Se poate evita capcana fake news?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Dacă William Randolph Hearst, magnatul american de presă care a inspirat filmul „Cetăţeanul Kane”, ar fi trăit în zilele noastre, şi încă în ţara noastră, ar fi jubilat. Atitudinea lui cinică, de a ignora onestitatea şi acurateţea, denaturând faptele pentru creşterea tirajului şi, implicit, a profitului, ar fi găsit teren favorabil în patria de adopţie.

Asta pentru că, potrivit unui studiu Eurostat publicat luna trecută, românii sunt pe penultimul loc în Uniunea Europeană la verificatul informaţiilor (doar 12% făcând acest lucru), mai rău decât noi stând doar lituanienii (11%). Campionii căutării adevărului sunt olandezii (45%), urmaţi de luxemburghezi (41%) şi de irlandezi (39%), 47% dintre europenii cu vârste între 16 şi 74 de ani recunoscând că au văzut informaţii neadevărate sau îndoielnice pe website-urile de ştiri sau pe reţelele sociale în cursul celor trei luni anterioare sondajului.

Pe vremea lui Hearst, pe la 1900, era greu să verifici dacă titluri ca „Prizonieri daţi la rechini”, „Război cu Spania pentru americanii asasinaţi” sau „Distrugerea navei de război Maine (care a explodat în portul Havana în 1898 – n.m.) a fost opera unui duşman” chiar aveau corespondent în realitate, cu toate că autorităţile din SUA au vorbit atunci despre o explozie accidentală. Contemporanii noştri au însă la îndemână multiple căi de informare şi comparare a datelor. Studiul Eurostat arată totuşi că numai 20% dintre europeni caută surse alternative pe internet, alţi 12% alegând să discute informaţiile în offline cu alte persoane ori să-şi confrunte lecturile cu surse non-digitale. Cea mai puţin populară metodă a fost dezbaterea informaţiilor pe forumuri virtuale (7%).

O scuză pentru (să zicem) credulitatea românilor în ceea ce priveşte conţinutul de pe internet ar putea fi abundenţa de informaţii care se rostogolesc zilnic peste orice cetăţean, atât din spaţiul virtual, cât şi de la televizor, de la radio sau chiar din cercul de cunoscuţi. Expuşi acestui tsunami informaţional, puţini rezistă cât să-şi pună în funcţiune filtrul critic, dacă-l au. Mai ales atunci când informaţiile citite corespund propriilor convingeri, raţiunea pierde clar lupta cu emoţiile. Dar chiar şi cei care ar avea un simţ critic exersat pot invoca uneori lipsa timpului pentru verificări suplimentare. Viteza cu care se succed ştirile face anevoios orice demers de cercetare mai atentă. Şi câţi sunt dispuşi să dedice câteva minute bune pentru aşa ceva?

Pe de altă parte, nu s-ar putea spune că timpul petrecut pe internet e prea scurt, pentru a permite o minimă verificare a ceea ce ne apare în faţa ochilor. Un studiu făcut la nivel internaţional de Global Media Intelligence Report, în 2020, demonstra că românii petrec peste şapte ore zilnic pe telefon şi computer, perioadă în care 83% stau pe reţelele sociale, circa 70% citesc publicaţii online, în jur de 60% ascultă muzică sau urmăresc filme/programe tv, peste 40% achită facturi ori fac cumpărături, iar 26% lucrează sau învaţă, după cum relevă raportul Reveal Marketing Research, dat publicităţii în noiembrie 2020.

Prin urmare, dacă ar avea reflexul verificării informaţiilor citite, măcar a celor esenţiale ori a celor care par absolut neobişnuite (dacă nu chiar trase de păr), internauţii ar putea găsi şi timpul necesar. Din păcate, în absenţa acestui reflex, mulţi compatrioţi cad în tot felul de capcane. Cei mai afectaţi sunt copiii şi adolescenţii, doar 48% dintre ei ştiind ce înseamnă fake news. Cercetarea realizată de organizaţia Salvaţi Copiii în primul an de pandemie arăta că 49% dintre puşti verifică rar, uneori sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite pe internet sau văzute la televizor, 22% fiind chiar convinşi că pe canalele tv ori din publicaţiile online nu pot veni ştiri false! Doar prea puţini copii aveau pornirea să confrunte informaţia cu sursele oficiale (11%) ori să se consulte pe marginea ei cu cei apropiaţi (17%).

Este şi motivul pentru care Comisia Europeană a decis, la începutul acestui an, să pună la dispoziţia profesorilor instrumente cu ajutorul cărora să îi înveţe pe elevi să separe ce este real de ce este fals. E vorba de un ghid despre cum poate fi identificată şi combătută dezinformarea şi o prezentare cu exemple şi exerciţii concrete. Programe de educaţie media, în acelaşi scop, au fost deja aplicate la clasă, cu titlu experimental, şi de câţiva dascăli din ţară, instruiţi de Centrul pentru Jurnalism Independent. Dar ca să aibă succes, asemenea iniţiative trebuie să-i convingă mai întâi pe profesori. Or, câtă vreme unii dintre ei frecventează grupuri online pline de neadevăruri şi conspiraţii, ce putem spera?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite