Se majorează alocaţiile. Câţi bani vor primi copiii de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
indemnizatia de crestere a copilului carucior copii parc

Alocaţiile pentru copii vor fi majorate, asta după ce Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind majorarea alocaţiilor, ca urmare a intrării în vigoare a legii bugetului.

Practic, statul va da 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. 

De asemenea, vor primi 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora. 

Totodată, 300 de lei vor primi copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Măsura se va aplica de la 1 aprilie, potrivit Guvernului. 

Acte necesare pentru a obţine alocaţia

Concret, părinţii sau reprezentanţii legali trebuie să meragă la primăria de care aparţin, cea de sector, de municipiu, de oraş sau de comună, acolo unde trebuie să ducă actele doveditoare încadrării într-un anumit tip de alocaţie.

Aceştia trebuie să aibă asupra lor:

  • copie CI/BI părinţi – 1 copie xerox pentru mamă şi 1 copie xerox pentru tată;
  • copie si original – certificat de naştere copil;
  • copie si original –  livret de familie- actualizat ( se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă;
  • copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
  • copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
  • copie acte reşedinţă, în cazul în care unul dintre părinti sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre tările U.E;
  • extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar.
  • O.P.
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite