Scrisoare către amicul meu rus, Ivan

Ce mai faci? Cum e vremea la voi? Presupun că tot ger, cel mult soare cu colţi. Ştiu, nu mă cunoşti, dar nici eu pe tine, tocmai d-asta mesajul pe care vreau să ţi-l transmit e atât de sincer şi deschis. Pur şi simplu îmi imaginez (ba chiar sunt sigur), că la capătul acestei scrisori se află un Ivan, între 20 şi 30 de ani, probabil student prin Moscova, St Peterburg ori Volgograd. Nu contează Ivan, că nu d-aia-ţi scriu.

Voiam să te întreb dacă ţie personal îţi place şi te bucură ce se-ntâmplă prin jur. Nu-i aşa că-i totul degeaba? Şi la voi se vorbeşte de război şi înrolare, mers kilometri aiurea, tras în unii, omorât, stat departe de familie, pasiuni, hobby-uri. Nu merită, serios. Viaţa-i prea scurtă. Ştiu că simţi la fel ca şi mine că nu merită. Tocmai ce am terminat de jucat două hărţi la Call of Duty şi parcă nu-mi vine să mai omor pe nimeni, cu atât mai mult pe viu.

De vreo doi ani îmi propusesem să merg în concediu prin Crimeea, dar asta a picat, evident. Dacă-ţi ardea şi ţie de un concediu situaţia e atât de tensionată încât parcă nu mai contează că suntem oameni, ci primează naţionalitatea. „Eşti rus, stai în Rusia, eşti altceva, stai departe de Rusia”. Şi cred că eşti de acord cu mine că şi asta-i de rahat.

Mă gândeam că noi toţi suportăm toanele unor oameni pe care cumva am reuşit să-i punem lideri. Serios, gândeşte puţin Ivan şi-o să vezi că aşa e. Tu nu gândeşti ca Putin şi nu vrei o lume la picioare, n-ai mentalitatea aia expansionistă rusească şi bag mâna-n foc că vorbitorii de slavă-ţi sunt dragi, indiferent de ţară. Îţi sunt prieteni, nu vecini sau aliaţi. Ivane, îţi spun eu, majoritatea dintre noi nu dăm doi bani pe autoritatea asta a resurselor. E destul pentru toată lumea şi tehnologia evoluează mult dacă băgăm bani în ea.

Acum cei de la Moscova jonglează prin Europa cu gaze, dar pe tine personal nu cred că te bucură dacă-n Ungaria e mai scump gazul. Ori petrolul. Ori cărbunele. Tot la soare o să ne alimentăm în câţiva ani. E doar o chestie de timp până când liderii ăştia vor înţelege că nu ne mai pot avea la mână. Am vorbit şi cu John şi pare că şi el e dezinteresat de politica lui Obama, cum eşti tu de Putin şi eu de toţi. Eu propun să ne-ntâlnim toţi în concediu, tu, eu, John, Luca din Ucraina, Sasha din Belarus, ş.a.m.d. şi s-o punem de o pace cetăţenească, total rupţi de ce decid liderii ăştia să facă. Vreau să vă vizitez ţările în linişte şi poate şi vouă vă arde buza de o mânăstire-n Bucovina, o plajă la Marea Neagră, ori un castel. Serios, o să vă placă! Cum Ivan? Aveţi vodcă bună? Noi avem pălincă şi bucate. Vezi, deja ne înţelegem. Ivan, nu-i nevoie să vii cu armata, poţi încerca cu un avion, singur, fără arme. Poţi să-ţi faci un selfie inofensiv la Palatul Parlamentului.

Trăieşte viaţa fără să-ţi pese de „chemarea divină a neamului strămoşesc”. Astea-s replici de mult apuse. Dacă aş crede-n aşa ceva te-aş pune la pământ cu celebrul danpuricism: „România e pântecul Fecioarei Maria”. Poţi bate asta?

Hai să regândim situaţia asta şi să înţelegem că noi doi, prietenii noştri, rudele noastre n-au de ce să se certe, ba mai mult, putem să facem lucruri grozave împreună. Cât despre lideri, dacă-i punem la o masă împreună nu-s în stare nici să-şi dea mâinile naturali şi umani. Roboţi.

Semnat, un amic din apropiere (ce mai înseamnă ţară?).

P.S. - dacă ştie cineva rusă poate face o traducere pentru amicul Ivan... Mulţumesc.