Sclavii lui Google

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fragmentul video postat pe Youtube din filmul The Circus (1928) în care a jucat Charlie Chaplin, unde, chipurile, o femeie este surprinsă vorbind la un telefon mobil, demonstrează cât de ușor putem să fim manipulați.

E de-ajuns un singur lucru, oricât de mic este el, ca să ne apară în față și hop!, gata, am înghițit gălușca și tot sistemul nostru de valori ni se șubrezește, iar principiile și cunoștințele noastre, parcă ni se șterg din cap. Ne trezim că nu mai avem niciun reper, nu mai avem percepții și nici nu ne dăm seama cât de indobitociți am ajuns . Începem să credem în orice lucru fantasmagoric. Trăim într-o lume, pe care noi am creat-o, în care aproape că nu mai deosebești adevărul de plăsmuire. Sau, mai bine, negăm adevărul vehement pentru că e mai comod în minciună.

V-ați dori să fiți în Capcana Timpului, în locul lui Scott Bakula (alias Samuel Beckett), să vorbiți cu o hologramă și să vă teleportați în diferite epoci ale omenirii? Da, ce frumos! Treziți-vă la realitate! De ce nu puneți mâna pe o carte, ca să mai citiți ceva? Mintea noastră, a oamenilor, parcă e într-un continuu regres, cu toate descoperirile noastre tehnologice. Devenim mecanici, aproape că nu mai gândim deloc și ne lăsăm amăgiți atât de ușor, încât e înfricoșător.

Priviți și explicațiile, nu numai cele de pe forumurile ziarelor românești... Aproape la unison, o mulțime de sceptici au concluzionat că "femeia nu putea vorbi la telefon deoarece nu existau antene GSM, așa că nu avea cum să călătorească în timp"... Dar dacă apărea în Fălci (1975) era mai credibilă ipoteza? Am ajuns sclavii gadgeturilor, al lui Google și trăim printre pozele și mesajele postate pe Facebook și pe Twitter. Trist.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite