Generaţiile tinere încă nu au reuşit să afle despre cele întâmplate atunci, sunt mai puţin curioase... 

Cei mai mulţi dintre contemporanii acelui moment istoric au fost cumplit atinşi de amnezie, ingratitudinea le-a albit memoria ― i-au tras definitiv istoriei plapuma sub bărbie.

În România, adevărul a devenit antiromânesc, nu-i privit cu ochi buni. Rostirea adevărului intră lejer în simetrii ambientale cu înalta trădare, cu subminarea sangvină a naţiunii. Nu te-apuci tu, acuma, să pui oglinda dinaintea norodului, să faci franjuri tradiţia, să iei în malaxor tihna neamului, să frângi, pe genunchi, zâmbetul tricolor al poporului... E musai un exil la marginea limbii, la capătul celălalt al tăcerii... Nu faci tu ce vrei..., nu pui tu firul cu plumb lângă silueta trufaşă a ţării...!

Cu toate acestea , mai poţi avea dreptate, aşa, din când în când, în funcţie de gaşca din care faci parte, de partidul în care eşti înrolat, însă numai cu condiţia să augmentezi paiul din ochii celorlalţi, să le pui în cârcă şi bârna din ochiul haitei tale ... Dacă eşti singur, de capul tău, nici nu mai încape discuţie…, minţi tot timpul, n-ai niciodată dreptate, eşti pe lângă subiect, baţi câmpii... Eşti piază rea, ce să mai...! Din pricina ăstora ca tine a ajuns ţara în halul în care a ajuns. Te-ai vândut străinilor...! Ai venit tu să pui ceasul deşteptător la timpanul naţiei, să-i tulburi somnul, să-i strecori sub tâmplă vina, coşmarul... Hai, bă, fugi de-aici, lasă-ne...!, nu vezi că nu-ţi dă nimeni dreptate...? Du-te şi te culcă...! Deh!, şi-,n cele din urmă, te duci..., mai ales atunci când ştii că războaiele nu se poartă de unul singur.

Se mai poate schimba România? Mai poate fi ea adusă pe drumul cel bun? Eu cred că nu! Ceea ce era de făcut trebuia început imediat, de atunci, din '90. S-a pierdut startul, acum e prea târziu, fiindcă astăzi nu mai lupţi împotriva unui sistem, a unei guvernări, ci împotriva unei MENTALITĂŢI ce acoperă mai bine de trei sferturi din popor.

Corupţia, în România, nu mai este de mult o hibă a sistemului, un beteşug al guvernării, ci un mod de a fi, detenta mentală a imensei majorităţi.

I se păruse românului că nu a dus chiar totul în derizoriu, mai rămăsese martiriul ― şi iată că l-a dus şi pe acesta!