Se cunună robul lui Dumnezeu cu roaba lui Zgonea

Funcţionar al viitorului Ghişeu Unic

Deputatul UDMR Szabo Odon a iniţiat un proiect de lege care, dacă trece prin Parlament, le va permite preoţi lor să oficieze şi căsătoria civilă, nu doar pe cea religioasă. Măsura e menită, spune iniţiatorul ei, să-i scutească pe miri de un drum inutil (aţi înţeles, drumul inutil este la Starea Civilă, nu la Biserică).

În forma actuală, proiectul este imperfect: Bisericii nu i-au fost înmânate chiar toate pârghiile statului. De exemplu, actele pentru căsătorie urmează să fie depuse la Primărie, acolo unde trebuie să fie înregistrat şi certificatul de căsătorie eliberat de preot. Dar astea sunt neglijenţe care, cu siguranţă, vor fi corectate pe parcurs. 

Deşi pare că Biserica îşi bagă nasul acolo unde nu-i fierbe oala cu colivă, lucrurile se înscriu, de fapt, în logica creştină. Atât în cel Vechi, cât şi în Noul Testament, cel puternic este invitat insistent să-l sprijine pe cel slab. Iar noi, după cum ştim, avem o Biserică puternică şi un stat slab. 

Cel slab, adică statul, va fi fericit să se debaraseze de o mulţime de ocupaţii mărunte, care-l sâcâie în preocuparea sa pentru binele naţiunii, cu B mare. Biserica, dimpotrivă, are în „Constituţia” sa preluarea benevolă a sarcinilor aproapelui: „dacă cineva îţi cere să mergi cu el o milă, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i”, îi îndeamnă Iisus pe cei ce cred în el. 

Să presupunem, deci, că Statul îi va cere Bisericii să oficieze cununia civilă. Va putea Biserica să refuze? Vezi bine că nu. Din contră, ea va trebui să vină cu o „ofertă de două mile în loc de una”. „Vrei să fac eu cununia civilă? Sigur, dar dă-mi voie să fac şi vaccinul copilului. Doar ştii bine, eu îl botez, de ce să nu profităm de asta şi să renunţăm la drumul inutil la medicul pediatru? Un curs scurt, de câteva luni, îmi va învăţa preoţii să folosească serul potrivit şi să găsească uşor locul pentru înţepătură.”

Am putea plăti la biserică gazul, curentul, abonamentul pentru telefon. Lumânăreasa va fi cu siguranţă dispusă la un mic efort suplimentar, retribuit corespunzător de statul român.

Aţi văzut ce aglomeraţie e la Fisc, când pensionarii dau buzna să-şi plătească dările. De ce nu şi-ar achita datoriile către stat tot la biserică, cu ocazia împărtăşaniei? Şi, în general, de ce n-ar deveni Biserica Ghişeul Unic pe care-l râvnim de atâta vreme?

Cred că, dacă ne mobilizăm corespunzător, putem transfera toate atribuţiile statului pe umerii Bisericii. Gândiţi-vă la Justiţie: de secole, Biserica susţine că e specialistă în Justiţia Divină. Are un Cod care nu s-a schimbat de secole, are nenumărate speţe pe care le poate invoca (de exemplu, orice adopţie se va conforma Pildei lui Solomon), are şi „aparatul” necesar. Justiţia laică nu se poate lăuda cu performanţe asemănătoare. Ca să vă lămuriţi, îl aduc în discuţie doar pe Avocatul Poporului, despre utilitatea căruia Poporul nu poate spune nimic. Poate fi Ciorbea un Avocat al Poporului mai eficient decât preotul care pledează în faţa lui Dumnezeu pentru cauza omului? Doamne, iartă-mă.

Ce-i mai rămâne statului, în viitoarea ecuaţie creştină? Ceva simplu, în care s-a specializat intens în ultima vreme: să furnizeze Bisericii banii necesari pentru aceste proiecte.