlciţi aiurea, şi nu mai permiteţi nimănui s-o facă, în special copiilor voştri!
 
Ştiu, vorbele nu însemnă nimic fără sentimente, aşadar simţiti şi gândiţi pe măsură, pozitiv, altminteri veţi fi damnaţi la veşnică nefericire! 
 
Ştiu, e al naibii de greu, ne-a cuprins îngrozitor morbul limbii şi gândirii omului nou - iată, paradoxal, născut în plin capitalism, şi nu în socialism! -, ne e teamă să ne mai exprimăm o sumedenie de trăiri, cu cuvintele noastre, am înlocuit treptat exuberanţa cu şoapta, ne învinovăţim tot mai mult, cu un veritabil masochism, pentru vini ce nu ne aparţin!
 
Dar toate grozăviile astea se pot vindeca! Ne stă tuturor în putinţă! 
 
Dacă veţi citi acest mic şi vinovat exerciţiu de liberă exprimare (un pamflet, desigur), scris la ceas de noapte, înconjurat de negri veseli şi albi majoritari, ce nu par deloc deranjaţi, înseamnă - simbolic - că România mai este încă ţara noastră, una din ultimele în care se mai poate vorbi liber! Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.
 
Dacă nu, nu...